Într-o lucrare a lui Escher, circulară
Spațiile goale dintre demoni sunt umplute de îngeri
Mă uit spre trecut ca într-o groapă adâncă
Uneori mă ia amețeala
Alteori văd doar o fâlfâire albă, doar seninul cerului, nici țipenie de prăpastie.
Nu e liniște decât în punctul în care umărul îngerului e lipit de cel al demonului.
Nu renunți până nu te ajunge oboseala, mintea nu poate nimic, doar face zgomot. Vrea să acopere, pudic, cicatricile.
Îngerul răcnește în mine ca nebunul "Die Liebe hofft alles" nu mă lasă să închid un ochi, în rest e ușor să ignor cuvintele aruncate în vânt ca niște gloanțe oarbe.
Când dau să îl liniștesc îmi cere o bere sau mă întreabă cât e ceasul, îmi spune o poveste despre vulpi.
Despre cum cresc macii pe câmpurile de bătălie peste pământul îmbuibat de sânge, de un roșu aprins.
Demonul îmi dă ceremonios dreptate în legătură cu prăpastia, îmi arată și altele, generos, îmi dă voie să tragi cu urechea la ușa infernului, să gust din bucuriile vieții. De-astea.
E mai prietenos și mai comunicativ decât îngerul. Mă bate pe umăr: vezi și tu că nu ține, că e totul pierdut. Uite cât sunteți de înfrânți, de distruși, uite cât e de târziu.
N-ai cum să nu-i dai dreptate.
Îngerul îi dă o scatoalcă, mă ia frumușel și îmi zice: numai prostii spune ăla, nu-l crede, bine că v-ați întâlnit acum și nu când erați tineri și tembeli.
Te pune așa, puțin, pe gânduri.
Nu își fabrică nimeni un alt suflet la vârsta asta, se descurcă cu ce are, îi zic. Prin al meu trec zilnic turme de elefanți, triburi de țestoase, iepuri și multe specii dispărute. Când și când trece transsiberianul cu deținuți. Iubitul meu se îmbarcă pe un vas de război să cucerească ce-i de cucerit.
Demonul mă plimbă prin centru, îmi arată vitrinele, tot ce e scump și strălucitor. Are și el un parfum fin.
Îngerul miroase a alge, îți mută nasul, doarme pe unde apucă și cântă de zor. Nu-i stă niciodată părul cum ar trebui. Are și o greblă cu care nu știu ce face.
Demonul mă plimbă prin toate veacurile, îmi arată curtezane livide, cu privirile goale, ținându-și grațios umbrelele de soare din damasc, cadâne sleite de vlagă, copii desculți scormonind prin gunoaiele prinse în mâlul Tamisei, prostituate care își aprind țigările prin maghernițe, bine anesteziate. Aud huruitul transsiberianului înaintând prin noapte.
Îngerul nu pare să știe nimic din toate astea. Se dă în leagăne cât dorm copiii.
Uneori le fac loc la computerul meu, scriu împreună o carte. A doua zi, la cafea, citesc și șterg tot.
Atunci se lasă liniștea.
Elefanții, țestoasele, cadânele, deținuții, copiii Tamisei mă privesc toți cu ochii iubitului meu.