I have never ever..., în vama veche, la 17 ani

Era prima vară când plecam la mare singură: vara dintre a noua și a zecea. Luasem examenul de capacitate cu notă foarte mare și intrasem la profil mate-info. Nu știu cât de tare îmi flata chestia asta părinții, nu țin minte să fi pus vreo presiune pe mine în vreun fel. În fine, paguba cea mai mare au fost banii risipiți pe ore întregi de meditații la matematică, fizică și chimie.

Cu o săptămână înainte să împlinesc șaptișpe ani, am aflat că băieții din cartier au pus pariu pe care mi-o trage primul; faptul că niște papagali m-au transformat într-o tablă de darts în care sperau să-și înfigă săgețile abia dezvoltate ale unei masculinități cu care habar n-aveau ce să facă, îmi ridica părul pe șira spinării; nu mă flata nicidecum; aud sex și înțeleg dragoste. Totuși, mă-ntreb dacă și M. a dat all-in la pariul ăsta tâmpit care mă conține și cu care nu vreau să am de-a face. Mama, eu când o să pot face sex?; slava Domnului, cuvântul cu S nu e subiect tabu la noi în casă. Mâine urmează să plec la mare cu toată gașca de prietene. Mama e îmbrăcată în halatul ei portocaliu. Se plimbă prin bucătărie, face cafea,

vrei și tu?

Bem pentru prima oară cafea amândouă, în vreme ce mama își tocește limba într-un discurs al feminității: cum dracului explici unei puștoaice căreia hormonii i s-au prins într-o sârbă săltăreață, cât de importantă e prima experiență într-un pat, cu un bărbat, care, dacă se poate, nu te-a câștigat de dragul unui pariu?

Îmi fac bagajul. Îmi pun cele mai sexi haine pe care le am; îndes deodorantul și parfumul ieftin și costumul de baie roșu cu buline cu un kilogram de push-up care să-mi pompeze sânii mici care mă frustrează teribil. Mama, îmi dai rochița ta roz?, e rochia pe care o purta când avea șaptișpe ani și l-a cunoscut pe tata la I.A.S; mi-o dă și-mi vine perfect. Corpul meu crește ca o prelungire a corpului ei. Nu știu ce gândește mama, pentru că nicio puștoaică nu s-a preocupat vreodată de ce gândește maică-sa când stă în ușa dormitorului, privind-o cum își face bagajul înainte să plece pentru prima dată-n vamă cu prietenele.

Așteptăm în stație microbuzul; nu există tren, n-avem gară în oraș, drept care trebuie să-mpărțim dugheana asta pe roți cu niște băbuțe amărâte ale căror sacoșe miros a parizer și ouă stricate. Nu vorbim prea mult, în schimb, nu facem deloc economie la vise. Abia așteptăm s-ajungem în vamă și să ne cumpărăm fiecare câte-un pachet de țigări mentolate și coca-cola la sticlă; ne cazăm toate patru în aceeași cameră cu două paturi; nu plănuim să dormim prea mult; ne dezbrăcăm cu lejeritate, ne punem costumele de baie și ne îngrămădim corpurile în oglinda strâmtă; suntem frumoase cum sunt toate puștoaicele de șaptișpe ani, doar că habar n-avem; eu n-am sâni, S. s-a îngrășat un pic după divorțul părinților, A. are o acnee nebătătoare la ochi și B. se consideră prea scundă.

Îmi cumpăr o brățară de picior și o bandană cu steagul Americii; ochelarii de soare i-am furat de la soră-mea; ne întindem cearșafurile roz care miros a mamele noastre pe plaja de la stuf și gustul libertății ne mângâie la fel de tare ca soarele care ne arde pielea extrem de albă; nici măcar nu știu dacă ne gândim la sex. Ce știu sigur e că toate sperăm să ne îndrăgostim al dracului de tare; să facem baie-n mare în sânii goi la șase dimineața, în vreme ce boleroul răsună-n toată vama; să fim bete de shoturi pe care ni le dau necunoscuții; să nu trebuiască să intrăm pâș-pâș într-o casă în care taică-tu e deja treaz și-ți adulmecă litrii de alcool pe care i-ai băut; să cântăm ca nebunele am doar optișpe ani, sunt nebun, iubesc și nu am bani; în fine.

Marea are ceva ademenitor. Ți se strecoară printre vene și-ți amorțește simțurile. Corpul plutește în sare; e smead și blând la atingere și atât de ușor încât nimic nu poate să-l fractureze. În fața mării, când ai șaptișpe ani, ți se pare că libertatea vine fără niciun preț și de-aia, trebuie să te înfrupți din ea cu toate gurile lumii, n-o să se întâmple nimic. Timpul nu mai are timp. Părul mi se cârlionțează de la sare și nisip și buzele mă pișcă. Pielea capătă dungi colorate ale unui soare care-mi arde numai părțile neascunse într-un slip plăpând. Mă uit la prietenele mele și-mi închipui că n-o să se termine niciodată. Prietenia noastră, marea, soarele, tinerețea, cei șaptișpe ani în care vrem să-ngrămădim viața ca-ntr-o valiză arhiplină.

Se face seară. Orele se succed ca într-un carusel care ne provoacă amețeală. Am băut rom cu cola la cazare, câtă vreme ne-am pudrat cu cele mai ieftine farduri care or să ni se scurgă pe obraji în următoarea oră. Ruj roșu și cercei lungi în urechi. Brățări late și cinci inele pe fiecare degete; S. are niște iarbă; tragem câte trei fumuri de fiecare, râdem ca proastele și ieșim pe tocuri mici din camera în care ne-am cazat; 18 ani, da? orice-ar fi, zicem că avem optișpe ani, vama-i vamă și oricum nimeni nu dă doi bani pe noi când plătim berile pe care le bem cu toată setea. Dansam ore-n șir.

Un grup de vreo cinci băieți ne ia cu asalt. Ne-mbrobodesc cu shoturi și complimente. Au vreo douăzeci și patru de ani și au venit din București; unul dintre ei e italian și e foarte, foarte frumușel. Pe atunci nu-mi se dezvoltase - încă - complexul inferiorității că-s din est, de la coada vacii, practic; faptul că eram blondă cu ochi albaștri, pistrui și umor, îmi potența capacitatea de-a intra în vorbă cu străini care miros a vest și a Calvin Klein. Fuck, tre-să vorbesc în engleză cu limba mea împleticită de alcool, Dumnezeu cu mila; ver ar iu from?, toată viața r-urile din engleza pe care o vorbesc, mi-au sunat stridente; Turin, Torino, aha; du iu uana kiss?, îl întreb, șleampătă, yes, normal, se vede de la o poștă că asta e tot ce așteaptă. Ne sărutăm, mama a spus că de sărutat pot să mă sărut, dar să am grijă.

Începem să ne jucăm eu niciodată n-am în jurul unei sticle de vodcă. Toate patru mințim cu teribilă nerușinare că am făcut aia și aia și ailaltă, experte în tot ce se poate. I have never ever menaj a troi cu trei, zice A., care vorbește cea mai proastă engleză dintre noi. Afirmația ei mă prinde cu sticla de vodcă la gură. Mă bușește râsul atât de tare, încât nările și gura îmi pleznesc a băutura asta spirtoasă pe care o urăsc. I hev never laid to mai mom. Eu niciodată n-am mințit-o pe mama. Ce dracu-i în capul tău să zici așa ceva?, bea, bea mai repede ca să nu se prindă nimeni că spui adevărul. Dar eu niciodată n-am mințit-o pe mama. Mama e prietena mea cea mai bună, nu A., nu S., nu B., și-n adâncul meu știu că dacă în noaptea asta o să fac ceva, mâine va trebui să-i spun maică-mii.

Nu știu unde dispar fetele, știu doar că pe un petic de plajă, la schisma dintre întuneric și lumină, între lună și soare, italianul își plimbă două degete pe spatele meu și mi se-ndeasă în suflet cu respirația tăioasă care miroase a vodcă. Mă sărut cu el și nu sunt idioată să cred că n-ar vrea mai mult. În depărtare, de-a lungul mării, o luminiță verde pâlpâie. Sunt foarte beată. Doamne, dacă exiști, fă să pâlpâie luminița verde din nou în următoarele trei secunde. Luminița verde se aprinde în secunda doi și printre particulele de alcool care-mi furnică mintea, mi se pare că mă aflu în fața celei mai mari minuni. Do you belive in God?, îl întreb pe italian care reușește să-și dezmorțească ochii într-o mirare absolută, Do you wanna talk about God, like... now?, da ce-are?, probabil că-s ultima dubioasă, dar mai sunt și atât de amețită și de fericită încât nu-mi pasă. Îmi vibrează telefonul. Șapte apeluri de la S. și un mesaj: A. nu răspunde la telefon și a dispărut de două ore. A., te rog nu face ceva ce să nu-i poți spune lu maică-ta mâine, îmi zic și mă ridic de pe peticul de nisip pe care-l las asudat în săruturile unui italian: și apropo, am șaptișpe ani, nu optișpe, ca să știi și tu. Zece pași mai încolo, îmi dau seama că i-am spus în română, așa că n-are de unde să știe nici până-n ziua de azi. Ce mai contează?

Ne urcăm în microbuz. Aceeași tăcere în care, de data asta, facem inventarul viselor. Parcă nici nu era așa frumușel italianul ăla, mă gândesc. Mă întorc pentru prima dată din vamă, cu marea cuibărită-n ochi și sunt al dracului de mândră de mine că nici de data asta nu va trebui s-o mint pe maică-mea. Să fi fost de la faptul că în noaptea aia am purtat rochița roz pe care ea o purta la șaptișpe ani când l-a cunoscut pe tata?