Din Noua Zeelandă, cu dragoste

Portugalia - Iran 2-0
Ghana - Cehia 2-0
Italia - SUA 1-1

În urmă cu mai bine de un an, Victor Piţurcă învingea Cehia la Constanţa cu 2-0 şi explica succesul prin anihilarea uriaşului de 2,02 metri, Jan Koller. Tot jocul cehilor se bazează pe el, un vîrf împins, excelent tehnic şi impecabil tactic, în jurul său învîrtindu-se morişca Nedved - Rosicky - Poborsky - Baros. Ultimul s-a accidentat înainte să înceapă turneul final, în vreme ce Koller s-a rupt în primul meci, cel contra americanilor. Astfel, cu Ghana, Cehia a fost orfană de omul ei cel mai important. Şi lucrurile au luat-o razna. Africanii au deschis scorul repede de tot, în minutul 2, dovedind apoi apucături de echipă mare: calm, inspiraţie, forţă şi multă răbdare. Plus o disciplină cruntă, care n-a oferit adversarului nici o breşă şi nici o şansă. Ca de nicăieri, această echipă ghaneză a arătat cel mai cursiv joc de pe continentul negru, o cursivitate invincibilă atunci cînd e altoită pe inegalabilele calităţi tehnice şi fizice ale jucătorilor ei. Păstrîndu-şi naivitatea toată în atac, unde au ratat un penalty şi vreo 10 ocazii rare şi amuzante, Amoah, Asamoah, Pimpong şi celelalte stele negre, au furnizat prima mare surpriză teoretică, dar justă, a Mondialului. O încîntare care egalează plăcerea acelui 6-0 argentinian, dînd speranţe că vom avea o "africană" în optimi. Cel mai probabil ghanezii ajung acolo învingînd Statele Unite în ultimul meci al grupei, în vreme ce Italia, după egalul straniu cu americanii, au de scos un egal cu Cehia pentru a merge mai departe.

De departe vine suporterul care m-a impresionat cel mai tare pînă acum la acest mondial. Tocmai din Noua Zeelandă. Noua Zeelandă e ţara a cărei reprezentativă a jucat ultimul amical al campionilor lumii, Brazilia, înaintea turneului. Şi ţara de unde vine noul portar al Universităţii Craiova, chiar goalkeeperul naţionalei. E şi locul de unde vine Paul Wyatt, suporter descoperit de colegul Amir Kiarash, de la Pro Sport, într-un tren Stuttgart - Munchen, după Franţa - Elveţia 0-0. Paul călătorise 24 de ore cu avionul, îşi părăsise iubita care nu acceptase ca el să plece tocmai în Germania, trei săptămîni, şi avea bilete la patru jocuri. Două trecuseră deja, Suedia - Trinidad şi Franţa - Elveţia, neo-zeelandezul nu văzuse nici un gol încă, dar era entuziasmat că fusese pe un stadion de fotbal cu 50.000 de oameni. La el în ţară se strîng doar vreo 5.000 la cele mai importante meciuri. Mi s-a părut cumva că nebunia şi poezia acestui joc s-au cuibărit la pieptul acestui contabil de 26 de ani.