Quelle différance? Africa e tot Africa, democrația după ureche, gheara care scrie (o filosofie politică)

Quelle différence entre différence et différance? Aucune. La différance. Pas de différence entre différence et différance, mais de la différance.

Într-una dintre zilele săptămînii trecute, în Adunarea Națională (Assemblée Nationale) a Franței, în timp ce un deputat de culoare din partea coaliției de stînga-extrema stîngă (NUPES: Nouvelle Union Populaire Écologiste et Sociale, Noua Uniune Populară Ecologistă și Socială) susținea calm o interpelare la adresa guvernului denunțînd tratamentul inuman (mai cu seamă ca răceală și indiferență, ca ascundere în spatele legii) nedemn de civilizata Uniune Europeană, aplicat migranților care încearcă să ajungă cu ambarcațiuni precare din Africa în Europa traversînd Mediterana cu prețul vieții la propriu (în plus față de cel propriu-zis, exorbitant pentru aceste mulțimi, pentru aceste popoare de oameni săraci și sărmani disperați), un deputat din partea unui binecunoscut, deja vechi (și în rele învechit) partid de extremă dreaptă (fostul Front Național, rebotezat actualmente Rassemblement National, traductibil tot prin "Adunarea Națională") a fost auzit strigînd: "Qu'il(s) retourne(ent) en Afrique!". Literal, din fericire ușor de tradus (omofoniei din limba franceză corespunzîndu-i, aici, subînțelegerea obiectului acțiunii, caracteristică limbii române): "Să se întoarcă în Africa!".

Scandal, imediat, lucrări în plen supendate, sancționare, a doua zi, a deputatului de extrema dreaptă cu tăierea la jumătate pe două luni a indemnizației de parlamentar plus interdicția de a mai pune piciorul în parlament vreme de cincisprezece zile de sesiune în plen. O pedeapsă care ar trebui să aibă un efect infamant, și care nu mai fusese aplicată din 2011.

Imediat însă au izbucnit și polemicile, pricinuite de omofonie: la cine se referă? Cine să se întoarcă în Africa? Deputatul care tocmai vorbea sau migranții despre care vorbea deputatul? El, il, sau ei, ils? Așa s-a apărat acuzatul, crezînd că scapă, că poate avea dreptate.

Și chiar dacă ar fi avut, punctual, dreptate și nu se s-ar fi referit, atunci, la colegul lui deputat, ci la migranți (de fapt, refugiați), care e diferența? Unde nu e rasismul?

Partidul cu pricina (care tocmai și-a schimbat conducerea istorică, deținută pînă acum de familia fondatoare, Le Pen) se străduiește de mai mulți ani, inclusiv prin schimbarea numelui și prin repetata și tot mai amenințătoarea candidatură la președinția Franței a reprezentantei lui, să se, cum spun comentatorii politici francezi, "normalizeze", să se "banalizeze", să-și ascundă pedigree-ul politic, adică extremismul și chiar fascismul "genetic" printr-o "netezire" și aparentă "calmare", de suprafață, a limbajului, pentru a acoperi însă continuitatea ideilor fasciste de fond, rebotezate, astăzi, "suveranism". Extremism mascat, blînd, în acord cu valul de "extremizare" a electoratelor din multe țări europene, din Vest și din Est. La o astfel de scamatorie perversă asistăm, acum, și în Italia. Și, din păcate, nu numai.

Această banalizare are însă, pe lîngă schimbarea blănii pentru menținerea năravului politic, și efectul, deloc pervers, ci, dimpotrivă, bine țintit, de a obișnui, prin repetare, tocire, automatizare, climatul public cu idei extremiste, chiar dacă în vorbe aparent "normale", altfel spus, cu ceea ce, cu o formulare epocală, s-a numit și continuă să se numească "banalitatea răului": banalizarea răului, obișnuirea publicului cu "soluții finale". O spunem "politicos", "civilizat", dar la fel de extremist, de "finalist", de "finalizat": "Să se întoarcă în Africa!" Cine? Păi, toți care sînt de acea parte (nu numai a Mediteranei). Cei ce vin și cei ce-i susțin.

Extremismele sînt soluționisme, foarte apropiate de actulul tehno-fetișism, și el tot un soluționism și, prin asta, un extremism: de asta se și înțeleg atît de bine și merg atît de bine împreună, deși ar putea părea divergente și chiar opuse, iar o fosilă ideologică precum Trump, de exemplu, va putea, probabil, din nou să împroaște și să împuște făcînd păsărește tweet, tweet printr-o aplicație (să "aplicăm" din nou "soluția finală" fals îmblînzită) de, nu-i așa, ultimă generație: o parte luminează cu bezna ei bezna celeilalte și, astfel, bezna comună. Ca soluționism, actualul tehno-fetișism bate, prin orbirea lui de masă, mai curînd spre fascism, închidere, regres și regresie decît spre adevărate deschideri.

Replica din parlamentara pățanie cu pricina nu a putut, însă, să nu-mi aducă aminte de celebrul "joc" filosofic différence-différance al lui Jacques Derrida: performarea filosofică a faptului că urechea, auzul nu distinge, că - la fel ca în cazul noii-vechi extreme drepte, care își maschează prin cuvinte "periate" aceleași idei istoricește dovedit criminale - "din auzite" sau "după ureche" ni se poate părea că lupul chiar și-a schimbat și părul, și năravul (cînd el de fapt vrea să pară în același timp și schimbat, și același: "modernizat"), și că abia citind, adăstînd, amînînd, "diferînd", luîndu-ne timp să înțelegem, punîndu-i, altfel spus, pe lupi nu doar să vorbească, ci să scrie, adică să se declare, să se manifeste, să se graveze cu gravitate, vom putea vedea cum le iese din blana cea gri, cenușie (și nouă, și veche), gheara scrijelitoare cu care ar vrea să scrie iar, în continuare, istoria pe viu, pînă la moarte, în carnea altora.