Tu fais quoi dans la vie? Je fais de mon mieux - 2022

La sfârșitul anului 2021 scriam: "Oricum a fost, îi sunt recunoscătoare anului ce tocmai a trecut, prin tot ce mi-a adus / luat, prin tot ce-am simțit / resimțit. S-a întâmplat ce știm cu toții, cât putem ști, dar important e cum am reacționat, noi, la încercările avute. Eu am luat-păstrat din ce s-a-ntâmplat doar atât cât să pot îndura timpul-timpurile care au fost și mai ales care urmează". Și cam așa a fost.

 
Din ianuarie au apărut lucruri bune cu importante contribuții românești.

1. Eveniment cu 3A: Anne, Audrey, Anamaria. Trei femei și un mare succes în Franța în special, dar nu numai.
În ordine cronologică: Annie Ernaux (1940) a scris romanul Evenimentul (Gallimard, 2000, 130 pagini). Apoi regizoarea Audrey Diwan (1980) a făcut filmul, premiat cu Leul de Aur la Veneția în septembrie 2021. Iar Anamaria Vartolomei (1999, București), actriță franco-română, tulburătoare prin jocul ei în rolul principal, a obținut Premiul Lumières 2022 pentru cea mai bună actriță și Premiul César 2022: Le meilleur espoir feminin. Mai pe larg despre asta am scris aici.


2. În februarie - Premiul literar elvețian pentru Literatură pe anul 2022: Dana Grigorcea (1979, Bucuresti) care a fost distinsă de statul elvețian prin Biroul Federal al Culturii pentru ultimul său roman Those who don't die / Die Nichten Sterben publicat în martie 2021 la editura Penguin. Cum nu am găsit cartea încă în traducere franceză nu mă hazardez să dau o traducere precisă a titlului pentru că în acest volum sunt evidente rămășițele sistemului comunist român care continuă să macine România prin politicienii săi corupți. Ar putea fi: Nemuritorii / Cei nepieritori / Cei care nu mor. Iată și motivația oficială a Biroului Federal al Culturii din Elveția: "în textul ei, care este atât de politic pe cât este de poetic, Dana Grigorcea ilustrează realități și absurdități, întretaie critica contemporană, mit și poezie cu arta povestirii, creează un realism magic cutremurător: Cei care nu mor bântuie nu numai în Transilvania."
 

3. Raluca Antonescu (1976, București), scriitoare stabilită în Elveția, a obținut Premiul cititorilor din Lausanne pe anul 2022 pentru romanul Inflorescence, la concurență cu alți patru scriitori. S-a votat online între 15 februarie și 15 martie 2022. Decernarea premiului a avut loc în seara zilei de 31 martie la Casino Montbenon din Lausanne. Pe scurt: Patru generații de femei, independente, dar și legate între ele traversează un secol, între 1911 și 2009. Acțiunea se petrece în Elveția și în America de Sud, în Patagonia, în locuri care au legătură strânsă cu natura, în care fiecare protagonistă își construiește viața în ritm propriu, reclamând, pretinzând să-și ducă traiul după propria dorință. Toate aceste femei sunt asemenea unei inflorescențe: își transmit una alteia seva vieții, chiar fără să vrea, chiar fără să fie conștiente.
 
4. Prin vară am descoperit, în librărie, ceva nou pentru mine:
"Capitol părând, la prima vista,
că-i al unui roman din alt răstimp,
cu un ins dormindu-și somnul fără pas
Obosit, dar fără somn, Anton Voyl a aprins lampa: 00:20. A suspinat adânc, s-a mai foit, potrivindu-și căpătâiul gros sub cap. A luat în mână un roman. L-a răsfoit, dând a-l citi. Găsi că-i un imbroglio confuz, și cam atât. La tot pasu-l agasa o vorbă, un vocabul a cărui noimă n-o știa."
 
Este traducerea în română a începutului romanului La disparition, de Georges Perec (1936-1982), scris și publicat în 1969 la Editions Denoël, Franța. Nu vi se pare ceva curios, neobișnuit, cum vă sună la ureche? Să vă ajut: nu lipsește nimic? vreo literă? Da, lipsește "e" (cea mai uzitată vocală din limba franceză, zic specialiștii) din tot textul de peste 300 de pagini, traducătorul român, Șerban Foarță, respectând, cu măiestrie extremă, experimentul din originalul francez. Totul este o dovadă înaltă de alchimie lingvistică și de contorsiuni formale. Și-n franceză și-n română!
 

5. Iar în octombrie - Annie Ernaux a primit premiul Nobel pentru literatură.
Am cunoscut-o pe Annie Ernaux. Povestea despre corespondența noastră și despre întâlnirea față în față este aici.
 

6. Iar acum în decembrie am găsit și am început să citesc cartea Lettre à mon dictateur apărută la Editions Slatkine, Geneva, 2022. Autorul este Eugène, pseudonimul lui Eugen Meiltz, născut în București în 1968, dar stabilit în Elveția din copilărie. Am mai citit La Vallée de la jeunesse, scrisă tot de el.

7. Nu pot omite o expoziție atipică în palatul Beaulieu, Lausanne: Vincent Willem van Gogh (1853-1890). În decurs de 10 ani (1880-1890), van Gogh a făcut mai mult de 2.000 de lucrări (900 de picturi, 1.100 de desene și schițe), din care nu a vândut decât câteva în timpul vieții. Opera lui a fost expusă până acum tradițional, clasic în multe țări (te plimbi în liniște, pe vârful picioarelor prin săli, galerii, admiri de multe ori de departe tablourile). Aici, acum, e expusă prin sistemul SENSORY4, care este un program digital de prezentare a artei: de la intrare ești întâmpinat de o simfonie puternică, energică, de lumini, culori, sunete care te scot din lumea reală a străzii, a munților apropiați, a casei tale și te introduce în lumea picturilor lui van Gogh. Acest sistem asociază animații grafice, multicanale, o ambianță sonoră de mare calitate - ca la cinema -, proiectoare (40 în acest caz) HD, totul pentru a crea un mediu înconjurător format din multiecrane. Cuvântul "expoziție" își lărgește aici sensul dat de dicționare, acum ea îți stimulează simțurile și îți deschide, lărgește spiritul mai mult decât până acum.
 
Peisaje, flori, floarea-soarelui, preferata lui. Locuri, interioare, oameni, portrete, autoportrete...
 

8. Și am văzut și filme românești, pasiune a mea, atât cât mi-a oferit Mall-ul din oraș: R.M.N., Mirciulică, Oameni de treabă, Nunți, botezuri, înmormântări, Odată pentru totdeauna, Capra cu trei iezi, Maria Tănase. Restul, în 2023.

 
1. În luna iulie mi-am îndeplinit o dorință mai veche, să vizitez ORADEA, scris cu majuscule, pe care le merită din plin! Administrația orașului a folosit corect, eficient, responsabil fondurile europene sau locale pentru recuperarea, restaurarea, repararea, scoaterea în evidență a clădirilor din secolele trecute. Stilul Art Nouveau atrage turiștii români și străini în egală măsură. În plus e curățenie pe străzi, bulevarde, în parcuri, grădini, nu numai în centrul orașului. Oare de ce la alții se poate atât de bine și frumos, și la alții nu? Întrebare retorică. Educația, cultura de secole, respectul față de oameni și munca, creația lor - ar putea fi un răspuns.

2. Un colț de rai la Mânăstirea din satul Coșula (1535) la 20 km de Botoșani, are o frescă veche de aproape 500 ani (1537-1538), cu o pictură în culoarea galbenă, denumită "galben de Coșula". Mi-a umplut sufletul de pace, liniște, frumusețe.

3. La Colibița nu am mai ajuns anul acesta, ce să faci? La anu', sper. Dar cum mi-a fost dor de Mânăstirea Bârsana din județul Maramureș, am putut merge mai aproape, la vreo 6-7 km de Botoșani, la ieșirea spre Iași, sau prin cartierul Lebăda, unde se află Schitul / Mânăstirea Lebăda cu hramul "Înălțarea Sfintei Cruci". Construcția în stil maramureșean a început în 2000 și sfințirea a avut loc în 2011. Liniștea, pacea, reculegerea încep de pe drumul nepietruit ce duce la schit, vă asigur.
 

 
24 februarie (Dragobete la noi): Rusia atacă Ucraina. Uimire, nu totală, dar o acțiune neașteptată pentru mine. "Soit l'Europe fait face / Soit elle s'efface."

După ce a început școala, oarecum ca pe vremuri, am asistat la o discuție într-o familie de prieteni, între mamă și fiică: Ce-ai făcut la școală? Azi? Dar altceva nu mai știți voi? Uită-te la mine, în ochi, mama, ca să-ți răspund la fel, lasă telefonul și țigara măcar acum, cafeaua ar fi prea greu. Întreabă-mă ce mi-a plăcut cel mai mult, că tot a fost la rentrée, cum zice tata, sau care a fost proful meu preferat, dacă am aflat ceva nou sau ce m-a plictisit cel mai tare și mai ales de ce. Da, nu te mira, când vorbesc seara cu bunica și aflu și gust ce minuni a mai făcut prin bucătărie, eu îi mărturisesc că aș fi vrut-o pe bunica, da, invizibilă, la istorie, în penarul meu.
Pe unde sunt că tu nu dai de mine? În debara, în cămăruța mea preferată, unde-i liniște-ordine-curat (nici un păianjen, dragule), cu rafturi și sertare pline, oricum tu nu ai încăpea cu rotundul tău abdomen, sau poate-ai mai slăbit. Nu, nu sunt vechituri roase de molii, sunt amintiri cu parfum de bunicu și bunica: reverență neagră și pălărie bej-sable de mers la teatru, desene puerile de la colegul din liceu... Nu, nu-l cunoști, nu tot trecutul ne e comun, aici nu ai intrat niciodată, dormi liniștit.

Scrie, scrie, măcar scrie dacă nu vorbești. A fost ziua de naștere a mamei noastre? Da. Și ce-am făcut noi, mai nimic, nici la cimitir nu am fost. Eu m-am gândit mai mult la ea, cum ne zâmbea-iubea-cicălea-sfătuia mereu. Iar eu am visat-o cu o noapte înainte: mergea prin casă, deschidea ușile, se uita puțin, nu intra, căuta probabil ceva, pe cineva, pe noi două poate. Și ne-a găsit? A sunat ceasul, s-a tăiat filmul. Poate-n visul următor, atunci. Vin cu tine, să fim împreună.
 
Am continuat să surprind lumea prin fotografii. Las pentru anul viitor detaliile.

Anul 2022: mi-a luat o vrăbiuță rămasă fără cap din cauza cotoiului vecin, un cireșel nu a rezistat furtunii, ferestrele și ușile din mileniul trecut au fost înlocuite de modernele, ha-ha, termopane. Mi-a dat busuioc uscat de arșița verii, dar și prieteni la cules de mere și strâns surcele.

A trecut aproape tot anul. E drept că mi-am propus să uit de rău, ca să nu pic în nebunie, am decis să-mi găsesc altă lungime de undă a traiului și să elimin adicția de televiziuni, ziare și persoane toxice. Și ce? Valică, de apare și apare, îmi dărâmă noua stare psihică dorită cu veștile lui de prin târg, de prin vecini, chiar și de peste frontiere, dar și din viața lui.

Încheierea anului e doar un moment de tranziție înainte de începerea unei noi călătorii. În 2023 vreau să fiu sănătoasă și bucuroasă (fericită e prea mult!?) împreună cu toți ai mei, din apropiere și din depărtare (noi, voi, ei). Și dacă, din când în când, voi ajunge să ocup locul unui glob din spatele bradului, voi fi totuși destul de mulțumită. Și de acolo este o perspectivă asupra lumii, mai deosebită oricum decât cea din fața bradului. Mai vorbim / scriem peste un an. Promit. Și mă țin de cuvânt. Cu ajutorul cui trebuie.

Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2022 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2022), pe adresa [email protected], până pe 25 ianuarie 2023. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2022. (Redacția LiterNet)