University of Cincinnati, OH (III) - Clădirea College-Conservatory of Music

Continuu prezentarea arhitecturii din campusul Universității din Cincinnati, OH. Și să credeți în puterea de auto-organizare a coincidențelor: de când descriu campusul, am văzut trei filme despre Cincinnati, dintre care unul chiar filmat în campus: UFO (2018), celelalte fiind Cincinnati Kid și The Ides of March (2011). Ocazie cu care am aflat că noul film al lui Robert de Niro, Wise Guy, va fi filmat în Cincinnati. Ca să vezi potriveală!

Până acum, v-am prezentat clădirea DAAP/Aronoff (sediul facultății de arhitectură) și clădirea facultății de inginerie. Cu alte cuvinte, am prezentat o arhitectură făcută de doi membri ai grupului New York Five, Peter Eisenman și, respectiv, Michael Graves.

Acum vreau să vă spun câteva cuvinte despre clădirea Conservatorului (CCM), proiectată de firma marelui arhitect Y.M. Pei (aici).

Da, este același arhitect care a proiectat și piramida din curtea Muzeului Louvre, din Paris. Aici, însă, a trebuit să se conformeze stilului general al arhitecturii din campus. Cu alte cuvinte, a lucrat cu cărămidă aparentă. Clădirea, ca toate celelalte noi, este traversată de circulațiile din campus. Circulația devine astfel coloană vertebrală a clădirii. Această circulație dezvoltată pe 2 niveluri este surmontată de luminatoare. În formă de, bineînțeles, piramide. Dar, dacă toate celelalte clădiri din campus sunt traversate, adică parcurse transversal, acesta este parcursă de-a lungul. Și nu numai că este parcursă de a lungul, dar este parcursă de două ori la două niveluri diferite.

Clădirea mai are o particularitate, aceea că se învecinează direct cu limita campusului în sud-vest. Și de acolo primește public pentru spațiile de spectacol ale conservatorului, care nu sunt puține.

Studenții Universității aveau acces gratuit la toate concertele pe care le ofereau cei de la conservator. Așa se face că am avut onoarea și bucuria, atât în 2004, cât și în 2012, de a vedea câteva spectacole absolut excepționale, întrucât conservatorul CCM este unul foarte bine cotat la nivel național în Statele Unite. Publicul se delectează cu concerte de bună valoare, iar studenții își testează, pe viu ca să spun așa, performanța artistică. Puteam asista, ca student al Universității, chiar și la repetiții anterioare spectacolelor.

Dar cel mai mult m-a interesat, apropo de acest ansamblu de clădiri, o serie de concerte dată de o fundație indiană (din India) pentru conaționalii aflați în Statele Unite. Ideea părea să fie aceea de a nu pierde legătura cu tradiția. Așa se face că am văzut două sau trei concerte despre care colegii mei indieni susțineau că sunt date de mari instrumentiști de acasă, veniți special pentru asta din India-mamă. La unul dintre acestea am asistat la o scenă absolut excepțională. Doi dintre instrumentiști erau indieni din India. Al treilea era un cântăreț la sitar din California, blond cu ochii albaștri și puțin duși, poate de la ce fuma? American sadea. S-au înțeles atunci pe scenă ce raga să cânte.

Și au cântat. Mai mult de o oră fără pauză. Se vedea ca americanul este transpus complet în ceea ce avea de interpretat. Și, de asemenea, se vedea că instrumentiștii indieni erau din ce în ce mai nedumeriți, încântați, copleșiți de talentul interpretului american. Era, în uimirea lor, și puțin dispreț implicit: cum putea un alb să cânte atât de bine la un instrument de-al nostru? La sfârșit, a izbucnit sala în aplauze nesfârșite. Cei doi cântăreți din India au îngenuncheat, sărutând sandalele cântărețului american.

A fost un moment formidabil. Emoția a depășit scena. Toți aplaudam să ne rupem mâinile. Și toate acestea se petreceau într-unul dintre auditoriile cele mai mari, sunt trei, ale conservatorului CCM cotat al doilea din SUA, după Juilliard.