Aceste cuvinte sunt înscrise pe faţada centrului cultural "Reduta" ce poate fi descoperit pe o străduţă adiacentă Pieţei Sfatului, unde are loc în perioada 12-19 august festivalul "Cetatea Muzicală a Braşovului". Am ajuns cu ceva timp înaintea orei de începere la concertul de deschidere al festivalului şi aşezată pe un confortabil fotoliu de piele, în faţa unui espresso, exact vizavi de intrarea sălii – post de observaţie privilegiat pe care nu-l pot avea la Bucureşti în faţa nici unei săli de spectacol – am urmărit cu o oarecare curiozitate atât înscrisurile de pe faţada clădirii cât şi publicul care venea la acest concert, cu siguranţă complet indiferent faţă de faptul că aici cântaseră Liszt sau Enescu. Am văzut melomani trecuţi de o anumită vârstă pentru care "intrarea gratuită" reprezenta o reală binefacere, tineri sau oameni aşezaţi care sâmbătă seara optau pentru îndeletniciri intelectuale, dar şi neaşteptat de mulţi turişti americani.
Este deja al patrulea an în care violonistul Sherban Lupu iniţiază în calitate de director artistic acest festival, principal organizator fiind Consiliul judeţean Braşov alături de fundaţia culturală ce poartă numele cunoscutului muzician român stabilit în Statele Unite. Actuala ediţie are şi o temă, fiind polarizată de personalităţile lui Mozart şi Bartok, un simpozion Bela Bartok întregind şi cu dimensiunea teoretică un neobişnuit "festival internaţional de muzică clasică şi modernă". Spun neobişnuit pentru că există un oarecare eclectism în această întâmplare culturală, eclectism despre care Sherban Lupu ne spunea că ar fi guvernat atmosfera încă de la prima ediţie, în dorinţa de a atrage cât mai mult public către arta sunetelor.
Deşi nimic nu pare mai serios decât muzica de cameră, atunci când ai ocazia să asculţi opusuri diverse din creaţia lui Bartok, Mozart, Beethoven, Enescu, Chausson, Ravel, Rachmaninov, Brahms şi nu numai, în şase concerte susţinute în opt zile de aceiaşi patru muziceini, impresia generală este aceea că asişti la o serie de serate de muzică de cameră petrecute între prieteni, aşa cum se întâmpla cu multe decenii în urmă în casa lui Enescu. Pentru că pentru noi, în fond, acesta rămâne reperul. Iar în astfel de cazuri, complicitatea între muzicieni şi public creşte proporţional.Momentele mai aparte în contextul acestui festival, dar "tradiţionale" deja în formatul manifestării au fost concertul de jazz susţinut de Anca Parghel şi invitaţii săi şi seara folclorică, cu Sherban Lupu şi ţăranii virtuozi români Ioan Pop - zongoră, Grigore Chira - bas şi Gheorghe Stan – ţambal.
Concertul la care am asistat şi ai cărui protagonişti mai pot fi auziţi în serile de vineri, 18 şi sâmbătă, 19 august la sala Reduta din Braşov sunt patru interesanţi muzicieni cu evidentă vocaţie pentru muzica de cameră şi anume violonistul român stabilit în Statele Unite Sherban Lupu şi prietenii săi, pianistul britanic Ian Hobson, violistul ungar stabilit în Statele Unite Csaba Erdelyi şi violoncelistul de origine română stabilit în Olanda, Mirel Iancovici. Muzicieni experimentaţi, cei patru nu au probleme cu parcurgerea unui repertoriu atât de amplu şi de divers într-o singură săptămână. În plus, ceea ce impresionează este atitudinea lor faţă de actul interpretativ, stăpână şi detaşată în acelaşi timp, făcându-ne părtaşi la frumuseţea şi firescul discursului muzical cu convingerea că aşa trebuie să fie. Nu perfecţiunea, nu versiunile "de disc » sunt cele care seduc în astfel de cazuri. Ci sincera preocupare de a transmite unui public nu foarte cunoscător (cu mici excepţii) secretele unei muzici care atinge şi coarda sensibilă a prelucrărilor în spirit folcloric (Bartok, Pal Kadosa), dar şi puritatea unei muzici clasice în cel mai autentic sens al cuvântului (Cvartetul cu pian de Mozart).