În 1994, am absolvit programul de Master of Science in Architecture al Universității din Cincinnati, ca șef de promoție al școlii de arhitectură și al Colegiului DAAP (adică design, architecture, arts and planning), cel al cărui nou, pe atunci, sediu, proiectat de Peter Eisenman, urma să înceapă a fi edificat (avusese loc ceremonia de ground-breaking) - vezi aici.
Ca excursie de absolvire, ne-am strâns câțiva și am decis să mergem să vedem Vila Kaufmann, cunoscută drept vila de pe cascadă, de la Bear Run, PA. Am condus cu rândul, căci erau mii de kilometri până acolo. Întâi, am văzut Pittsburgh, cu a sa moștenire legată de oțelării, cu arhitectură interesantă, o universitate Art Deco cu un zgârie nor celebru și un turn de birouri (PPG) de Philip Johnson (vezi aici). Apoi am mai mers până în mijlocul nicăierii, unde e acest loc, în mijlocul pădurii.
Se cam știe povestea: familia avea acest loc în pădure și voia o casă din care să se poată privi cascada. F.L. Wright a tot amânat să redacteze un proiect, la care, cel mai probabil, lucra în mintea sa. Bănuim asta pentru că, atunci când comanditarul l-a sunat că vine să vadă ce a ieșit, abia atunci s-a așezat la planșetă Wright și, în puține ore, a făcut soluția cu casa PE cascadă, așa cum o știm acum. Familia era una de devotați ai maestrului, mezinul a făcut și ucenicie pe lângă marele maestru.
Când vii spre casă, vezi întâi straturile sedimentare ale muntelui, paralel cu care mergi destul de mult, pe mâna dreaptă, căci pe stânga e pârâul cu pricina. Dezordinea straturilor naturale se termină brusc și, tot sedimentat, dar clar edificat, începe zidul casei, dezvoltată de asemenea pe lung (vezi aici).
În dreapta ușii de intrare este captat un izvor. Și mai în dreapta continua drumeagul, care urcă la casa de oaspeți, care are și o piscină, nu cred că foarte des folosită, la ce răcoare era acolo când am fost noi, în iulie.
Intri în casă, în față e șemineul uriaș. Deasupra lui e suspendată o sferă cu un braț portant, care îi permite să fie adusă, pentru a face apă caldă, deasupra focului din șemineu, fie să fie rabătută în stânga, într-o nișă semisferică în zid (vezi aici). Apă și foc. Dar apa domină: tot în stânga față de șemineu, în living, e un chepeng. Dacă îl deschizi, vezi și auzi cascada, care își începe fix de acolo prăbușirea. E o scăriță metalică, pe care poți coborî până la apă. La etaj sunt dormitoarele, cam de înălțimea mai degrabă scundului Wright. Poate că au 2,10m înălțime, atingi cu mâna plafonul. Totul e desenat de arhitect, inclusiv mobilierul, inclusive ferestrele, tot. Poți, din living, ieși pe o lungă terasă în consolă peste cascadă, de unde poți admira peisajul. Consolele incredibil de lungi sunt specialitatea maestrului, până într-acolo încât, la Robie House (acum Alumni Center la Universitatea din Chicago, unde a predat și Mircea Eliade), muncitorii au refuzat să decofreze consola de 7 m. Și azi este de necrezut că se pot face asemenea suprafețe suspendate la unul dintre capete. În România, țară seismică, maximul este de 3 metri.
Toate fotografiile celebre ale casei sunt din cel mai greu accesibil loc. Când am fost noi, era chiar interzis, fusese ceva alunecare de teren. Acest loc este mai la vale de cascadă, privind casa în perspectivă ascendentă, de unde pare foarte impunătoare. Când o vizitezi la fața locului, însă, este perfect camuflată în peisajul natural, pe care îl augmentează.