Note de curs (I): Deconstrucție-deconstructivism

Termenul de deconstrucție provine din filosofia lui Jacques Derrida, filosof francez și reprezintă o metodă de lectură a textului (inițial, doar a celui filosofic, ulterior a oricărui tip de text/discurs, inclusiv arhitectural, în măsura în care, știm de la semiotică, arhitectura poate fi gândită analog limbajului verbalizat și, în acest limbaj, pot fi scrise discursuri (vezi Ordinea discursului, de Michel Foucault). Această lectură încerca să identifice punctele instabile, sau slabe, ale discursului, să le deconstruiască și să reașeze piesele rezultate într-o nouă instanță de ordine. În arhitectură, sunt vizate teme precum tectonica, monumentalismul, coerența urbană, formele perfecte etc.

Întâlnirea deconstrucției cu arhitectura are loc în două feluri: concursul pentru parcul parizian La Villette, câștigat de Bernard Tschumi, care a construit soluția pentru concurs pornind de la filosofia lui Derrida și, respectiv, expoziția Deconstructivist architecture, la MoMA de la NY, din 1988. Citiți catalogul expoziției, cu un text explicativ de Mark Wigley, cel care va scrie, ulterior, Derrida's Haunt, încercând să reconcilieze deconstrucția (filosofică) cu deconstructivismul (mișcare în arhitectură). În expoziție figurau Peter Eisenman, Coop Himmelblau, Daniel Libeskind, Frank Gehry, Zaha Hadid etc. Curios lucru, actori principali ai acestei expoziții se dezic acum de acea perioadă și de acea arhitectură, pe care eu o consider esențială în devenirea discursului arhitectural contemporan, zisă deconstructivistă. Acesta a fost un moment când arhitectura, preocupată să se auto-interogheze, a reușit performanța de a construi concepte, nu (doar) clădiri interesante; prin urmare, nu mai avem doar cuvinte-concept, ci și edificii-concept.

Ca metodă de cercetare, deconstrucția încearcă să rearanjeze piesele unui puzzle din care elementele de ordine sunt doar clamate (relațiile de putere / ierarhie din compozițiile arhitecturale, vezi conceptul de junk space de la Rem Koolhas, cuplurile opozabile de concepte, precum neted / striat de la Deleuze, sau masculin / feminin etc.). Este un discurs devastator, dar nu nihilist, punând în criză lucrurile gata știute (tradiția arhitecturii), dar și încercând să ducă până la limită experimentele abandonate ale avangardei istorice și, în primul rând, a constructivismului rus (la început, Wigley dorea să îi reunească pe cei din expoziția de la MoMA sub termenul de reconstructivism, dar, la insistențele lui Philip Johnson, care i-a vorbit despre filosofia lui Derrida, s-a adoptat termenul de deconstructivism. Ulterior, cum am spus, Wigley a scris Derrida"s Haunt, unde a propus o deconstrucție a deconstructivismului, plus un deconstructivism arhitectural 2.0, aducând în discursul arhitecturii chiar concepte ale lui Derrida, din deconstrucție (până atunci, relațiile fiind de nerecunoaștere reciprocă între Derrida și arhitecții deconstructiviști).

Puteți citi mai mult: Michael Benedict Deconstructing the Kimbell; J.Derrida Diferență și repetiție și Khora; P.Eisenman cu J.Derrida (&Jeffrey Kipnis) Chora L Works. Khora, tradusă în română, e de găsit drept capitol și în această din urmă carte-obiect, unde este ilustrată și metoda de proiectare bazată pe coprezență.