Sunt a un fel de baraj natural pus în calea efectului egalizator al euro-globalizării. Parcă un pic mai împăcaţi cu propriile lor metehne decât românii, poate tocmai din acest motiv mai nepăsători faţă de tot ceea ce depăşeşte cadrul interesului personal (inclusiv anumite rigori de detaliu ale meseriei), jurnaliştii preocupaţi de cultură din Bulgaria au împliniri şi frustrări asemănătoare cu cele ale ziariştilor români. Care este cel mai Mare Bulgar? Să fie oare un fotbalist? Dulcea coruptibilitate a criticii, duelul dintre cultura de masă şi cea de elită, lipsa spaţiilor de difuzare pentru articole, reportaje şi filme ce tratează fenomenul cultural în presa scrisă, la radio şi televiziune sunt... locuri comune.
Supravieţuitori ai unei tranziţii marcată de mentalităţi depăşite încă prezente prin consecinţele ei, jurnaliştii prezenţi la acest forum au deplâns compromisul general faţă de abstractul cifrelor de audienţă. În baza lor – şi la ei, ca şi la noi sau aiurea –, gustul tot mai îndoielnic al publicului este inexorabil canalizat către o falsă scară de valori unde contează implanturile de silicon ale balerinei şi nicidecum arta acesteia. Totuşi, nimic nu ne împiedică să ne vedem de treabă mai departe, ca şi până acum. Cât despre finalitatea acestei situaţii... important este să nu afecteze viitorul imediat, spune "jurnalistul cultural".
Cam aceasta a fost concluzia, din fericire nu singura. Alte câteva caracteristici ale presei culturale din ţara vecină ne amintesc de anii 90 de la noi. Pe lângă complexul de inferioritate manifestat printr-un discret complex de superioritate bulgaro-centrist, produsul jurnalistic este în principal axat pe fenomenul muzical, mai precis pe prezenţele internaţionale din zona rock sau jazz, spre pop-ul autohton şi evenimentele dedicate folclorului. Diversitatea apărută în presa noastră culturală odată cu dezvoltarea impetuoasă a fenomenelor teatral şi editorial din ultimul timp, cu anvergura luată de tradiţionalele festivaluri internaţionale din domeniul artelor spectacolului, cu existenţa unor posturi de radio şi de televiziune naţionale dedicate culturii şi respectiv muzicii clasice, reprezintă deocamdată pentru vecinii noştri performanţe greu de imaginat, "greutatea" profesională în domeniu fiind în continuare măsurată în principal în numărul de interviuri realizate cu interpreţii străini, de preferinţă englezi sau americani.
Ambientul muzical al acestei veri în zona de nord a litoralului bulgăresc – o zonă deocamdată mai puţin "vizitată" de investiţii şi tocmai de aceea autentică în peisajul ei sonor şi vizual – este dat de amestecul dintre marile succese ale pop-ului european al anilor 78'-82' şi pop-ul autohton al discotecilor în aer liber, concurat pe ici, pe colo de hit-urile româneşti ce s-au bucurat de succes internaţional. La acestea se adaugă muzica live interpretată discret şi corect în fiecare restaurant de grupuri de muzicieni (de la două la patru persoane), efluvii sonore ce se disipă lent în foşnetul valurilor care se sparg de coasta înaltă şi calcaroasă. Iar muzica nu se aude de la o terasă la alta ci are exact intensitatea necesară pentru a-i bucura pe clienţii care au ales-o.
Romantismul vechi de când lumea, al acestor locuri de la hotarul românesc şi până la Balcic nu s-a schimbat nici din cauza formatelor de televiziune de tip Big Brother sau Mari Bulgari, nici datorită prezenţei unor mărci mai mult sau mai puţin răcoritoare sau îmbătătoare, nici influenţat în vreun fel de condiţia rareori asumată a jurnalistului bulgar, român sau de aiurea din domeniul cultural, aceea de umil cronicar al talentului creatorilor şi interpreţilor. Semnalizate prin indicatoare confuze sau nu, localităţile acestui spaţiu magic al litoralului bulgăresc rămân oaze ale timpului încremenit, o imagine liniştită, serafică în lumina asfinţitului a gardurilor de piatră de mare şi a grădinilor pline de flori.
Articolul apare şi în Ziarul de duminică, 14.07.2006
Eveniment, p. 7