Fotbalul, religie universală, în inima islamului (Qatar - Ecuador 0-2)

Niciodată nu poți ști ce univers se ascunde sub o mască venețiană. Misterul are farmecul lui. Te poartă prin lumi nebănuite, unele necălcate de gândul omului. Însă, cu puțin curaj, am să o iau de pe chip și am să rămân cu ochii neacoperiți, în fața cititorului. Vă mărturisesc că urmează o călătorie de câteva zile în lumea mea plină de iubire pentru literatură, cinematografie, muzică, pictură și... fotbal. Da, sunt microbistă, de la o vârstă fragedă. Bunicul și tatăl meu mi-au pus telecomanda și biscuiții sărați în mână, în timp ce expuneau fotbalul ca pe o formă de artă, balet pe gazon, istorie trăită și un mod de a te refugia din urbanul fumuriu timp de... măcar 90 de minute.

Ceea ce veți citi, aici și în alte zile, nu se dorește a fi o cronică sportivă, ci, mai degrabă, veți fi părtași la bucuria mea de a vedea Campionatul Mondial de Fotbal 2022 de pe canapeaua prevăzută cu suport pentru sărățele și vin roșu, mă veți descoperi, poate, și veți adăuga câteva clipe frumoase la ureche, ca niște cireșe vesele.

Dragii mei, după 4 ani și 4 luni, se joacă și se respiră fotbal. În Qatar. Stadionul Al Bayt (o investiție de 800 milioane de dolari), sub forma unui cort aflat în deșert, primește cu brațele deschise echipe de fotbal, suporteri, artiști din lumea cinematografiei și a muzicii. Ceremonia de deschidere a fost una fabuloasă, în care și-au dat mâna muzica, dansul, luminile, culorile. Peste toate acestea, prezența colosului Morgan Freeman mi-a făcut inima să tresalte de bucurie și emoție. Discursul lui a pus în lumină fragilitatea ființei umane (suntem fire de nisip) și dependența omului față de om, în astă lume pestriță și greu încercată. Mie îmi place să văd lumina din oameni, pentru a o putea descoperi pe a mea. Momentul în care faimosul actor a îngenuncheat lângă Ghanim Al Muftah, un tânăr cu dizabilități, a avut un puternic impact vizual, susținut de metafora lui Freeman, care expunea lumea ca un cort, în care oamenii trăiesc precum un trib. Unitate în diversitate. După inima mea, cum îmi place mie să spun.

Spre bucuria ochilor își fac apariția pe proaspătul gazon, echipa gazdă a Qatarului și oaspeții, echipa Ecuadorului - locul 44 în clasamentul FIFA.

Cu vinul și cu sufletul la gură am așteptat fluierul de început. Am avut onoarea și bucuria de a-l vedea pe arbitrul român Istvan Kovacs pe marginea terenului, în ipostaza arbitrului de rezervă. Cu greu m-am abținut să nu-l îmbrac cu mintea într-o ie. Mi-aș fi dorit ca și Ion Crăciunescu să fi trăit măcar o dată o astfel de bucurie, dar știu că a avut altele, multicolore, importante.

Fluierul de început m-a transpus în copilărie, lângă tataia, care mirosea a Tarr și care zâmbea băiețandrului din mine, la fiecare meci urmărit. Qatar are lovitura de începere.

E lovitură liberă pentru Ecuador, în minutul 2, în urma unui fault. Portarul qatarez are o ieșire bună, dar după o fază fixă, Enner Valencia (fecioară, după cum zice zodiacul), deschide scorul cu un gol frumos. Sar de pe canapea, sar și vreo două sărățele pe covorul proaspăt aspirat și când să mă bucur ca un cetățean microbist, VAR-ul îmi dă cu lopata-n cap și strigă "ofsaid". Acel 13 de pe tricoul lui Enner mă face să devin superstițioasă. Și nu mi-s, de fel.

Foarte hotărâte (determinate - ar spune dragii noștri comentatori) ambele echipe, jocul e dinamic, Ecuadorul încearcă să-și impună ritmul, dar încă nu știm cum și-a construit jocul Qatarul. Decarul Ecuadorului a făcut pressing la poarta gazdelor în primele 10 minute. Sunt 5.000 de suporteri ai Ecuadorului în spatele portarului Galindez.

Fault în atac al lui Saad Al Sheeb, în minutul 15, care îl prăvălește pe Valencia. Arbitrul de centru, Daniele Orsato, îi arată un cartonaș galben-pai lui Saad și acordă penalty Ecuadorului. Bate Enner (are 15 goluri în acest sezon) și... trimite imparabil mingea în colțul drept al porții lui Al-Sheeb. Tabela de marcaj arată Qatar - Ecuador 0-1 în minutul 16 și asta arată bine pe plasma mea, cumpărată în rate.

Ocazie frumoasă - minge trimisă în careul mic de Estupinan, în minutul 20 care... care... zboară, puiule, zboară... peste poarta qatarezilor. Se pare că Estrada are capul pe umeri. Eu am zis că-l trimite cu tot cu minge peste suporteri.

Absolut senzațională centrarea lui Preciado, țâșnește același Valencia, interceptează și, cu sete, cu talent o trimite cu capul în partea stângă a porții. Goool! Tabela de marcaj se înfrumusețează cu încă un gol, astfel că în minutul 31 nu știam dacă să iau o gură de vin sau să mușc dintr-un saleu. Am preferat să mă bucur de gol și de un pahar cu apă minerală, care NU se pune în paharul cu vin, în vecii vecilor, dragilor, să fim înțeleși.

În minutul 43 puteam să jur pe roșu că accidentarea lui Valencia îl va trimite pe bancă. Dar se pare că mai are ceva viață eroul nostru. Un 50% măcar. Sper. Cred că m-am jucat prea mult în tinerețe CS, Prince of Persia și nu numai.

Perușul meu a ieșit din cușcă și stă pe tv. E femelă. O cheamă Lola și eu o strig Cerneală, datorită penajului superb pe care îl posedă. Ei bine, Lola se uită, puțin dezamăgită, la jocul fad, neinspirat al Qatarului. Mă uit la minutul de joc: 45. Are dreptate, draga de ea. La finalul celor 5 minute de prelungiri ale primei reprize, din poziție regulamentară, Ali, numărul 19 al qatarezilor, nu reușește să pună mingea pe spațiul porții, dar aplaud faptul că nu a vrut să o dezamăgească pe Lola mea. Eu știu că nu a vrut. Se fluieră finalul primei reprize, eu sorb un vin bun (cu o bufniță desenată pe sticlă, ceea ce mă face să îl iubesc și mai mult). Plec să-i cer un pupic de consolare Lolei, pentru că m-a cam dezumflat această primă repriză.

Sunt 26 de grade în Qatar, iar pe gazon sunt 16 grade. Numai bine să te tăvălești sub faulturi. Joacă mult mai agresiv qatarezii în a doua repriză. Afif trage peste poartă în minutul 74 și zboară încă o ocazie peste capetele suporterilor qatarezi.

În minutul 76 intră pe teren Cifuentes și iese Valencia, în urale și aplauze. Și eu aplaud, numai să las pe masă paharul. Nu știu dacă e vin sau apă minerală. E incolor. Deci...

Joc agresiv, inutil al Qatarului. Cam duri pentru mine. Afif a primit un cartonaș galben-soare, precum niște pantofi de lac (pe care nu i-aș cumpăra niciodată de la o casă de modă celebră) după ce a pus pumnul în gură, literalmente, unui musafir din Ecuador. Frumos, elegant, vorba aceea: foaie verde băț, de n-ai treabă, fă-ți!

Ce gol superb ar fi fost, în minutul 86, dacă nu trimitea peste bară Muntari (Qatar), cu un șut-cometă. Excepțională faza. Balet, i-ar fi spus tataia. Galindez era ieșit din poartă, iar la 1,94 m, înălțimea lui Mohammed Muntari, s-a văzut minunat șutul puternic.

Știți ce mi se pare dureros? Să plătești bilet la CM 2022 și să părăsești tribuna în ultimul sfert de oră de joc. Multe locuri goale în tribuna qatarezilor. Nu știu cum, dar pe stadionul acesta, de 60.000 de locuri, au fost la acest meci 67.372 de spectatori. De iubitori. De minge, de adrenalină.

Fluierul de final aduce cu sine 3 puncte reprezentativei din Ecuador și poate o lacrimă în colțul ochilor ageri ai qatarezilor. Doar ochii au fost ageri astăzi.

Nu am nici cea mai vagă idee care va fi următorul meci pe care îl voi "prinde" în brațele ochilor mâine, poimâine. Sper doar să fie mai dinamic și poate, mai puțin agresiv, dar... ce știu eu? Până la urmă, sunt un modest spectator, o minge printre mingi, care prinde spațiul porții adeseori, împinsă de visuri, de oameni dragi și, de ce nu, de disperarea de a mai prinde încă un răsărit.

E 3 dimineața. Daca dorm două ore, numai bine prind răsăritul la serviciu. Vinul nu se cumpără singur și nici plasmele.

Ne vedem prin zonă.

Hai, România!