Tobago, dar să ştim şi noi

Anglia - Paraguay 1-0
Suedia - Trinidad&Tobago 0-0
Argentina - Cote d'Ivoire 2-1

O nebunie în plus şi o noapte de vară scandinavă interminabilă, după o seară cruntă pentru fotbalul forestier practicat la nord de Marea Baltică. Trinidad şi Tobago. De fapt, mai cinstit, Trinidad sau Tobago. Ce bine miros Caraibele, arse de soare şi cu picioarele tremurînde de emoţie, într-un contrast binefăcător cu blondul aspru şi lălîu al suedezilor. Nu-i socotesc aici pe celebrii vikingi Ibrahimovic şi Lucic. Problema nordicilor cred că a fost tocmai asta, nu s-au decis cu cine să joace, cu Trinidad, sau cu Tobago. Nedecis a fost şi rezultatul, în consecinţă, un 0-0 înscris cu majuscule pe lista surprizelor gigantice ale turneelor finale.

Dwight Yorke, fost sperietor de apărări europene de clasă, pe vremea cînd Manchester United îl preţuia şi-l folosea în atac, a jucat închizător şi a fost cel mai bun de pe teren, după veteranul de 37 de ani din poartă, Hislop, un trinidad-tobagolez născut la Londra şi crescut de fotbalul britanic. Suedezii buni cît să se frustreze că nu dau gol, dar nu mai mult, adică nu cît să şi dea golul care să le deschidă drumul unui succes la scor. Staţi, că nu v-am spus totul. Păi tobagolezii au jucat toată a doua repriză cu un om mai puţin şi au şutat o dată în bară. Ce m-am mai bucurat că nordicii n-au învins, ca un copil, naiv la fel ca şi caribienii după meci, cînd se îmbrăţişau şi se bucurau de parcă tocmai cuceriseră Cupa Mondială. Într-un fel, egalul acesta cam asta înseamnă pentru ei. Aşadar, avem prima campioană!

În primul meci al zilei, englezii au colorat cu roşu, în cruce, pe un steag alb, toată nebunia lor de inventatori ai noţiunii de suporter. God Save the Queen! Apoi, mesajul pentru paraguayeni: welcome to the suck. Beckham a bătut şmechereşte o lovitură liberă şi pe Gamarra l-au lăsat nervii şi a deviat în poarta proprie. Apoi a urmat un fel de şoarecele şi pisica, cu echipa Paraguay-ului incapabilă să mişte vreun fir de păr de pe chelia bătrînului şi deloc perfidului Albion. Anglia şi-a anunţat candidatura la titlul suprem sec şi economicos, înţelegînd repede că a face scor cu sud-americanii nu e nici o mare scofală, pentru că aceştia erau nevinovaţi şi neputincioşi.

Argentina - Cote d'Ivoire a fost spectacolul fotbalistic autentic. Nici că aveam nevoie de o bucurie mai mare. Scorul, 2-1 pentru ai lui Maradona, care ţopăia în tribună, m-a făcut să gîndesc că Nico i-a aşezat cum trebuie pe argentinieni, joi dimineaţă, cînd n-avea somn.

Africanii, portocalii şi năstruşnici pînă la final, dar cam naivi şi nehotărîţi. Asta costă cînd dai peste o Argentină dirijată de un fost şofer de taxi din Buenos Aires. Dar despre Jose Pekerman, antrenorul campion mondial de tineret de trei ori, o să vă povestesc altădată. Azi, încă puţin despre cele cinci stadioane umplute la refuz în primele două zile. Fotbalul s-a întors printre ai lui şi a deschis porţile chiar şi pentru Tobago. Cu Trinidad cu tot.