Am mai fost într-o altă seară de iunie la spectacolul de flamenco Mi Soledad al lui Joaquin Cortes la Sala Palatului, sub egida Întâlnirilor JTI şi de data aceasta nu am mai plecat. Deşi doza de comercial era consistentă şi în acest caz, combinaţia între autentic şi teatral, chiar cinematografic, îmbinarea de actorie şi coregrafie, consistenţa muzicii cântate live, cărora li s-a adăugat personalitatea electrizantă a solistului au condus către apariţia unei seri superbe, chintesenţă a spiritului universal al muzicii şi dansului flamenco.
Am mai fost la sfârşit de săptămână şi în iunie şi în iulie în Cişmigiu. Şi am descoperit un fenomen artistic şi social pe cât de neaşteptat, pe atât de autentic în simplitatea sa. Poate încerca oricine, pentru că în fiecare sâmbătă şi duminică, dacă a rămas din diferite motive în Bucureşti şi trece pe acea alee din Cişmigiu care leagă Izvorul Eminescu de terasa "La Bibliotecă", va auzi tango şi va putea participa la lecţii gratuite de tango, la concerte, seri de dans, expoziţii de fotografie tanguera şi altele. În principiu, programul începe la ora 14 cu muzică ambientală şi lecţii de tango pentru copii, continuă de la ora 16 cu lecţii de tango pentru adulţi, ultima secţiune petrecându-se între 17.30 şi 21.00 şi punând accentul pe dans şi concertele de tangou. Festivalul, aveam să aflu, ţine toată vara, a început în 10 iunie şi nu se va încheia până la data de 17 septembrie, fiind organizat de Clubul El Tango cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti si al terasei "La Bibliotecă".
Am stat de vorbă cu unul dintre organizatori, Cătălin Dumitrescu, care ne povestea: "Am constatat cu uimire că într-adevăr în Cişmigiu au început să vină oameni, special pentru acest eveniment. Persoanele în vârstă au început chiar să-şi aducă perniţe ca să le pună pe bancă, deoarece nu se mai pot dezlipi de "Aleea de Tango"... iar şapte ore într-o zi este mult. Am început să avem "elevi" care revin în fiecare week-end. Este minunat! Se spune că tangoul este asemenea oamenilor care îl dansează. Nouă ne place Bucureştiul, credem în frumuseţea oamenilor lui şi suntem siguri că spaţiul de tango pe care l-am inaugurat va consacra un festival reprezentativ pentru oraş şi oamenii lui."
Este greu să fac o comparaţie între cele trei manifestări pe care le-am amintit aici, totuşi trebuie să recunosc că impresia cea mai puternică mi-a produs-o "Aleea de tango", festival care are deja un public al lui (în primele două zile organizatorii au numărar 1000 de participanţi). M-am întrebat cine sunt aceşti organizatori şi am aflat nu fără surprindere (deşi de la recentul spectacol al lui Răzvan Mazilu mai aflasem câte ceva despre acest subiect) şi mi s-a spus că există o comunitate de tango în Bucureşti care în prezent numără în jur de 200 de persoane, o parte dintre acestea implicându-se intens în acest festival în aer liber. Pentru reflectarea evenimentelor din cadrul festivalului a fost creat şi un website, din care afli şi că El Tango, club din care fac parte entuziaştii organizatori ai evenimentului, este prima şcoală de tango argentinian din România, fondată în 2004. Tangoul este bine primit nu numai de persoanele pentru care reprezintă un prilej de reamintire a perioadei de tinereţe, dar şi de tineri şi copii. În plus, pe "Aleea de tango" vin oameni de toate condiţiile, reluând în canicula bucureşteană sensul mai mult decât democratic al tangoului, venind de la Buenos Aires.
(articol preluat din Adevărul literar şi artistic)