Mi-au dat doar pe jumătate viață și doar o jumătate de libertate.
M-au lăsat să am o jumătate de chip.
Unii mă ascultau și nu mă vedeau, alții mă vedeau fără să mă asculte.
Așa a fost mereu.
N-am reușit să mă obișnuiesc.
Jumătatea imposibilă
a prins viață în adânc,
a crescut în întuneric
O hrăneam, îi spuneam zi de zi povești
Nu uitam niciodată să îi murmur bună dimineața sau noapte bună
sau că o să fim cândva împreună
A crescut mai înaltă, mai pură, mai puternică
decât cea care făcea gesturi și semne în limba străină a oamenilor
Mai prezentă decât freamătul orașelor prin care umblam fără țel
Nu mai încăpea nici în cărți
Nici în mașinăriile de fabricat reverii
Era slabă, anorexică.
Avea păr foarte lung
Ochi de culoarea cețurilor
Și un aer punk
Am botezat-o Til.
Apoi Erwin.
Tot ce era adevărat în mine era pereche cu jumătatea care n-a avut dreptul la viață
Din gura jumătății care mi-a fost permisă țâșneau cuvintele unei necunoscute
Din trupul ei nu se vedeau decât conturile altor trupuri
În brațele ei se cuibăreau toate jivinele
Avea părul tot mai lung
Pe unde trece se lasă ceața
Și un parfum care aduce cu cel al teilor când se scutură
Fără partea absentă n-aș fi știut niciodată asta.
Din oglindă mi-ar fi surâs îngândurat
O jumătate de chip
Fără nume
Fără soartă
O jumătate de femeie care nici măcar nu știe că e femeie.
Care mi-ar fi răspuns care e prețul somnului pe piață
Sau cât e ceasul
Care e costul zilelor și nopților acolo unde alții nu au nici măcar jumătate de viață.
Intru în fiecare zi în camera obscură, îi dau apă
Orice ar fi nu te voi părăsi, îi spun, Erwin sau Til sau cum te-o fi chemând.
Cândva voi fi împreună, ne vom iubi, promit.
Te voi recunoaște,
Geamănul meu mort la naștere