26.12.2022
Hălăduiam de una singură pe creasta Făgărașului, înconjurată doar de vârfuri și căldări pustii, în care-zăboveau resturi din gheața începutului de iunie. Prăpăstiile ca niște cazane stinse, fumegând discret sub cerul de cobalt.

 

Nimic nu prevestea pericolul. Pe neașteptate, o ceață deasă și grea ca vata udă s-a lăsat peste lume, învăluind șeile într-o tăcere stranie, apăsătoare, de încăpere izolată fonic. O orbire enormă ca văile, în care dreapta nu se mai deosebea de stânga, iar spațiu-timpul se redusese la un petec. Pulsul în jugulară. Senzație de panică, de incertitudine a eului, de lipsă fundamentală de repere. Înfășurată în abur, urmam cu acribie cărarea îngustă de pe Paltinu, terifiată de zgomotul brusc al unor pietre rostogolindu-se apocaliptic în apropiere, paralizată de frig și de teama de urși, când, ca prin miracol, negura s-a săltat, împinsă de vântul înălțimilor, iar eu m-am trezit pur și simplu față în față cu ea: capra neagră.

Nu s-a speriat de mine. N-a fugit. S-a oprit la câțiva pași mai încolo și m-a privit intens, cu ochii ei mari care păreau că înțeleg - păreau că înțeleg ce caut eu singură în Făgăraș, păreau că înțeleg că am nevoie de asta. Capul semeț și trupul brun, pe jumătate năpârlit - ca jumătatea de an, ca sufletul meu - au stat o clipă locului, iar eu m-am apropiat și i-am făcut epifaniei trei poze, în transă ca-ntr-o catedrală.

  

Iată viața, mi-am spus, iată felul în care ea-ți vorbește, în care te întâmpină atunci când ieși s-o cauți. Iată cum se ciocnesc în Univers - în vastitatea mineralului rece în care nu pășește nici țipenie de om, în care se înalță doar valurile împietrite și verzi ale oceanului de munți, magma erelor revolute împinsă la suprafață de eternele forțe ale creației și distrugerii, prin ceața densă și inodoră care ne ascunde pe unii de alții - lucrurile însuflețite.

Iar eu și capra neagră, ființe prin care curge aceeași viață, aceeași încăpățânare de a exista, același fluid fierbinte și roșu al supraviețuirii, eu și cu capra neagră, ființe vii surori, ne-am privit, preț de o clipă, în ochi.

*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2022 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2022), pe adresa [email protected], până pe 15 ianuarie 2023. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2022. (Redacția LiterNet)

Rubricile categoriei

Topuri & Retrospective

Publicitate

Sus