Între festivalurile Enescu ni se întâmplă destul de rar să trăim această senzaţie de teleportare efectiv în acele mari săli de concerte ale lumii în care perfecţiunea este de la sine înţeleasă, totul petrecându-se în sfera unor înţelesuri profunde, a căutării adevărului muzical, a fineţii expresive.
Institutul Cultural Român ne-a oferit spre finalul stagiunii de concerte bucureştene surpriza întâlnirii pe viu cu un... disc compact. Deţinător al prestigioasei Gramophone Award în 2001, cu remarcabile înregistrări realizate pentru EMI cu lucrări de Schubert, Brahms, Faure, Britten, Cvartetul Belcea şi-a cucerit în ultimul timp o reputaţie de invidiat ca una dintre cele mai reprezentative formaţii camerale ale generaţiei sale. Iar faptul că este condus de o româncă reprezintă un element de interes în plus pentru publicul bucureştean.
Cunoscătorii ascultaseră Cvartetul Belcea pe CD-urile EMI Classics care au ajuns şi la noi, aşa cum spuneam cu o motivaţie în plus dată de prezenţa în componenţa formaţiei la vioara I a Corinei Belcea-Fisher, muziciană născută la Timişoara, al cărei destin a fost însă cel al interpreţilor a căror anvergură îi condamnă să nu poată aparţine unei singure ţări. Stabilită la Londra, Corina Belcea constituia în 1994 cvartetul ce îi poartă numele alături de Laura Samuel - vioara a II-a, Krzysztof Chorzelski – violă şi Antoine Lederlin – violoncel, toţi pe atunci studenţi la Royal College of Music. Actualmente artişti exclusivi EMI, cei patru membri ai cvartetului Belcea au deja un palmares discografic apreciabil, care în 2006 se îmbogăţeşte cu integrala cvartetelor de Bartok, pe care au prezentat-o de altfel în concert şi la Wigmore Hall din Londra, sală în a cărei rezidenţă se află de cinci ani. 2006 este un an aniversar Bartok (125 de ani de la naştere) şi acesta este motivul pentru care şi în concertul de la Ateneul Român Cvartetul Belcea a cântat trei din cele şase cvartete ale lui Bela Bartok (nr. 1, 3 şi 5).
Ascultând această muzică încă greu de înţeles pentru mulţi, într-o interpretare atât de limpede, de impregnată de inteligenţă şi spirit, ai impresia că urmăreşti un film cu dialoguri scrise cu o autentică vocaţie a comunicării şi ajungi la final cu regretul că a durat atât de puţin.
Sobrietatea şi în acelaşi timp soliditatea scriiturii bartokiene nu invită la visare, dar cu siguranţă îndeamnă la introspecţie, la căutarea sensurilor acelei muzici înalte, care nu se dezvăluie oricui, rezervată fiind iniţiaţilor.
Cvartetul Belcea reuşeşte să fie acel intermediar plin de personalitate între public şi muzica plină de intensitate expresivă a cvartetelor de Bartok, lucrări a căror pregnanţă sonoră vorbeşte despre sinteza unică între modalism şi tonalitate, cromatism şi diatonism pe care a obţinut-o compozitorul ungar. Complexitatea formală a artei lui Bartók este de aşa natură încât el practic nu a avut urmaşi, deşi numeroşi compozitori din a doua jumătate a secolului XX au fost influenţaţi de creaţia sa. Universalitatea mesajului bartokian arată că acest muzician a reuşit transcenderea însăşi a originii izvoarelor sale.
Iar maniera plină de forţă cu care Cvartetul Belcea a decodificat sensurile muzicii bartokiene în faţa unei săli a Ateneului cu un public conştient că nu poate auzi prea des pe viu aceste lucrări ne-a dat senzaţia evidentă că am asistat la unul dintre cele mai importante evenimente muzicale ale stagiunii. Nu avem decât să ne imaginăm că Institutul Cultural Român nu se va opri aici cu aceste concerte de top şi că ne va mai oferi şi alte surprize de acest gen în viitor.