Astfel, am început să-mi construiesc restul anului din alegeri care au însemnat să spun "nu" gândurilor că nu e momentul să călătoresc undeva, nu este timpul pentru un concediu, nu merit să am parte de anumite experiențe. În schimb, am spus "da". "Da" noilor oportunități, luându-mi inima-n dinți și bagajul în mână.
După ani în care nu fusesem plecată în străinătate din cauza pandemiei, mi-am făcut curaj și m-am dus singură la Le Festival de Cannes. Mai fusesem în 2019, dar acum aveam să trăiesc într-un mod diferit plecarea. Știam că festivalul va fi la fel de magic și că nu mă vor speria nici strictele controale de la security și nici cozile de intrare la filme.
În mod fascinant, destinul mi-a arătat chiar înainte să plec că merit să am parte de această călătorie, întrucât am găsit disponibil fix același Airbnb în care îmi petrecusem zilele în 2019. Am luat-o ca pe un semn bun. Au urmat însă și lucruri mai puțin frumoase, din care am învățat că este bine să ai un pașaport valabil, chiar dacă treci prin aeroportul din Londra pentru o escală de două ore.
La Cannes m-am revăzut cu prieteni foarte dragi și am cunoscut oameni noi, entuziaști. M-am plimbat singură pe plajă în Antibes și m-am bucurat de un apus pe care și acum îl retrăiesc în minte. Am stat cu picioarele în nisip și mi-am spus: aici vreau să mă mut la pensie.
Și am respirat, cum parcă nu o mai făcusem până atunci în 2022.
Cannes a deschis o portiță spre un altfel de trai, o viață în care îmi permit din ce în ce mai mult să spun "nu" lucrurilor care nu mă ajută.
Întrucât de vreo doi ani reluasem vizionarea riguroasă și conștiincioasă a Grand Prix-urilor din Formula 1, mi-am propus să nu treacă anul fără să nu asist la o cursă "pe viu".
În consecință, am plecat spre Budapesta, către Hungaroring.
M-am cazat la un hostel în mijlocul capitalei, am cunoscut oameni care făceau un Eurotrip de câteva luni, mi-am dat seama că mi-ar fi plăcut să am curajul lor când eram mai tânără. Am descoperit că a ajunge la Grand Prix nu e chiar atât de simplu pe cât credeam, schimbând un metrou, apoi un tren și nu în cele din urmă un autocar. Însă nimic nu s-a putut compara cu senzația că ai depășit ecranul televizorului. Zgomotul motoarelor turate, adrenalina cursei, senzația că ești înconjurat de sute de mii de oameni întrece orice chin și coadă.
Vara a fost una plină, din festival în festival, din cântec în cântec. Încă o dată, am spus "nu" fricii și am reușit să urc cele mai dificile trasee. Rând pe rând, la Rimetea, apoi la Scărița Belioara. Și am descoperit că eu singură îmi impuneam limitele. Și tot eu am reușit să mi le înving. Important este să ai alături oameni care îți oferă un imbold sau un sfat.
În cele din urmă, cel mai important "nu" pe care l-am spus anul acesta a fost când am decis să renunț la mediul profesional toxic. Pentru a-mi recâștiga stima de sine și sănătatea mentală.
Și dacă Jim Carrey a devenit un Yes Man, în filmul omonim, spunând "da" fiecărei posibilități, într-un fel și eu am făcut același lucru. În mod paradoxal, prin a spune "Nu".
Ceea ce vă doresc și vouă. În 2023 și nu numai.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2022 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2022), pe adresa [email protected], până pe 25 ianuarie 2023. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2022. (Redacția LiterNet)