La mijlocul lui octombrie 2022 un desen semnat de Anne Fizard prezenta două doamne de vârstă mijlocie, îmbrăcate în pulovere și bând ceai. Una dintre ele spune: "acum că nu mai sunt nevoită să trăiesc vara la maximum, în sfârșit mă pot relaxa".
Am râs, dar parcă am și căzut pe gânduri.
Vorbeam zilele trecute cu o prietenă de care mă leagă pasiunea pentru citit, despre primii ani în care ne deschiseserăm un cont pe Goodreads. Evident că această excelentă unealtă prin care ții evidența cărților citite și mai ales a celor pe care dorești să le citești, a venit la pachet cu o tentație și cu o autoimpusă provocare: câte cărți poți citi într-un an?
I-am povestit cât de nefericită am fost când mi-am dat seama că nu-mi pot atinge ținta anuală de 50 de cărți, iar ea mi-a spus că din cauza unui target și mai ambițios, pe care singură și-l stabilise, ajunsese să-și aleagă cărți doar după criteriul lungimii: cât mai scurt însemna mai multe citite și deci îndeplinirea planului de lectură.
Am încetat să-mi stabilesc obiective pe Goodreads după doi ani în care am fost stresată că nu le pot îndeplini, și frustrată că citesc mult mai puține cărți decât îmi imaginam. În jur de 36 pe an. O lecție și asta.
În cartea sa Omul în căutarea sensului vieții psihiatrul vienez Viktor E. Frankl spune că frica atrage lucrul de care ne temem. Pe de altă parte însă, în mod paradoxal, hiperintenția blochează tocmai îndeplinirea dorințelor. Mai simplu spus, cu cât ne dorim mai mult un lucru și tragem în direcția îndeplinirii lui, cu atât mai tare se îndepărtează el de noi.
Au venit spre mine oarecum simultan toate aceste întâmplări, așa că m-am tot gândit cât de mult și cât de des ne tiranizează verbul A TREBUI. Trebuie să mă simt bine în vacanță, trebuie să trăiesc vara la maximum, trebuie să citesc 50 de cărți pe an, trebuie să văd toate filmele premiate la Cannes, trebuie să cumpăr toate cărțile despre care vorbește toată lumea. Și de ce ar fi nevoie ca lucrurile care ne fac plăcere să devină și ele o obligație? O fișă a postului care să ne conducă spre împlinire. Vrei să fii fericit, relaxat, împlinit? Descarcă aplicația asta, uită-te la 5 tutoriale pe youtube, bifează căsuțele de mai jos, aleargă, agită-te, muncește și la final s-ar putea să fii. Fericit. Și extenuat, epuizat, stors. Despre epuizare scria într-un disclaimer tipărit cu litere mici în josul paginii și nu l-ai citit pentru că n-aveai timp și nici ochelarii la îndemână.
Adevărul e că am cam obosit să-mi tot fixez singură ținte și targeturi inutile, trăind ca într-o reclamă de la televizor. Și plănuiesc (un pas mic) o vacanță în care să nu-mi stabilesc să ajung undeva anume, să nu alerg după trenuri și avioane, să nu citesc despre muzee și monumente obligatoriu de văzut, ci pur și simplu să stau acasă degeaba.
Nu știu cum o să mă descurc cu sentimentul de vinovăție și cum o să înăbuș acea voce mică și sâcâitoare care îmi șoptește că e de neimaginat să trăiesc fără agendă și care mă împinge să fac, să rezerv, să merg, să ajung, să văd, să vizitez. Dar măcar o să încerc să aflu cum e viața atunci când nu TREBUIE să trăiești "la maximum", storcând ca pe un tub de pastă de dinți toate "oportunitățile" care-mi apar în cale.
