Despre minciună aș putea scrie multe pagini, dar au făcut-o alții mai bine decât mine. Și poate că dacă minți pe cineva, de exemplu pe partenerul de viață, într-un final îți găsești scuze pentru fiecare minciună. Să zicem că ați hotărât să vă spuneți tot. Adică să nu vă mai mințiți. Nu mă refer la chestiile alea simple cum ar fi... atunci când te trimitea la cumpărături și veneai fără iaurt și în loc să spui sincer "am uitat", mințeai senin spunând "s-a terminat... nu mai era iaurt". Mă refer la alea grave. Dar și aici e interpretabil. Pentru că dacă nu-i spuneai ceva, nu însemna că o minți. Omiteai doar o parte din adevăr. Adică atunci când ajungeai mai târziu acasă și te întreba, "Unde ai fost, de ce ai întârziat?", iar tu îi spuneai că ai avut ceva de făcut la serviciu, de fapt nu o mințeai. Pentru că, pe bune, tu chiar rămâneai peste program acolo, dar o făceai doar pentru că cealaltă nu putea să se vadă cu tine decât mai târziu, după ce scăpa de soțul ei. Și înainte de a ajunge acasă, te vedeai cu ea. Deci îi spuneai o parte din adevăr. Dar nu mințeai, pentru că ea nu te întreba: te ai văzut cu cineva în seara asta? Și de abia atunci dacă ai fi spus "nu", atunci ai fi mințit-o.
Să nu cumva să vă promiteți că dacă trebuie să mințiți și vă vine o minciună în cap, o să recunoașteți imediat, spunând adevărul, dar și minciuna cu care aveați de gând să înlocuiți adevărul. Pentru că atunci o să vedeți și cât de dureros este adevărul, dar și cât de necesară era minciuna. Și dacă vă protejează sau nu minciuna. Și veți afla că de fapt e degeaba și de fapt nu are nicio importanță dacă mințiți sau nu. Pentru că în momentul în care te gândești să minți nu mai e nicio salvare într-o relație. În momentul în care recunoști că te-ai gândit să o minți, ai pierdut totul. Pentru că ea, în loc să aprecieze sinceritatea ta, o să te judece... cum ai putut să te gândești să mă minți? Gândul devine mai grav decât fapta...
Asta e valabil când ajungi să-i minți pe ceilalți. Dar când începi să te minți pe tine?
Anul asta care a trecut m-a făcut să mă mint. Ați văzut? Am găsit deja o scuză. El e de vină. Anul 2022. Pentru că afurisitul asta de 2022 ne-a dat speranțe deșarte tuturor cred, nu numai mie. La început, că se termină pandemia, apoi că nu începe războiul, apoi că pandemia s-a terminat, apoi că războiul n-o să dureze mult, după care că Rusia e varză și că nu mai are putere. Aș putea spune că fiindcă alții m-au mințit pe mine, de aia m-am mințit și eu. Să nu mai poți face diferența între o știre mincinoasă și una adevărată? Să nu mai poți avea încredere în nicio promisiune făcută de cineva, deși ești conștient de faptul că nimeni nu-ți poate da cât poate să-ți promită altul. M-am mințit cu seninătate că în 2022 ne vom întoarce la normalitatea de dinainte de pandemie. Că voi putea face cam tot ce făceam înainte. Aiurea. Nimic nu mai e ca înainte. Zborurile mi-au fost de 6 ori întârziate și din astea 6, 4 au fost până la urmă anulate complet. Bagajele mi-au fost pierdute de 4 ori în 2022. M-am mințit că o să-mi recuperez cumva banii de la companiile aeriene, dar după ce am stat câte 35, 47 și chiar 58 de minute la telefon așteptând ca un om viu să-mi răspundă, nu un robot care să-mi ceară elegant din 5 în 5 minute să aștept, mințindu-mă că eu sunt foarte important pentru ei.
M-am mințit că o să rezolv cu Enel care-mi trimite facturi de regularizare fără să-mi dea explicații, când de fapt ei mă "regulează", nu mă regularizează. M-am mințit că o să slăbesc 5 kg până la Crăciun și încă mă mai mint pentru că mai aveam 4 kile de slăbit când mai erau doar 3 zile până la Crăciun și de atunci nu m-am mai cântărit. Am încercat atât de tare să uit acești 2 ani încât atunci când am depănat amintiri cu cineva i-am spus: "îți aduci aminte anul trecut când am...", și m-a întrerupt spunându-mi: "acum 3 ani, prietene". M-am mințit că poate n-o să cadă crypto și asta a fost o minciună inutilă și nici nu știu de ce m-am mințit pentru că eu nici nu aveam crypto. Deci un an de minciuni inutile și promisiuni ratate.
Mai rămân speranțele pentru anul viitor. Că războiul n-o să mai țină mult după vizita lui Zelenski în America și că toată lumea speră că o să se ajungă la o înțelegere de pace în urma întâlnirii cu Biden, deși un analist britanic a declarat că după vizita asta se va anunța mai degrabă o înțelegere de continuare a războiului, nu de a-i pune capăt. Minte el, mă mint și eu și poate vă mint și pe voi dacă vă uitați în gura mea. Deși n-ați avea de ce, pentru că nu-s vreun influencer care o ceartă pe Delia că nu vrea să facă copii.
Și ca să închei, lucrul pe care l-am pierdut definitiv în 2022 este... dorința de a-mi mai face planuri de viitor. Și asta mi se pare desuet la vîrsta mea:) Deși parcă aș mai face un film. Un film despre minciună. Care să se cheme "singurătatea mitomanului de cursă lungă".
*