În primele 2 săptămâni de ianuarie am fost bolnavă de covid. Am zăcut cum nu am zăcut în viața mea, motiv pentru care îi mulțumesc lui Dumnezeu că abia acum, la 53 de ani, s-a întâmplat să sufăr așa.
După aceea, pe când încercam să mă dezmeticesc, a venit războiul. Chiar m-am gândit atunci, în zilele alea: ce tâmpit de om începe războiul de Dragobete? (Pe mine umorul m-a salvat din multe necazuri și așa am putut să ies mai puțin șifonată din felurite situații, așa încât nu am cum să renunț la el.)
Dar, oricât de urât, de greu și de traumatizantă a fost experiența covid, am reușit să rămân în sufletul meu cu ceea ce a făcut Alex pentru mine în zilele alea. Am în minte și în suflet sentimentul pe care l-am trăit atunci când a venit din București la Slănic Moldova unde "mă apucase" covidu' ca să mă ia și să mă aducă în București. Înseamnă cam 9 ore de condus fără pauză. Îmi era atât de rău încât nu-mi mai aduc aminte foarte multe din drumul ăla de aproape 5 ore.
Îmi aduc aminte că, prin "aburii" bolii mă uitam la el cum conduce dându-mi seama de gestul minunat, de grija lui, de sentimentul de siguranță pe care îl trăiam în momentele alea nenorocite și, în același timp, nefiind în stare să articulez cuvinte, am întins mâna și l-am împuns ușor cu degetul - un gest, o glumă pe care o fac eu cu oamenii apropiați în momentele emoționante: îi împung cu degetul și zic că le fac injecție cu iubire. :)
- Ia uite, a înviat! Termină cu prostiile, tu nu vezi că n-ai putere nici să stai în fund, da' să mai faci injecții... Și a zâmbit chiar dacă în ochi i se vedea îngrijorarea.
Sentimentul pe care l-a sădit atunci în sufletul meu mai adaugă un element care să mă ajute să restaurez încrederea în oameni. Încrederea că merit să primesc atâta atenție, iubire și devotament. Acesta e unul din momentele legate de 2022 pe care vreau să le păstrez.
Un altul este excursia pe coasta amalfitană făcută împreună cu copiii mei adulți. Da, așa îmi place mie să spun, că sunt mamă de copii adulți pentru că, undeva în mine, ei vor fi copii chiar dacă sunt mai mult decât conștientă de faptul că amândoi au peste 30 de ani.
Au fost frumoase zilele alea în care am râs, ne-am bucurat de acea parte de lume atât de frumoasă, am petrecut zile împreună cum nu se mai întâmplase de (prea) mult timp și, un lucru bun care vine o dată cu faptul de a avea copii adulți, este că am băut limoncello și chianti. Mai ales că banii care ne-au ajutat îi aveam dintr-un proiect pentru care "bătusem palma" în zilele alea de la începutul anului când eram bolnavă de covid. Fix într-o fereastră de luciditate am primit un telefon în urma căruia m-am ales cu un proiect foarte frumos pe care l-am derulat de-a lungul întregului an.
E, în excursia aia mi s-a întâmplat cel mai minunat lucru. Eram în portul Napoli în dimineața în care împlineam 53 de ani, savuram cafeaua împreună cu ei, râdeam și ne bucuram și, la un moment dat, Iulia a scos din rucsacul său două exemplare din cartea Vocea de la căpătâi. Mă uitam și nu îmi venea să cred și nici nu înțelegeam. Cartea a apărut în pandemie ceea ce a făcut să se piardă în siajul evenimentelor de la începutul anului 2020, astfel că nu a avut parte de o lansare cum poate ar fi meritat, chiar dacă e o carte foarte nișată, în sensul că este un ghid practic de consiliere psihologică la patul bolnavului.
Deci, cum spuneam, acolo, în portul din Napoli, copiii mei mi-au cerut să le dau o dedicație pe cartea mea, pentru că:
- Cu siguranță nu cred să mai ai ocazia să dai autografe pe cartea ta în Napoli...
După cum se poate intui am scris chiar dacă lacrimile mă împiedicau să văd limpede.
Tot legat de 2022 am să țin în sufletul meu și excursia din Malta unde am fost tot împreună cu ei, minunații mei copii și, ce a adus plus valoare excursiei, a fost că ne-am întâlnit acolo și am petrecut niște minunate zile alături de dragul meu prieten Marian și soțul său Gabriel care au venit din Canada. Doamne, cât am mai râs și în zilele alea. Ce amintiri frumoase și ce colț de lume minunat.
După care am mai muncit o vreme și am plecat pentru o săptămână în Creta.
Acum mă gândesc că și Malta și Creta sunt două locuri din lumea asta cu o istorie îndelungată dar despre care știm prea puțin, ambele au popoare puternice care au reușit să-și păstreze identitatea în ciuda tuturor intervențiilor și dorințelor altor popoare.
Poate că așa ar trebui să fim toți: să învățăm să ne prezervăm, să păstrăm în noi tot ce e mai bun și ceea ce ne definește în a fi oameni buni indiferent de câte evenimente de viață ne-ar cotropi. Să continuăm să fim buni, să acționăm ghidați de scânteia divină, care sălășluiește în fiecare dintre noi, în ciuda tuturor vicisitudinilor vieții.
De aceea și din toate aceste motive decid că 2022 a fost un an bun. Și vă doresc din suflet să cerneți și voi anul ăsta și să păstrați doar ce vă ajută să mergeți mai departe cu demnitate și încredere, cu bucurie în suflet și lumină în ochi pentru ca astfel anul ce vine să vă găsească uMpic mai senini.
La mulți ani!
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2022 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2022), pe adresa [email protected], până pe 25 ianuarie 2023. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2022. (Redacția LiterNet)