Doar Loc-uind putem transforma Spațiul în Mediu. Dar în Spațiu, direct, nu se poate locui.
1
Se construiesc stadioane noi, dar nu avem fotbal (și, în general, jocuri colective, așa cum este în primul rînd societatea), avem în schimb festivaluri etc. Avem înotători și (din nou) caiac-canoiști de nivel istoric, dar nu avem bazine și baze sportive adecvate, iar lacul public Snagov (la care eu, unul, ca într-un adevărat oraș ce era Bucureștiul, mergeam cu trenul la ștrand) este de mult privatizat, sustras, acaparat.
Avem scriitori și edituri, dar nu avem cititori. Avem actori și muzicieni, dar nu avem săli noi de concert.
Avem (ceva) handbal, dar nu avem săli polivalente.
Totul ne-acordat și pe dos, pe contra-sens: așa circulăm, în toate sensurile și la toate nivelurile (nu nivelele: alea sînt la zidărie, în construcții).
Avem zone întregi de clădiri de birouri, dar mari afaceri pe bune, canci. Doar tunuri. Dezacordat. Discordant.
Artemis, NASA, Luna: chiar ar trebui să ne uităm la chestia asta, sau doar să ne gîndim curajos la ea? Omul iar caută Spațiul după ce a distrus Mediul, caută iar Luna pentru că a tratat Pămîntul ca pe o Lună. Este vorba de urgenta necesitate a reorientării teoretizărilor și practicilor - începînd cu arhitectura - dinspre Spațiu spre Mediu. Se poate chiar spune că nu am făcut, ca oameni, decît să ne transformăm Mediul de viață colectivă (prin care ne dăm viață unii altora) în simplu Spațiu cosmic terestrizat. Pînă să aselenizăm, a aterizat Luna. Ea este planeta Melancolia a lui Lars von trier. Luna nu poate fi Pămînt, dar Pămîntul l-am făcut Lună.
Deci hai odată cu filosofia, cu studiile, cercetarea, granturile & public policies, veniți la zi!
Nu există Spațiu, există doar Medii.
Indivizii separați sînt de fapt medii de viață mobile, lumi la purtător - pentru mulți alții care depind de noi și de care la rîndul nostru depindem.
Și nu doar ne adaptăm, pasiv, la mediile de viață, ci le construim, le producem, sînt opera noastră, sînt noi înșine.
Nu există pămînt(uri) fără Pămînt.
De aici, din aceste premise va trebui să decurgă noul mod de a construi, noua arhitectură și noul urbanism. Orașele nu sînt Spațiu, ci medii de viață.
2
În ecologie, în noua ecologie (a mediilor, nu a naturii), se vorbește de faptul că Mediul (adică Spațiul: propun să introducem o mică-mare schimbare și să nici nu mai vorbim de Spațiu, ci de Mediu, mai exact de Medii - la plural - de viață, de existență, de co-existență) nu este dat, că, adică, ființele nu trebuie doar să se adapteze pasiv la un spațiu/mediu deja dat și implacabil, ci de fapt îl creează. Viul creează Mediul, și doar așa există. Și așa devine materia "organizată" și organică. Ființa nu se oprește la limitele vizibile, ci e sistemică și include mediul: trăim nu numai în, ci cu, împreună cu mediile noastre, sîntem mediile noastre, medii pentru noi și mai ales pentru alții, "case" ale altor ființe, "gazde" ale vieții.
Tot ce s-a spus, ce săa teoretizat și analizat pînă acum, în arhitectură și în urbanistică în primul rînd, în termeni de Spațiu poate fi și trebuie să fie retradus (adus la zi) în termeni de Mediu colectiv, cooperativ de viață, care nu e dat, ci trebuie creat: arta ca ecologie activă, productivă. Trans-conceptual și politic, Spațiul trebuie redefinit ca Mediu. Iar Mediul nu doar se ocrotește, ci se face, se produce: îl facem împreună. Avem o existență-planetă, o viață sistemică. Prin asta, sîntem mai mult vegetali decît animali (adică individuați, individualizați, separați în pieile noastre, mobili). Trebuie să transpunem dialectica de apropriere-retrocedare publică de la Spațiu la Mediu. Cum să transformăm nu numai un spațiu deja normat în spațiu propriu, deschis? Poate în primul rînd trans-categorial, nemaitratîndu-l, tocmai, ca Spațiu (ceva abstract), ci ca Mediu (ceva viu).
Dar pînă la Spațiul-Mediu, intermediar, pregătitor, spațiul de expunere și chiar opera de artă ca atare ar trebui reconcepute ca rezervație și sanctuar, ca non-intervenție (intervenție pentru non-intervenție și prin non-intervenție), spații-pădure și obiecte-copaci - de exemplu Animalul, deci și Omul, sînt individuați și mobili, tocmai de aceea par separați, eliberați de legăturile cu natura, cu Mediul. Deci transformarea conștiinței despre noi înșine și despre locul nostru trece prin trecerea imaginii și a concepției de la animal (individ) la vegetal (sistemic). În cazul plantei nu știm care e individul și care e mediul. Individul, chiar și mort, devine mediu. Exemplu: copacii căzuți, morți, din pădurile seculare (numite mai exact "păduri primitive"), care nu trebuie eliminați pentru că devin locuință, un adevărat oraș dacă nu chiar o adevărată țară, pentru un întreg sistem viu, pentru o multiplicitate de vieți. Pînă și mortul face să trăiască! Sau poate mai ales el, numai el. Dar nu aceasta este tocmai, în limbaj culturalist tradițional, însăși definiția tradiției, ca transmitere?
Există deja mulți artiști care s-au apucat să facă, în acest sens, micro-grădini. Dar în loc de grădină (concept deja cultural) eu propun (pe urma unor lecturi în care cred) pădurea și copacul, ca nou cadru conceptual. Spațiul - repet - reconceptualizat ca Mediu. Și atunci materialul hibrid prinde viață, iar hibriditatea devine metabolism. Cum răsare viața din materia moartă! Semințele vieții - hibridarea.
Planta-Planeta.
3
Există o știință sau mai degrabă o disciplină, o perspectivă transversală de cercetare destul de ocultă numită mesologie: știința mediilor.
Or, printre mai multe revelații ale mesologiei este și aceea că noi încercăm să ne dominăm unii pe alții și să dominăm în general prin ceea ce s-a numit, interpretat, tradus cu "tehnică", dar de fapt este vorba de medii. Vrem să fim unii mediul celorlalți, uitînd însă tocmai mediul, mediile de existență, de viață.
Noi construim medii, bule în care să ne închidem (unii pe alții) ca să ne dominăm. Mediul nu este ceva dat, nici măcar mediul natural nu este dat, ci este construit.
De la biologie pînă la arhitectură, deci integral politic vorbind, adaptarea nu este ceva pasiv, ci o construcție. Noi ne construim (unii altora și fiecare sieși) mediile.
Nu există dat natural, nu există pasivitate, ci doar negociere și plasticitate, luptă de medii și între medii - înțelese ca lumi.
Cîteva fragmente dintr-o discuție cu cunoscutul arhitect timișorean Ioan Andreescu, autor, alături de partenerul său, Vlad Gaivoronschi, al unor importante proiecte, profesor universitar și încă o dată autor, între altele, al cărții Origini spirituale în arhitectura modernă:
Noua arhitectură așa-zis "biologică": nu preiau formele naturii create, ci modelele - de fapt, modelizările - matematice, computerizate, ale acestor procese. E o minciună aici, ocultarea matematizării viului. Căci se propune ca model nu procesul natural ca atare, ci o, una dintre posibilele lui modelizări matematice.
Perversiune ultimă. Arhitectura "biologică", lansată sub pretextul că în felul acesta ne vom apropia de natură. Ceea ce este fals!
Nu atît modele, cît modelizări: propuneri, ipoteze, pluralitate și chiar concurență de constructe artificiale care nu pot reprezenta întregul și care sînt puncte de vedere, proiecții personale, individuale, subiective, fie și doar prin stabilirea inevitabil, oricît de complex, selectivă a seturilor de parametri.
Modele aproximative, pline de erori matematice, matematica, ca știință "tare", fiind instrumentalizată ca argument ultim, "forte".
Doar Loc-uind putem transforma Spațiul în Mediu. Dar în Spațiu, direct, nu se poate Loc-ui. Mediul mediază Loc-uirea, în-Loc-uirea Spațiului.
Va urma.
1
Se construiesc stadioane noi, dar nu avem fotbal (și, în general, jocuri colective, așa cum este în primul rînd societatea), avem în schimb festivaluri etc. Avem înotători și (din nou) caiac-canoiști de nivel istoric, dar nu avem bazine și baze sportive adecvate, iar lacul public Snagov (la care eu, unul, ca într-un adevărat oraș ce era Bucureștiul, mergeam cu trenul la ștrand) este de mult privatizat, sustras, acaparat.
Avem scriitori și edituri, dar nu avem cititori. Avem actori și muzicieni, dar nu avem săli noi de concert.
Avem (ceva) handbal, dar nu avem săli polivalente.
Totul ne-acordat și pe dos, pe contra-sens: așa circulăm, în toate sensurile și la toate nivelurile (nu nivelele: alea sînt la zidărie, în construcții).
Avem zone întregi de clădiri de birouri, dar mari afaceri pe bune, canci. Doar tunuri. Dezacordat. Discordant.
Artemis, NASA, Luna: chiar ar trebui să ne uităm la chestia asta, sau doar să ne gîndim curajos la ea? Omul iar caută Spațiul după ce a distrus Mediul, caută iar Luna pentru că a tratat Pămîntul ca pe o Lună. Este vorba de urgenta necesitate a reorientării teoretizărilor și practicilor - începînd cu arhitectura - dinspre Spațiu spre Mediu. Se poate chiar spune că nu am făcut, ca oameni, decît să ne transformăm Mediul de viață colectivă (prin care ne dăm viață unii altora) în simplu Spațiu cosmic terestrizat. Pînă să aselenizăm, a aterizat Luna. Ea este planeta Melancolia a lui Lars von trier. Luna nu poate fi Pămînt, dar Pămîntul l-am făcut Lună.
Deci hai odată cu filosofia, cu studiile, cercetarea, granturile & public policies, veniți la zi!
Nu există Spațiu, există doar Medii.
Indivizii separați sînt de fapt medii de viață mobile, lumi la purtător - pentru mulți alții care depind de noi și de care la rîndul nostru depindem.
Și nu doar ne adaptăm, pasiv, la mediile de viață, ci le construim, le producem, sînt opera noastră, sînt noi înșine.
Nu există pămînt(uri) fără Pămînt.
De aici, din aceste premise va trebui să decurgă noul mod de a construi, noua arhitectură și noul urbanism. Orașele nu sînt Spațiu, ci medii de viață.
2
În ecologie, în noua ecologie (a mediilor, nu a naturii), se vorbește de faptul că Mediul (adică Spațiul: propun să introducem o mică-mare schimbare și să nici nu mai vorbim de Spațiu, ci de Mediu, mai exact de Medii - la plural - de viață, de existență, de co-existență) nu este dat, că, adică, ființele nu trebuie doar să se adapteze pasiv la un spațiu/mediu deja dat și implacabil, ci de fapt îl creează. Viul creează Mediul, și doar așa există. Și așa devine materia "organizată" și organică. Ființa nu se oprește la limitele vizibile, ci e sistemică și include mediul: trăim nu numai în, ci cu, împreună cu mediile noastre, sîntem mediile noastre, medii pentru noi și mai ales pentru alții, "case" ale altor ființe, "gazde" ale vieții.
Tot ce s-a spus, ce săa teoretizat și analizat pînă acum, în arhitectură și în urbanistică în primul rînd, în termeni de Spațiu poate fi și trebuie să fie retradus (adus la zi) în termeni de Mediu colectiv, cooperativ de viață, care nu e dat, ci trebuie creat: arta ca ecologie activă, productivă. Trans-conceptual și politic, Spațiul trebuie redefinit ca Mediu. Iar Mediul nu doar se ocrotește, ci se face, se produce: îl facem împreună. Avem o existență-planetă, o viață sistemică. Prin asta, sîntem mai mult vegetali decît animali (adică individuați, individualizați, separați în pieile noastre, mobili). Trebuie să transpunem dialectica de apropriere-retrocedare publică de la Spațiu la Mediu. Cum să transformăm nu numai un spațiu deja normat în spațiu propriu, deschis? Poate în primul rînd trans-categorial, nemaitratîndu-l, tocmai, ca Spațiu (ceva abstract), ci ca Mediu (ceva viu).
Dar pînă la Spațiul-Mediu, intermediar, pregătitor, spațiul de expunere și chiar opera de artă ca atare ar trebui reconcepute ca rezervație și sanctuar, ca non-intervenție (intervenție pentru non-intervenție și prin non-intervenție), spații-pădure și obiecte-copaci - de exemplu Animalul, deci și Omul, sînt individuați și mobili, tocmai de aceea par separați, eliberați de legăturile cu natura, cu Mediul. Deci transformarea conștiinței despre noi înșine și despre locul nostru trece prin trecerea imaginii și a concepției de la animal (individ) la vegetal (sistemic). În cazul plantei nu știm care e individul și care e mediul. Individul, chiar și mort, devine mediu. Exemplu: copacii căzuți, morți, din pădurile seculare (numite mai exact "păduri primitive"), care nu trebuie eliminați pentru că devin locuință, un adevărat oraș dacă nu chiar o adevărată țară, pentru un întreg sistem viu, pentru o multiplicitate de vieți. Pînă și mortul face să trăiască! Sau poate mai ales el, numai el. Dar nu aceasta este tocmai, în limbaj culturalist tradițional, însăși definiția tradiției, ca transmitere?
Există deja mulți artiști care s-au apucat să facă, în acest sens, micro-grădini. Dar în loc de grădină (concept deja cultural) eu propun (pe urma unor lecturi în care cred) pădurea și copacul, ca nou cadru conceptual. Spațiul - repet - reconceptualizat ca Mediu. Și atunci materialul hibrid prinde viață, iar hibriditatea devine metabolism. Cum răsare viața din materia moartă! Semințele vieții - hibridarea.
Planta-Planeta.
3
Există o știință sau mai degrabă o disciplină, o perspectivă transversală de cercetare destul de ocultă numită mesologie: știința mediilor.
Or, printre mai multe revelații ale mesologiei este și aceea că noi încercăm să ne dominăm unii pe alții și să dominăm în general prin ceea ce s-a numit, interpretat, tradus cu "tehnică", dar de fapt este vorba de medii. Vrem să fim unii mediul celorlalți, uitînd însă tocmai mediul, mediile de existență, de viață.
Noi construim medii, bule în care să ne închidem (unii pe alții) ca să ne dominăm. Mediul nu este ceva dat, nici măcar mediul natural nu este dat, ci este construit.
De la biologie pînă la arhitectură, deci integral politic vorbind, adaptarea nu este ceva pasiv, ci o construcție. Noi ne construim (unii altora și fiecare sieși) mediile.
Nu există dat natural, nu există pasivitate, ci doar negociere și plasticitate, luptă de medii și între medii - înțelese ca lumi.
Cîteva fragmente dintr-o discuție cu cunoscutul arhitect timișorean Ioan Andreescu, autor, alături de partenerul său, Vlad Gaivoronschi, al unor importante proiecte, profesor universitar și încă o dată autor, între altele, al cărții Origini spirituale în arhitectura modernă:
Noua arhitectură așa-zis "biologică": nu preiau formele naturii create, ci modelele - de fapt, modelizările - matematice, computerizate, ale acestor procese. E o minciună aici, ocultarea matematizării viului. Căci se propune ca model nu procesul natural ca atare, ci o, una dintre posibilele lui modelizări matematice.
Perversiune ultimă. Arhitectura "biologică", lansată sub pretextul că în felul acesta ne vom apropia de natură. Ceea ce este fals!
Nu atît modele, cît modelizări: propuneri, ipoteze, pluralitate și chiar concurență de constructe artificiale care nu pot reprezenta întregul și care sînt puncte de vedere, proiecții personale, individuale, subiective, fie și doar prin stabilirea inevitabil, oricît de complex, selectivă a seturilor de parametri.
Modele aproximative, pline de erori matematice, matematica, ca știință "tare", fiind instrumentalizată ca argument ultim, "forte".
Doar Loc-uind putem transforma Spațiul în Mediu. Dar în Spațiu, direct, nu se poate Loc-ui. Mediul mediază Loc-uirea, în-Loc-uirea Spațiului.
Va urma.