Îmi propusesem să scriu un fel de rezumat al realizărilor mele literare din 2022, cu tot ce am scris și publicat în 2022, cu toate workshop-urile, lecturile publice și discuțiile literare ale anului, și poate că voi face asta cândva în viitorul apropiat, dar nu acum. Probabil că cel mai important eveniment al anului pentru mine a fost publicarea cărții mele autobiografice Our Voices. Aș putea să vă spun o grămadă de lucruri despre această experiență, dar la fel de bine le puteți citi pe website-ul meu. În prezent, simt că a sosit momentul de a nu mai vorbi despre această carte, cel puțin o vreme, și de a o lăsa să își găsească singură, mai departe, drumul în lume.
Our Voices este o carte despre trauma intergenerațională a comunismului și despre unele povești mai vechi pe care mi le-am spus mie însămi despre mine. Dar, oricât de mult mi-am dorit să văd această carte ieșită în lume ca pe ceva separat, desprins de propria mea persoană și poveste de viață de până acum, există și o anume stare de doliu atunci când alegem să ne despărțim de ceva familiar, chiar și atunci când acea familiaritate ne menține întrepătrunși, atașați sau îndurerați, pentru că nu știm ce se află de cealaltă parte. Nu știm cine am putea fi dacă nu mai suntem ceea ce suntem. Dacă începem sa ne detașăm, să dăm la o parte straturile, puțin câte puțin. Într-un fel, a da drumul, a mă despărți de euri vechi e ceea ce am făcut în ultimii doi ani, de când am ales să părăsesc viața marelui oraș pentru cea de la sat.
Și totuși. Ultimele cinci zile au fost pline de doliu pentru un eu mai vechi, unul de care credeam că mă despărțisem demult. Pentru o parte din mine care obișnuia să fie profund contopită cu eurile altora. Care nu avea limite clare în relațiile cu ceilalți, dar putea iubi necondiționat. Am reușit să simt compasiune pentru acest eu vechi și să mă despart de el cu adevărat doar după ce mi-am regăsit drumul înspre pădurea mea preferată, înspre alb, înspre zăpadă. Timp de cinci zile lungi, iubirea și durerea au fost complet amestecate. Nu le mai percep ca fiind amestecate acum.
Pe măsură ce se instalează tot mai mult iarna, simt, mai mult decât oricând, nu doar că mă retrag în liniște, în tăcere și că realmente îmbrățișez întunericul sezonului rece, dar și că mă pregătesc în interior, pas cu pas, pentru un nou fel de primăvară. Că îmi pregătesc, mai mult decât oricând, cuibul. Că mă pregătesc să mă mut într-un acasă permanent, atât ca spațiu fizic cât și emoțional, și cântăresc cu atenție cine și ce va face parte din acest cuib, chiar dacă acest act presupune și o renunțare definitivă la vise vechi și la posibile scenarii imaginate despre ce înseamnă acasă.
Perioada obligatorie de veselie și concentrare pe familie dinaintea Crăciunului poate fi solicitantă pentru aceia dintre noi care nu facem parte din familii nucleare, care locuim departe de locul unde ne-am născut, care am crescut in medii nesigure sau care încă învățăm să ne autoreglăm emoțiile.
Dar acest anotimp este și unul al speranței. S-ar putea spune că lămâii nu au ce căuta în țările reci. După sosirea frigului, mi-am mutat lămâiul de pe balcon în birou. Spre surprinderea mea, înflorește acum mai mult decât a înflorit toată vara. În același timp, se descotorosește de frunzele vechi și uscate. Pur și simplu le lasă să cadă, le dă drumul pe podea. Pe măsură ce înflorește tot mai mult, mirosul emanat devine tot mai intens, mai îmbătător. Deși sănătatea mea e mai precară în momentul de față decât mi-aș dori, lămâiul meu încă tânăr îmi reamintește faptul că viața o poate brusc lua pe căi noi și neașteptate. Și poate că și lămâiul meu va da, pentru prima oară, rod.
Finalizarea unui proiect literar dens, în special finalizarea unei cărți de memorii multigeneraționale, articularea prin scris a unor lucruri rămase nespuse timp de mai multe decenii, se aseamănă cu renunțarea la unele părți din noi înșine, cu așezarea lor la odihnă, cu moartea lor, lăsând miezul descoperit. Cu acest miez și o jachetă ca un sac de dormit, continui să îmi văd de drum, pas cu pas, înspre viitoarea mea primăvară.
Și continui să scriu. În natură. Dincolo de tipare prestabilite. Dincolo de granițe.
*