N-am așteptat să răsară soarele, am căzut de acord pe la ora trei dimineața că anul acesta lumea noastră se va petrece undeva în Italia. Veneția, Puglia, Urbino, San Marino, Trieste. Via Budapesta, pe autostradă. Până la Sibiu a fost mai greu, apoi totul a mers ca pe roate. La Veneția ne-am pierdut pe străduțele mici și întortocheate, în Puglia am avut o piscină doar pentru noi, în Urbino proprietarii micii ferme cultivau canabis în două ghivece, aveau două tufe mari de lavandă, un leagăn în vârful dealului din curte și un alun plin cu alune. Cam așa va fi fost să fie.
Zis și făcut, am bătut palma și am dat muzica tare. Pe la cinci și ceva am adormit. Când ne-am trezit am muncit, am citit, am gătit. Zilele au trecut repede, nopțile s-au micșorat, a venit vara, am văzut lumea, am luat-o de la capăt. Dacă e să trag linie și să adun, a fost un an nici foarte bun, nici foarte rău. Am dus lipsă de inspirație la scris dar am citit mult. Am scos buruieni, am cules fructe direct din pom, pentru prima oară a înflorit magnolia din grădină, am făcut compot de corcodușe și gem de prune.
Într-o zi a început războiul din Ucraina. Am plâns. Am ajutat. Am sperat. Continui să sper. Am încercat să salvez doi motani dar s-au dus amândoi. Am plâns. Neputința a durut mai mult ca oricând. Am luat-o de la capăt. N-am devenit celebră peste noapte, n-am avut nici o idee genială. M-au căutat mulți recruteri. Am refuzat mulți recruteri. Am gătit de două ori pe săptămână.
În septembrie am fost la teatru, în octombrie la Băile Herculane, am umblat mult, am admirat orașul de sus, am respirat. Apoi am luat-o, din nou, de la capăt.
În noiembrie am consumat o sută cincizeci de metri cubi de gaz și am plătit patru sute treizeci de lei. Pe vremuri, consumam o mie de metri cubi. Nu mai sunt iernile de altădată. Prețurile au luat-o razna. Din noiembrie încoace, am muncit ca o nebună. M-am stors până la epuizare, am ajuns la concluzia că uneori merită, alteori nu.
În decembrie am dansat în Piața Sfatului și ne-am întors acasă, dansând. Lucrurile tind să se repede. N-am avut nici o altă idee genială.
Până pe 22 decembrie am muncit ca un nebună. În lipsă de altceva, am devenit un business analyst și mai bun. Unii m-au felicitat, alții nu. N-am înghițit în sec. Sindromul impostorului a devenit amintire. N-am avut nici o mărire de salariu. Mi-am îmbunătățit engleza, dar am început să uit franceza. Pe LinkedIn am apărut, în medie, în treizeci de căutări pe săptămână. Nu mi-a oferit nimeni mai mult. Nu am cunoscut nici un om interesant. N-am absolut nici o idee de ce v-am spus toate acestea. Nu voi deveni niciodată un scriitor bun. Doar în decembrie am mai dansat ca pe vremuri. Am slăbit cinci kilograme.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2022 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2022), pe adresa [email protected], până pe 30 ianuarie 2023. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2022. (Redacția LiterNet)