Perestroika

Nu mai am aer, nu mai am stare, trebuie neapărat să fug, să-mi cumpăr cea mai nouă carte tradusă în română a lui Dostoievski: Smerita! Dar e târziu, librăriile sunt închise. Totuși știu, știu că mâine voi fugi cu ultimii bani și-mi voi cumpăra cartea! Ce-mi doresc să descopăr acolo? O femeie blândă, o femeie umilă? O femeie bună cum eu n-am fost niciodată?
Dac-ați ști ce e în sufletul meu. Dac-ați ști.

Am descris anterior câteva lucruri intime; despre durerea mea (care înseamnă poem), despre moștenirea mea (care înseamnă ADN), despre Katyusha (care înseamnă "mica Ecaterina"), despre matryoshka și despre plăcerile personale. N-am scris despre dorința de a fi mamă. Am avut un gând... dar nu mai e valabil... c-aș fi putut, în curând, prin sânge-amestecat și galopul său în mine, un vertij amoros ce ne-ar fi înrobit și ne-ar fi înviat și ne-ar fi dat rolurile de părinți... pentru fiica noastră: Krasna. Krasna e cuvânt slav care înseamnă roșu sau frumoasă. O fată frumoasă. Din foc. Îngerul meu... îngerul unui demon.

Închid ochii și mi-o imaginez pe Krasna pășind pe nisip. Are unsprezece ani, nu știu de ce. Părul negru, ca al mamei sale, ochii de alună, magnetici, cu raze de smarald, gura mea, nasul meu, o frunte inteligentă, o construcție dură, dar îmblânzită de un zâmbet fermecător. E mai înaltă decât am fost eu, mai zveltă, mai zvăpăiată, mai sinceră. Mai bună. Pășește pe nisip cu eleganță, iar marea se destramă în fața ei cu franjuri de spumă. Marea se desface precum o invitație. Răsăritul îi sărută încheieturile brațelor subțiri. Krasna pășește în valuri. Marea o adulmecă, o primește, o înghite. Krasna are foarte mult curaj și își lasă trupul să plutească pe acest portativ sărat.

O văd pe Krasna cum dansează. Oare i-am transmis talentul? Krasna care devine mai bună decât mine în orice domeniu: dansează mai bine, cântă mai bine, pictează mai iscusit, scrie mai profund, citește mai multe cărți, privește mai multe filme, compune, învață, știe, traduce, vorbește, regizează, filmează, fotografiază, se preocupă, e mai bună, mai bună, mai bună, mai bună, mai bună, mai bună...

Krasna e îndrăgostită. Eu am inima în gât. Sunt furioasă, sunt speriată, sunt geloasă, sunt maniacă și vreau să o controlez. Cine e el? Cine sunt părinții lui? Ce studii are? Câte gagici a avut până acum? Vrea să te dezvirgineze? Să rămâi virgină până târziu ca mama ta! Ești mult prea prețioasă! Nu ieși în seara asta! Am spus că nu ieși în seara asta! Nu te certa cu mine! Am spus nu! Krasna! Krasna!

Respiră. Respiră. Respiră. Krasna nu pleacă nicăieri. Micuța Krasna nu s-a născut și nu se va naște niciodată. Krasna nu pleacă nicăieri. Pântecul tău e blestemat. Krasna nu pleacă nicăieri. Orice copil ar fi fost sădit într-însul, s-ar fi înecat în vodcă. Krasna nu pleacă nicăieri.

Dar eu am plecat. Am plecat și-am făcut tot ce-am avut chef să fac, sfidând strigătele și interdicțiile mamei mele. Am mințit și am inventat și m-am ascuns, dacă a fost nevoie. Până mi-am asumat ceea ce sunt și nu i-am mai ascuns nimic.

Mama mea. Ce subiect neîmblânzit. Mama este, în adâncuri, o ființă ca o sirenă. De aceea e periculoasă. Mama mea n-a avut inima să taie cordonul ombilical dintre noi. Iar eu am încercat întotdeauna să-l întind atât de tare, doar, doar s-o rupe. Nu vrea. L-am ros cu clești de rac, l-am tăiat cu drujba, l-am lovit cu fierăstrăul, l-am călcat cu trenul, l-am împuns cu ac de viespe și coadă de scorpion. Nimic. Cordonul ombilical e tot acolo. Avariat, dar tot acolo. Iar prin el se amestecă lichidul iubirii și lichidul urii. Mamă și fiică. Femeie și fată.

Ea mă sună și-mi pune întrebări insistente, iar eu mă înfurii și urlu la dânsa. Cândva aveam o conștiință grea. Acum m-am obișnuit să fiu dură. Dacă o rănesc, îmi face plăcere. Dacă o rănesc, se inflamează cordonul ombilical. Sigur că regret. Din moralitate. Dar cu toții suntem niște animale. Există animale care își mănâncă puii, da. Eu sunt puiul care își mănâncă mama.

Astăzi nu am mai vărsat nicio lacrimă. Restructurarea mea este gata să înceapă. Se vor schimba multe lucruri în matryoshka. Mai blândă, dar mai atentă. Mai sinceră, dar mai cinică. Nu mai am timp de mizeriile tuturor. Timpul meu nu se mai vinde ca pâinea caldă. A fost frumos cât a fost, amanți cu guri feroce! Adio! A fost frumos cât a fost, prieteni trădători și lipsiți de generozitate! Adio! A fost frumos cât a fost, prietene sinuoase care-mi împrumutați penajul! Adio!

Și adio mai ales, iubirii pământești, iubirii pe care Dumnezeu o va lua de la mine, în curând, o știu... Mă rog să mă vindec de această boală numită dragoste și mă rog ca cele lumești să mă intereseze cât mai puțin.

Aș închina un pahar de vin, dar pe un umăr stă psihiatrul, iar pe celălalt stă duhovnicul și niciunul dintre ei nu e Dracul. Pe Dracul l-am legănat întotdeauna pe piciorul drept. Acolo îi place lui.