Am povestit, în textul anterior, cel despre clădirea DAAP Aronoff, cum decanul nostru, Chatterjee, propusese universității un plan pe câteva decenii de echipare a campusului cu clădiri de semnătură. Mai sunt câteva clădiri despre care vreau să vă povestesc, spre a arăta ce înseamnă o viziune pe termen mediu ferm condusă, un proiect de o generație, care a schimbat nu numai campusul (de fapt sunt două, medicina având campusul propriu, cu spitale și centre de cercetare), ci și împrejurimile, cale de două-trei străzi mai departe în raport cu campusul propriu zis, de jur împrejur.
Astăzi, despre clădirea Engineering (politehnica), proiectată de Michael Graves. Acesta a fost absolvent al arhitecturii de la noi, de la UC, deci era alumn. Decanul Chatterjee mi-a arătat o carte de proiecte a lui Graves, pe care, în dedicație, arhitectul îi schițase clădirea în elementele sale constitutive (aici). Ca și în mult mai celebra clădire federală de la Portland, acum demolată, considerată, în 1979, clădirea-semnal a postmodernismului american (aici), sau, la sud de Cincinnati, sediul companiei Humana, la Lexington, Kentucky (aici), facultatea de inginerie de la UC are clar semnalate cele trei părți componente pe înălțime: soclul, corpul propriu zis și aticul. În soclu este preluată componenta de traversare între piața de sus, a bibliotecii centrale a universității, denumită Langsam, după un fost președinte al UC, și cea de jos. Terenul fiind puțin, clădirile sunt / conțin și cărări, traversări sau parcurgeri de-a lungul de către oricine are nevoie să umble prin campus de la o clădire la alta, trecând pe / prin oricare alta dintre ele. E un concept foarte interesant, pe care doar centrul orașului îl mai egalează, cu al său sistem de skywalks, trotuare ridicate de la sol, pe care poți parcurge mult din centru fără să fii nevoit să cobori, între sau prin clădiri. Corpul e în cărămidă, materialul multor clădiri universitare americane, inclusiv al celor vechi de la UC. Și Frank Gehry a făcut o clădire în cărămidă aparentă aici, despre care voi vorbi în curând. Partea superioară a clădirii lui Graves este în tablă de cupru și, fiind destinată ingineriei, acuză coșurile aerului condiționat într-un fel de furnale, care surmontează ansamblul. Această tripartiție a fost remarcată de la Portland Public Building. Tot de atunci, dar mult mai acut în hotelurile de la Disneyland, a fost remarcat spiritul ludic al lui Graves. Dolphin&Swan Hotel (aici), sau cel cu piticii din Albă-ca-Zăpada pe post de atlanți (aici) duc la apogeu această componentă a arhitecturii marca Graves.
Este o clădire postmodernistă, deloc departe de cele care l-au consacrat pe fostul membru al grupului New York Five (alături de Peter Eisenman, Richard Meier, Charles Gwathmey și John Hejduk). Nu este cea mai bună clădire a lui Michael Graves, dar este un elogiu degajat și inteligent adus universității unde s-a format.
(va urma)