Ascultând dublul CD Memorial Richard Oschanitzky nu pot începe altfel cronica dedicată acestei selecţii decât citându-l pe Florian Lungu, care în booklet-ul albumului scria "Cine ascultă cu atenţie înregistrările selectate pentru aceste două CD-uri este martorul unor fapte de cultură cum puţine s-au întâmplat în lume".
Şi, într-adevăr, nici de această dată "Moşu" nu se înşală.
Trecând peste nostalgia momentelor când tânăr violoncelist fiind am avut onoarea de a colabora cu ceea ce pe atunci se numea Orchestra de Estradă Radio şi de a veni prin urmare în contact direct cu o parte a muzicienilor Big Band-ului condus de Sile Dinicu, instrumentişti precum trompetistul Nelu Marinescu, saxofonistul Dan Mândrilă sau trombonistul Nicu Dumitrescu scriu aceste rânduri sub puternica impresie a unei opere ce a situat jazz-ul românesc (din păcate doar pentru o scurtă perioadă), în acea zonă de înaltă spiritualitate universală în care au mai avut acces doar câţiva compozitori români precum George Enescu sau Paul Constantinescu.
Richard Oschanitzky a trăit între anii 1939 şi 1979. Astăzi, opera sa este practic necunoscută chiar şi pentru mulţi dintre instrumentiştii actuali de jazz. Cu toate acestea, muzica sa ascultată acum revelează un prag de sinteză pe care componistica românească de gen nu l-a mai atins niciodată. Necantonându-se doar în zona jazz-ului, dar exprimându-se cu preponderenţă prin mijloacele de expresie specifice acestui gen muzical, muzica lui Richard Oschanitzky transferă anumite motive venite din muzica tradiţională românească către miezul arhetipal al folclorului universal executând cu forţa unei inspiraţii mereu proaspete, printr-o scriitură ce transcende vremurile, drumul înapoi către ascultătorul subjugat de naturaleţea şi densitatea muzicii.
Trecând prin regiuni ale muzicii universale extrem de vaste, discursul lui Richard Oschanitzky ne înfăţişează o forţă de cuprindere şi de aprofundare ce aminteşte de cultura vechilor enciclopedişti ai Renaşterii. Cu nimic exagerate, aceste constatări se arată cu generozitate oricărui curios în a asculta această muzică. Sondările în abisul armonic al stilului latino-jazz ale Suitei Barvolento, eclectismul Variaţiunilor '71, trimiterile spre muzica contemporană sau "barocul ca stare", aşa cum s-a întipărit în memoria afectivă a copilului de 16 ani care scria versuri în germană şi română şi stăpânea – fără a urma vreo şcoală anume – elemente importante ale tehnicii compoziţiei şi care transpar în parafrazările bachiene, sunt doar câteva din colecţia de exemple din care este compus acest prim volum de autor editat de Estefan Production în coproducţie cu Societatea Română de Radiodifuziune.
Compuse şi înregistrate în perioada de dezgheţ ideologic dintre anii 1965 şi 1975, aceste piese constituie la toate capitolele o imensă bucurie chiar şi pentru ascultătorul nu foarte antrenat cu acest stil de sinteză. Pătrunsă de o lumină proprie unei bogăţii spirituale fascinante, această muzică entuziasmează atât la capitolul interpretării, cât şi la cel al tehnicilor de înregistrare. Pe lângă marii muzicieni menţionaţi la început, pe acest CD se mai pot asculta evoluţiile de înaltă clasă ale vocalistelor Ileana Popovici şi Puica Igiroşanu, flautistului Titus Muntean, saxofoniştilor Bogdan Cavadia, Ştefan Berindei, Alexandru Imre, basiştilor Johnny Răducanu, Wolfgang Guttler, bateriştilor Ion Cristinoiu, Adrian Ciceu, Eugen Gondi, Vasile Ganea, Bob Iosifescu, la care se adaugă Symphonic and Dance Orchestra a Radioului din Berlin, condus de Gunther Blumhagen şi Marea Orchestră din Leipzig condusă de Adolf Fritz Guhl. Şi, desigur, pianistica inconfundabilă a lui Richard Oschanitzky.
Piesele cuprinse pe acest prim uluitor volum al colecţiei merită, unele dintre ele, câte o carte de analiză scrisă separat. De aceea voi termina acest modest omagiu cu constatările din titlu, ce mare bucurie că a existat Richard Oschanitzky şi generaţia sa de muzicieni, ce imens păcat că totul nu a mai continuat la fel de spectaculos.