Catedrala încoronării

Se apropie în fugă momentul cel mai important și ultim al centenarului României Mari. Este vorba despre încoronarea de la Alba Iulia (15 octombrie 1922) în catedrala construită special în acest scop, pe foarte repede înainte, în doar câteva luni.

Câteva cuvinte despre creația arhitectului Victor Ștefănescu. Așa cum pare să fi sugerat simbolica momentului, lăcașul de cult face trimiterile cuvenite la alte locuri și edificii. În primul rând, localizarea: este așezat lângă catedrala catolică, acolo unde a fost, odinioară, Mihai Viteazu, realizând prima unire. Lângă, dar separat de ea, edificiul este înconjurat de o curte a templului făcând trimitere la incintele mănăstirești ortodoxe, dar și decupând din teritoriul Albei Iulii un spațiu sacru de altă natură / denominație. Tot în catedrala catolică este, de altfel, îngropat și Iancu de Hunedoara, cel care conferă, la rândul său, o îndreptățire la tronul Transilvaniei. De asemenea, poziția face trimitere încă mai departe, la moștenirea romană.

Apoi urmează referințele medievale. E invocată cetatea de scaun a Târgoviștei, cu al său lăcaș de cult prim, unde se încoronau voievozii Țării Românești (biserică reconstruită de Lecomte de Nouy), și Curtea de Argeș, necropolă a dinastiei (așișderea), loc al primei episcopii valahe. Planul de cruce greacă înscrisă face referire nu doar la momentul apoteotic al arhitecturii byzantine, ci și la Sf. Nicolae Domnesc, preafrumoasa biserică voievodală de la Curtea de Argeș.

Frescele sunt și ele tematice, reprezentându-i pe suverani (mai dinainte să se fi încoronat, anticipând vizual pentru a fi pregătită biserica întocmai la momentul ritualului respectiv), după cum cele trei cupolete din pridvor fac trimitere la cele trei mari provincii compunând România Mare, nu doar Treimea cerească, aleasă, în chip sugestiv, drept hramul bisericii acesteia.

De asemenea, să nu ne mire referințele brâncovenești, domnitorul ales să fie referința de împământenire a acestei dinastii, pe care l-au cercetat și invocat, prin ctitorii, dar și prin cuvânt, toți regii României, dar și Regina Maria, o îndrăgostită de Hurezi, bunăoară. Ei îi datorăm, pasămite, replica loggiei lui Dionisie adosată mănăstirii cantacuzine devenită palat al cuplului Ferdinand și Maria, la Cotroceni.

Cu toate acestea, încoronarea nu s-a făcut în interiorul bisericii și, afară, nu de către Miron Cristea, viitor prim patriarh al BOR. Regele Ferdinand, catolic fiind, a ținut să se încoroneze singur, apoi, el însuși să o încoroneze pe Regina Maria. Să nu uităm că Regele Mihai, prunc la ceasul încoronării, purta numele lui Mihai Viteazu, dar e și singurul dintre regii noștri care a fost miruns, ca rege, de către biserica ortodoxă, fiind, așadar, întru totul rege pămânean.

Nu este cea mai spectaculoasă catedrală ortodoxă din România Mare. Foarte probabil, cea care îi va urma, la Cluj, poate purta, încă, acest titlu. Au urmat și altele, de pildă aceea de la Târgu Mureș și Timișoara, dar catedrala arhiepiscopală (din 1975) de la Alba Iulia este fundalul, fotografiat (rfi.ro/pagina-de-istorie-incoronare-ferdinand-regi-romani) și filmat (vezi mai jos), al Încoronării și al unui moment de maxim al patriei, care nu va dura, însă, decât până în 1940...