Fericiți cei care plâng, n-ar plânge de nu s-ar putea bucura.
Fericiți cei care se luptă, nu s-ar lupta de n-ar avea pentru ce
Fericiți cei care se zbat, nu s-ar zbate dacă n-ar spera
Fericiți cei împovărați, povara e libertatea lor
Fericiți cei înlănțuiți, lanțul este lupta lor pentru libertate
Fericiți cei cuprinși de febră, febra îi ține treji
Fericiți cei care așteaptă chiar și în gări părăsite
Fericiți cei care tremură și cei care aleargă ca să îmblânzească frigul
Fericiți cei care se tânguie
Fericiți cei posedați de dorință
Căci a lor e lumina zorilor
Și pânda încordată a grației care vine sau nu.
A lor e poezia înfrângerilor.
Ale lor sunt zăpezile de altădată.
Există oameni pentru care toate răsăriturile sunt la fel.
Tot ce ating devine stană de piatră.
Răsuflarea lor adună nori de furtună
Și orice apă din care beau are gust de sânge.