Ianuarie
Toată liniștea din lume de Michaela Michailov, r. Radu Apostol (Centrul de Teatru Educațional Replika, București) - După turul de forță pe care Katia Pascariu îl face timp de aproape două ore, mă scufund în oaza de liniște și de întuneric de la finalul spectacolului. Lipsa oricărui sunet în afară de respirațiile noastre este mai puternică decât orice ropot de aplauze. Căci, în fața unei povești în care Mama devine punte între nevoile copilului său cu o formă severă de autism și lumea exterioară, nu-ți rămâne să te refugiezi decât în toată liniștea din lume.
Februarie
Trag aer în piept și o spun dintr-o suflare: încep repetițiile la primul meu spectacol de teatru. Îmi aduc aminte de perioada în care lucram la textul care a stat la baza piesei Un fluture răstoarnă o piesă de domino.exe - era primul an de pandemie, iar eu participam la atelierul online de dramaturgie New Drama (coordonat de George Cocoș și de Daniel Chirilă). Am scris atunci Termenele și condițiile, un text care, după câteva rescrieri, a devenit piesa pe care am transformat-o în spectacol împreună cu Trupa SiSC. Alături de câțiva dintre studenții Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, am început repetițiile. Cu multă energie și entuziasm, cu dorința de a căuta și de a descoperi ce (ne) doare, ce ne revoltă și ce vrem să schimbăm în lumea din jurul nostru. Apoi a început războiul. Și tot ce făcusem până atunci părea lipsit de sens.
Martie
Continuăm repetițiile, deși totul pare absurd. Continuăm pentru că știm că acum nu mai e cale de întoarcere. Continuăm pentru că povestea pe care o spunem ne dă încredere. Continuăm pentru că rostim cuvinte pe care am fi vrut să le auzim și noi atunci când eram de-o vârstă cu personajele din spectacol. Continuăm să pierdem și să găsim sensul a ceea ce facem. Din nou și din nou.
Venus in fur de David Ives, r. Elena Morar (unteatru) - Când mă gândesc la Venus in fur, primul cuvânt care îmi vine în minte este necesar. Pentru că pune degetul pe un subiect-rană deschisă, cel al abuzurilor din mediul artistic. O face nuanțat, într-un spectacol care, dincolo de dialogul absolut necesar pe care îl catalizează, se susține din punct de vedere estetic printr-o metaforă care își arată colții în scena finală. Iată că au existat discuții avant la lettre despre abuzurile cameleonice din sfera teatrului, discuții a căror valoare cred că sporește acum, în mijlocul dezbaterilor din ce în ce mai aprinse, care vizează universitățile de artă din întreaga țară.
Aprilie (și început de mai)
Spectacolul nostru, Un fluture răstoarnă o piesă de domino.exe, continuă să se lege și iese în lume pentru prima dată. Nu știu dacă voi mai trăi vreodată ceva asemănător și nu știu dacă există cuvinte care să descrie ceea ce am simțit atunci, pe 2 mai 2022, când reflectoarele de la Sala Rapsodia de pe Lipscani s-au aprins și fluturele a bătut din aripi. Un gol imens în stomac & inima care îmi bătea mai tare decât credeam că era fizic posibil & un nod în gât (noroc că nu eram eu pe scenă) & bucurie pentru omuleții de pe scenă & emoții tot pentru ei & recunoștință că eram acolo și că se întâmpla, în sfârșit & entuziasm de copil & senzația că exista doar atunci și acolo & respirațiile ținute la unison & aplauzele de la final & lacrimile de fericire și îmbrățișările post-spectacol & Daughters a lui John Mayer, cântând pe fundal. Așa vreau să îmi aduc aminte de noi.
Mai
Festivalul Internațional Shakespeare, Craiova - De la Craiova, am plecat cu bucuria primei întâlniri cu munca unor creatori de excepție (Robert Lepage, Oskaras Korsunovas, Silviu Purcărete, Martin Tulinius), cu efervescența discuțiilor dintre noi, studenții, după finalul fiecărui spectacol și până târziu în noapte. Cu plăcerea de a-mi redescoperi colegii în ipostaza de jurnaliști culturali și cu revelația faptului că un festival bine gândit și organizat are potențialul să coaguleze comunitatea locală în jurul teatrului. Iar asta cred că ar trebui să devină una dintre mizele principale ale fiecărui festival de teatru din țară.
Iunie
Pescărușul de A.P. Cehov, r. Eugen Jebeleanu, Teatrul Național "I.L. Caragiale" din București - Primul lucru pe care l-am gândit atunci când am ieșit de la premiera cu Pescărușul de la TNB a fost - "Uite, în sfârșit, un spectacol demn de Sala Mare de la Național." Revăzând de mai multe ori spectacolul, îmi mențin părerea inițială. Montarea semnată de Jebeleanu conține germenii unei schimbări până acum intuite, dar prea puțin asumată în realitate. Propunerea lui, curajoasă, neconvențională și provocatoare, este sinonimă cu revolta și, totodată, devine relevantă pentru modul în care noile generații își doresc să facă teatru - un teatru al identităților suprapuse, al personalului care câștigă teren în fața universalului, un teatru autobiografic și autoreferențial, un teatru al teritoriilor și al vocilor care își revendică discursul. Însă, pentru moment, Pescărușul rămâne din punct de vedere repertorial doar una dintre puținele excepții de la regulă.
Iulie
Tatăl de Florian Zeller, r. Cristi Juncu, Teatrul L. S. Bulandra - La polul opus, Tatăl vine și demonstrează că simplitatea și forța absolută a unui discurs scenic bine articulat nu trebuie subestimate. Spectacolul de la Bulandra marchează totodată și un moment important în istoria teatrului românesc, reprezentând ultima montare din cariera actoricească a lui Victor Rebengiuc. În fibra spectacolului se simte confruntarea electrizantă dintre puterea extraordinară de muncă a acestuia și asumarea deplină a unui final de cursă cu adevărat triumfător. De aceea, mai presus de o întâlnire sinceră și caldă cu întrebările care marchează anii bătrâneții, Tatăl devine o lecție despre generozitatea ca motor interior al unui actor complet.
August
REACTIV | ceva laborator de experiențe performative pentru adolescenți |, Târgu Neamț - Cea de-a doua ediție REACTIV mi-a reconfirmat impactul pe care Centrul educațional de arte performative CEVA îl are asupra comunității de adolescenți din Târgu Neamț. Arta tânără are nevoie de o portavoce pentru a se putea face auzită, iar Jo Brăilescu, Irina Slate și Daniel Chirilă au înțeles perfect asta. Împreună, au transformat CEVA într-un hub cultural local, în care se testează idei, se produc performance-uri și se organizează festivaluri. La REACTIV, simți cel mai bine care sunt direcțiile artistice pentru care optează generația emergentă, simți pe pielea ta dorința de a explora teritorii afective încă necartografiate, de a te juca și de a face teatru. Împreună. Mereu împreună.
Septembrie
Festivalul de teatru Piatra Neamț - Teatrul Tineretului mi-a oferit în 2022 una dintre cele mai importante lecții despre relevanța teatrului într-o perioadă în care arta își caută sensul în societate. Nu știu dacă până să ajung aici am realizat cu adevărat care este valoarea cuvântului dezbatere. El mi-a fost redefinit cu fiecare discuție post-spectacol la care am participat, cu fiecare întrebare adresată echipelor de creație, cu fiecare răspuns disecat și întors pe toate părțile. Asta e, mi-am spus atunci. De asta avem nevoie. De contexte în care publicul să simtă că este antrenat în conversația pe care o propune spectacolul și la ieșirea din sala de teatru, că devine o parte activă în receptarea și în filtrarea lui. Pentru că publicul (și, ceea ce m-a bucurat teribil, în special publicul tânăr) este curios și deschis și sincer și dornic de dialog. Iar asta mi se pare cea mai bună dovadă că avem, în continuare, nevoie de teatru.
Și, pe un ton ceva mai jucăuș, nelipsita listă cu revelațiile din festival: Humans | Bodies | Images (concept coregrafic Ioana Marchidan, Linotip) pentru asumarea cu care aduce în fața noastră cicatricile unor abuzuri pretins formatoare și pentru candoarea cu care ne îndeamnă să ne privim propriile corpuri; O repetiție moldovenească de Costache Caragiali (r. Cristian Ban, Teatrul Dramatic "Fani Tardini" Galați) pentru curajul alegerii și rescrierii textului, pentru relevanța îndemnului de a o lua întotdeauna de la capăt și pentru că mi-a prilejuit întâlnirea cu universul regizoral al lui Cristian Ban și cu echipa efervescentă a Dramaticului din Galați); Dă-te din soare de Alexa Băcanu (r. Leta Popescu, REACTOR de creație și experiment Cluj-Napoca) pentru sinceritatea dezarmantă cu care vorbește despre eșec și despre nevoia de a te ridica și a continua, pentru sumedenia de easter eggs pe care le vânezi în spectacol, pentru întâlnirile intergeneraționale mai mult sau mai puțin posibile; BABEL 11:4 sau TOTUL A ÎNCEPUT de Enoch Darli (r. Daniel Chirilă, Teatrul Tineretului Piatra Neamț) pentru puzzle-ul care nu se dorește a fi rezolvat, dar pe care te străduiești oricum să îl refaci piesă cu piesă, pentru că te învață că adevărul își schimbă forma, în funcție de lentila prin care îl privești.
Octombrie
Festivalul Național de Comedie, Galați - De la Piatra Neamț am plecat cu dorința asumată de a descoperi mai multe despre trupa gălățeană. Zis și făcut. Acasă, actorii Teatrului Dramatic joacă cu la fel de multă bucurie și căldură ca în festival, pofta lor de teatru și energia cu care urcă seară de seară pe scenă devenind clare. Împreună cu Sorana Gurău (creierul și mâinile din spatele ilustrațiilor din Dissolved Magazine), am stat câteva ore la povești cu Florin Toma și Radu Horghidan, directorul general și directorul artistic din echipa Teatrului Dramatic "Fani Tardini". Ne-am bucurat teribil să descoperim seriozitatea cu care Florin și Radu înțeleg misiunea teatrului în care lucrează și nevoile publicului lor, deschiderea și dorința de experiment cu care gândesc proiecte și repertorii. Spuneam că 2022 a fost anul întâlnirilor. Iar ocazia de a cunoaște mai bine trupa gălățeană a fost, într-adevăr, una dintre întâlnirile de seamă ale anului 2022.
Datorită muncii neobosite pe care Doina Dogaroiu, Natalia Cebanu și Amalia Iorgoiu o depun la Asociația Hearth, o nouă versiune a piesei mele, Un fluture răstoarnă o piesă de domino 2.0 a beneficiat de un spectacol-lectură (r. Vlad Benescu) în fosta casă a scriitoarei Silvia Kerim (str. Parfumului nr. 19). Sunt, din nou, recunoscătoare pentru munca tuturor celor care au făcut ca fluturele meu să își continue zborul prin lume.
Noiembrie
Festivalul Național de Teatru, București - Înainte de a discuta selecția propriu-zisă a spectacolelor, cred că FNT#31 merită ținut minte pentru componenta educațională pe care a adus-o pentru prima dată în programul oficial - Arta deschide școala (echipa curatorială a ediției 2022: Mihaela Michailov, Oana Cristea Grigorescu, Călin Ciobotari). Am mers în școli și am văzut ce impact formator poate avea un spectacol de teatru pentru un copil care descoperă lumea scenei pentru prima dată. Am înțeles câtă nevoie avem de programe care să aducă spectacole în sălile de clasă pe tot parcursul anului, de artiști și artiste, de profesori și profesoare care să înțeleagă că, aducând teatrul în școli, putem forma viitoarele generații de spectatori.
Din nou, pe repede-înainte, highlights și revelații personale: Waste! (scris & regizat de Gianina Cărbunariu,) pentru ironia dulce-acrișoară cu care construiește basmul documentar despre dilemele ecologice cu care se confruntă țara noastră, despre inegalitățile sociale și economice care scindează Europa, pentru incisivitatea cu care ne îndeamnă să privim lacurile de sub straturile de ciment turnate repede, repejor și să vedem nedreptățile peste care se aștern valuri de tăcere; Nu mai ține linia ocupată de Alexandra Felseghi (r. Adina Lazăr, Teatrul Național "Lucian Blaga" Cluj-Napoca) pentru că își asumă revizitarea dureroasă a unor răni recente, în contextul în care pare mai ușor să ridici din umeri în loc să vorbești, pentru că are curajul să revendice discursuri și perspective feminine actuale; Lacrimile amare ale Petrei von Kant de Rainer Werner Fassbinder (r. Radu Nica, Teatrul "Andrei Mureșanu" Sfântu-Gheorghe) pentru asumarea unui discurs coregrafic și regizoral care valorifică fluiditatea corporală, pentru visceralitatea cu care descrie distanțele imposibil de micșorat dintre două corpuri, pentru resemnarea cu care, în dorința de a se apropia, corpurile noastre se resping reciproc; Jurjac (scris & regizat de Daniel Chirilă, producție a platformei culturale Frilensăr) pentru energia electrizantă care a făcut patru clase de elevi de liceu să cânte la unison cu profesorii lor și cu actorii de pe scenă; Vrabia (scris & regizat de Leta Popescu, Teatrul Dramatic "Fani Tardini" Galați) pentru modul în care regizoarea reușește să coaguleze impecabil trupa cu care lucrează, pentru culoarea locală care în loc să anihileze universalitatea textului, o potențează, pentru că vorbește cu o duioșie ieșită din comun despre copilăria oricui a crescut într-un oraș de provincie; Antonin Artaud. Familia Cenci după Shelley și Stendhal (r. Silviu Purcărete, Teatrul Național "Vasile Alecsandri" Iași) pentru că devine exemplul perfect de simbioză între teorie și expresie artistică, pentru că mi-a demonstrat ce înseamnă un univers regizoral și interior nemărginit.
MaMe - creație colectivă, r. Cristian Ban (Teatrul Dramatic "Fani Tardini" Galați) - Nu cred că puteam să mă întâlnesc cu MaMe într-un moment mai potrivit. Știu că acum, când trăiesc din plin desprinderea de acasă, spectacolul este mai adevărat ca niciodată. Spun doar atât: MaMe are o calitate unică - este genul de spectacol la care știu că mă voi întoarce, întotdeauna însoțită de cineva, pentru că reprezintă o experiență care merită să fie trăită de cât mai multă lume. Și pentru că, printre altele, cred că asta este menirea noastră, a celor care se îndrăgostesc iremediabil de spectacole - să împărtășim bucuria întâlnirii cu cei din jurul nostru. Și să îi aducem la teatru.
Decembrie
Seaside Stories r. Radu Afrim, Teatrul de Stat Constanța - Când eram în liceu, învățasem să mă resemnez cu faptul că în Constanța, teatrul se complăcea în spectacole călduțe (în cel mai bun caz) sau într-un haos comercial (în cel mai rău caz). Însă, în ultimele stagiuni, eforturile lui Erwin Șimșensohn de a reactiva potențialul trupei, de a angaja noi actori tineri, de a diversifica repertoriul cu producții relevante și ambițioase, încep să dea roade. Teatrul de Stat a devenit un sol fertil pentru căutările creative ale noilor generații de creatori (câteva nume care cred că trebuie menționate aici ar fi Irisz Kovacs, Diana Mititelu, Theodor Niculae, Theodor Șoptelea, Ștefan Mihai, Cătălina Mihai, Andrei Bibire, Florin Aioane), iar asta mă bucură enorm. Un spectacol precum Seaside Stories vine și solidifică aceste noi începuturi într-o propunere performativă îmbibată în spiritul greu de pus în cuvinte al orașului nostru. Cu oameni în care răsună ecourile mării, cu povești despre iubire și ură care coexistă, cu nisipul care pare că te înghite și cu dorința de a evada din cușca cotidianului. Cu bune și cu rele, ca în Constanța.
Îmi închei anul teatral cu spectacolele-lectură organizate de Teatrul Excelsior, având la bază cele 12 texte finaliste ale Concursului de dramaturgie pentru adolescenți New Drama. Un fluture răstoarnă o piesă de domino.exe, textul început în pandemie, pe care l-am scris și rescris în ultimii ani, a fost desemnat câștigătorul ediției din 2021 a concursului și va intra în repertoriul teatrului. Mă gândesc la Daria din perioada liceului. Habar n-aveam ce mă aștepta. Habar n-aveam că personajele mele o să călătorească până aici. Habar n-aveam câtă nevoie aveam să o facă. Daria din perioada liceului scria o replică în care crede și astăzi - Vreau să cred că toată lumea se naște fundamental bună. Că nu există oameni care se nasc răi. Căci, în final, totul e despre oameni, nu? Uite de câți oameni a fost nevoie ca să ajungi aici. De câți fluturi care răstoarnă piese de domino.
12 luni. Trag linie și adun. Cu ce am rămas la final de 2022? O listă (pentru că sunt un fan declarat al listelor):
1. Cu voluptatea realizării că pășesc încă pe granița fină dintre adolescență și maturitate. Cu bucuria pe care mi-o dă libertatea pe care o tot redescopăr. În teatru și în viață.
2. Cu speranța că, prin toate articolele pe care le-am scris în 2022, am reușit să devin un însoțitor sincer și entuziast al tuturor spectacolelor, echipelor și demersurilor creative cu care m-am întâlnit. Că am reușit să redau fidel în pagină tot ce am trăit în sala de teatru, că prin tot ceea ce am publicat am reușit să dau înapoi măcar un strop din ceea ce primesc seară de seară, de pe scenă.
3. Cu recunoștință nemăsurată pentru toate dialogurile (purtate pe fugă, între două spectacole din festival, în telegondola nr. 17 din Piatra-Neamț, în foaierele teatrelor și la țigară, după spectacole) pe care le-am simțit dătătoare de încredere și (atât de) necesare. Cu recunoștință că v-am întâlnit pe fiecare în parte - știți voi cine sunteți.
4. Cu încrederea proaspăt dobândită că o mână de studenți poate să creeze de la zero un spectacol, fără finanțări și fără să aibă un spațiu doar al lor. Un fluture răstoarnă o piesă de domino.exe ne-a maturizat pe toți. Ne-a demonstrat că putem să pierdem sensul a ceea ce facem, dar că, în ciuda absurdității lumii care ne înconjoară, o să-l găsim din nou și din nou, tot noi. Că, la final, după lacrimi și fluturi în stomac, n-o să trăim doar un spectacol, ci una dintre cele mai marcante experiențe ale vieții noastre de până acum. Cu certitudinea că undeva departe, în zona de est a Oceanului Atlantic, un fluture dă astăzi din aripi.
5. Last but not least, cu un mix de revoltă și resemnare blândă în fața rollercoaster-ului emoțional care este CFR-ul. CFR - axis mundi al vieții mele de student (ăsta ar putea fi un vers dintr-o poezie contemporană). Relația noastră funcționează pe principiul rău cu tine, dar mai rău fără tine.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2022 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2022), pe adresa [email protected], până pe 25 ianuarie 2023. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2022. (Redacția LiterNet)