Cercul Militar

Nu sunt multe răscruci în București la fel de importante ca aceasta.

Podul Mogoșoaiei a fost tăiat de "Brîncoveanu Constantin, boier vechi și domn creștin", cum îl descrie legenda; aici, Calea Victoriei, cum se cheamă astăzi, întâlnește axa est-vest. De la Cișmigiu - mlaștini desecate - încolo, ea a fost continuată de Carol I spre a duce de la palatul regal, din centru, la mănăstirea Cotrocenilor, ctitorie cantacuzină, devenită palat pentru cuplul Ferdinand, moștenitor al tronului și Maria, soția sa. Maria și-a exercitat la Cotroceni virtuțile de interioristă și chiar de arhitectă. Îi datorăm multe acolo, precum citarea Logiei lui Dionisie de la Hurezi și deci, invocarea, într-un spațiu, repet, cantacuzin, a moștenirii brâncovenești; dar și alte diferite referințe, unele stranii, precum camera norvegiană, în red wood, pe care a vopsit-o în negru la moartea lui Ferdinand (spre disperarea restauratorului de mai târziu).

Aici, la întretăierea Căii Victoriei cu Bulevardul Elisabeta, și-a găsit locul Palatul Cercului Militar Național, gândit de același arhitect ca și pentru palatul Camerei Deputaților, de pe Dealul Mitropoliei: Dimitrie Maimarolu. Între cele două exemple de arhitectură clasicizantă se întinde proiectul Bucureștilor de factură eclectică și neoclasică.

Edificiul în sine amintește, pe de o parte, de Memorialul regelui Victor-Emanuel (tvl.ro/roma/monumentul-vittorio-emanuele), de la Roma, dar și de Opera arhitectului Garnier, din Parisul lui Napoleon III (wikipedia.org/Palais_Garnier). Este o clădire mândră, de articulație între bulevardul Elisabeta și Sărindar, dar și fundalul maiestuos al unei piațete, dintre foarte puținele ale capitalei noastre, către care se deschide printr-o cascadă de trepte. Dubla apartenență la bulevard și la Sărindar înseamnă că edificiul are două focare / balamale, cum le spunem noi, în rezolvările de colț; asta pare să fi sugerat chiar și surmontarea cu câte o cvadrigă, devreme ce nu există cupole nici în proiectul originar. Ceva de felul celei ce surmontează Poarta Brandenburg, din Berlin (aici). Restaurarea recentă a clădirii nu a terminat proiectul, care rămâne fără terminația inițial imaginată și care ar fi sugerat încă și mai apăsat funcțiunea clădirii.

Este, chiar și nedus la capăt, unul dintre cele mai prețioase edificii ale României primului regat (sau și mai înainte).