01.11.2022
Urmează să public, la Editura Paideia, locul unde cele mai multe din cărțile mele au apărut, din 1999 încoace, un volum de interviuri. Cu el, închei ciclul cărților recapitulative, antologiilor de texte risipite care pe unde. Asta înseamnă că, dacă mai am timp, trebuie să scriu de la zero o altă carte. Pe post de teaser, găsiți mai jos un

Cuvânt înainte de toate

În ultimii ani, am strâns laolaltă textele scrise pe câte un subiect și răspândite, deci greu de găsit, dacă le-ar căuta cineva. De data aceasta, am strâns laolaltă interviurile publicate, pe toate temele, pentru că acestea chiar sunt de negăsit. Cele online sunt accesibile din câteva clicks, dar revistele și ziarele unde au apărut cele de față, multe dintre ele, nu mai există.

Pregătind cartea, am remarcat că unele teme revin cu insistență, prin urmare, nu le-am grupat în ordine cronologică; am preferat învecinarea de obsesii, astfel încât să se deseneze nu doar ce am (avut) eu de spus, ci și profilul, oricât de vag, al obiectului respectiv de interogație și răspuns. În interiorul fiecărui grupaj, nu criteriul datei interviului a primat, dar se vor fi observând, la (re)citire, nuanțe în răspunsuri, care înseamnă că eu însumi am îndulcit (sau am asprit) părerea cu privire la cutare sau cutare interogație, când aceasta se repetă. Ca principiu, am fost și devin din ce în ce mai sceptic cu privire la modul în care Bucureștii vor putea (re?)deveni vreodată un loc în care să locuim de drag, nu de nevoie.

În tema sacrului, văd din ce în ce mai puțin interes pentru arhitectura religioasă ortodoxă (s-a cam făcut plinul, din nefericire covârșitor în chip urât, sau de-a dreptul hidos; noroc că sunt câteva, poate, zeci de exemple de cea mai pună calitate, care răscumpără mult din urâțenia majorității). Dar sunt fascinante și transmutațiile petrecute în intuițiile științei, care devin, pesemne, din ce în ce mai autosimilare cu acelea din zona sacrului, fără a fi religioase; mă încurajează și faptul că unii arhitecți sunt cunoscuți și ca mistici, inclusiv în secolul al XX-lea (Gaudi, Buckminster Fuller sau Luis Kahn, risc să spun Radu Mihăilescu sau Șerban Sturdza la noi, aceștia doi nu doar prin arhitectură religioasă, ci și prin case exemplare), sau au dat răspunsuri năucitoare la tema înspațierii sacrului prin arhitectură, unii chiar atei fiind (Niemeyer, Le Corbusier - zice-se, de descendență catară - Botta, Ando sau Siza și Souto de Moura).

În fine, am fost întrebat și despre poezie, deși sunt mai degrabă un actor de pluton, dacă nu de-a dreptul figurant în așezarea socială, de grup(uri), a poeziei contemporane din patrie. Câteodată, cred, e mai degrabă o disfuncție de receptare, din pricina absenței mele de pe piață. Sau e din pricina faptului că sunt mai cunoscut ca arhitect și profesor de arhitectură, fapt(e) care obturează receptarea ca poet. Dar interesul meu asupra lucrului cu emergența textului și asupra lui, după ce a apărut, este analog interesului pe care îl am pentru procesele de morfogeneză arhitecturală; sunt, adică, și observat și observator, deopotrivă, în ambele cazuri (dar nu și, neapărat, deodată).

Ce sper să rămână, după lectură, este interesul meu atât pentru calitatea informației, cât și pentru pertinența interpretărilor date acesteia, pentru opinii care să lămurească deopotrivă cauzele, cât și să propună soluții la problemele observate. Diagnostic, dar și tratament propus. Cauzele se știu. Soluțiile se ignoră. Majoritatea aleșilor chiar nu le știu, habar n-au, dar sunt câțiva care le știu și le ignoră deliberat, din incompetență, comportament de haită / elită prădătoare (sau ambele?). Dacă știu care sunt cauzele și explic care sunt soluțiile, este pentru că vreau să se știe că răul se produce, vorba americanilor, not on my watch.

Faptul că am scris, în vreo trei rânduri de alegeri locale, programe despre urbanism și arhitectură pentru câțiva candidați la Primăria Capitalei (e drept, nu dintre cei cu șanse), că propun cu obstinație, din vreme în vreme, câteva teme care sunt evident necesare (reorganizarea administrativă a Comunei Bucuresci, cum se numea odinioară, dar și o lege a zonei metropolitane București-Ilfov; includerea în PUG a unor cerințe obligatorii pentru orice se construiește în zona centrală și pentru absolut orice se construiește din bani publici, oriunde în oraș, precum surse alternative de energie regenerabilă, fotovoltaice dacă e acoperiș înclinat, terase verzi dacă sunt terase, fațade verzi etc.).

Sper să găsiți interesante răspunsurile mele la întrebări nu întotdeauna generoase sau binevoitoare. Sper să adăugați aceste interviuri celorlalte cărți cu opinii, păreri și soluții în chestiunile în care pretind că am un minimum de competență. Vă mulțumesc pentru generozitatea și răbdarea de a le citi.

0 comentarii

Publicitate

Sus