Motto: "E adevărat că puțina morală pe care o știu, am învățat-o pe terenurile de fotbal și pe scenele de teatru care au rămas adevăratele mele universități... Am învățat repede că o minge nu va veni niciodată de acolo de unde vă așteptați." (Albert Camus, albert-camus-et-le-foot-ce-que-je-sais-de-la-morale-cest-aufootball-que-je-le-dois)
Marți, 13 decembrie 2022. A douăzecea zi
La început de săptămână au fost cele două semifinale așteptate, cu mare curiozitate, cu interes, de fanii adevărați "cu sufletul la gură". Crainicul român la fața locului, pe stadionul Lusail, la meciul Croația - Argentina, ne-a anunțat că galeria argentiniană este de cca 40.000 de oameni, față de cca 1.500 de croați. Poate așa o fi fost. Imaginile, bine luate, au scos în evidență prezența, în plus foarte sonoră, în special a galeriei argentiniene!
După ce Croația, vicecampioană mondială, a eliminat Brazilia - poate una dintre cele mai frumoase și puternice echipe ale acestei ediții a CM 2022, dar și năzdrăvană (s-a dovedit că nu e bine pentru sănătatea ta personală să fii fan Brazilia!), descurajată în fața unei echipe care s-a încăpățânat să învingă - ne așteptam la o ripostă cel puțin egală în fața Argentinei. Nu s-a întâmplat așa. Echipa Argentinei a făcut un joc combinativ, cu trasee ca la un joc de biliard. A fost evidentă pregătirea apărării în fața unor atacuri croate, și de aceea situații care să pună în mod real în pericol poarta lui Emiliano Martinez, au fost puține și acest fapt s-a datorat liniei de fundași, cu nume celebre deja: Molina, Romero, Otamendi, Tagliafico, într-un angrenaj perfect cu Paredes, Fernandez, MacAllister.
Dar diamantele coroanei au fost cei din atac. Și o să încep cu Alvarez, marcatorul a două goluri de neuitat. În minutul 39, face o cursă cu mingea la picior, unii spun că în stilul lui Maradona, dar eu cred că a văzut o lumină și a mers direct către ea, și înscrie. Această mică aventură singulară a urmat acțiunii din minutul 32, când același Alvarez a fost faultat de Livakovic, portarul Croației atât de greu de învins, și a obținut un penalty pe care l-a executat... cine oare? Lionel Messi.
Messi nu a rămas dator. În minutul 69, Messi desenează o linie sinuoasă, a cărei geometrie este numai de el înțeleasă, și îi pasează lui Alvarez; iar din piciorul drept al lui Alvarez mingea intră în poarta Croației, pentru 3-0 în favoarea Argentinei.
Nu are sens să-l laud eu, un profan în ale fotbalului, dar pot să descriu imaginea lui Luka Modric căruia, după ce l-a urmărit pe Messi la faza de mai sus, i s-au schimbat liniile feței, parcă a zâmbit, iar umerii i s-au mișcat a "ce să-i faci!", și involuntar a schițat aplauze. Îmi doresc să-l văd pe Messi la fel și în finala contra Franței. Așa cum a declarat e ultimul Campionat Mondial la care mai participă.
Croația - Argentina 0-3 (0-2)
A urmat...
Miercuri, 14 decembrie 2022. A douăzeci și una zi
Maroc a dovedit că nu întâmplător și nemeritat a ajuns în semifinale, adică între primele patru echipe din lume, și nu e vorba doar de un clasament, ci de valoarea reală pe care a arătat-o. Franța a ieșit la luptă cu tot ce are mai valoros acum și despre asta dă mărturie întreg lotul pe care l-a adus în Qatar Didier Deschamps. O să enumăr numai câțiva dintre ei: Lloris, Mbappe, Griezmann, Dembele, Giroud, Kounde, Konate, Theo Hernandez - și subliniez că nu i-a avut la dispoziție pe "răniții" Benzema, Lucas Hernandez, Rabiot.
Theo Hernadez, cu o lovitură neașteptată, când părea că faza s-a încheiat, deschide ușa pentru Franța către finală. Marocanii au jucat bine, uneori foarte bine, dar, hai s-o spunem și pe asta, nu au avut noroc, pentru că șanse au avut, și le-au creat.
Iar francezii vor încheia, practic, meciul în minutul 79, prin golul lui Muani.
Îmi pare rău pentru berberii marocani, care mi-au fost simpatici, i-am admirat, ca multă lume cred, au fost de partea frumoasă a acestui campionat
Maroc - Franța 0-2 (0-1)
Urmează finala.
O finală pe care o așteptăm tot cu interes, curiozitate...
Pe curând!