Sirena de sticlă

Ați văzut vreodată un om tânăr care vede marea pentru prima dată? Eu am văzut. Așa ceva nu poate fi pictat. Căci îndată ce ochii omului au văzut marea, și marea la rândul ei vede ochii omului pentru prima dată. Și-atunci, marea, care prin ea însăși se naște în fiecare dimineață, se dă peste cap cu valuri pentru ochii ce-i vede pentru prima dată, ochii ce-o văd pentru prima dată. Se mai naște o dată în zi. Iar omul se naște și el a doua oară. Și marea latră ca o sirenă, doar o secundă, cât să salute omul cel nou din fața ei. Și-apoi se-agață de firele soarelui durduliu, se învolburează pe neașteptate și trimite spumă rece pe nisipul cald, în întâmpinarea omului ce-l vede pentru prima dată, omul ce-o vede pentru prima dată. Și-apoi... tăcere.

Marea și cu mine avem o legătură chinuitoare. În sensul că ne e jale și dor mai tot timpul când nu suntem împreună. Și, din păcate, suntem despărțite foarte multe zile pe an. Și chiar când ne întâlnim, iarna sau toamna, nu putem face dragoste din cauza răului pe care mi l-ar face cu răceala ei. Sunt un simplu om îndrăgostit de o zeiță. Dar chiar și dacă n-am răgaz decât preț de câteva minute, tot mă duc la poalele ei să o salut și s-o ating cu degetele, fugitiv. O privesc cu multă duioșie, iar ea simte și e mândră. Mă întreabă de suflet, îmi cântă romanțe, mă liniștește, îmi e aproape. O foarte dragă prietenă. Și veche.

Lichidul. Lichidul. Lichidele. Atrasă întotdeauna și prea mult de lichide. Nu există băutură pe care să n-o fi încercat. Bijuteriile mele.
 
*
Dragul, dracul meu,
 
Ai fost aici de la bun început, de când m-am născut, chiar de dinainte. Ești în sângele meu prin sângele mamei care are sângele bunicului. Ești aici, un bun prieten al tatălui meu.
Te cunosc de când eram mică. Întotdeauna în casa noastră, întotdeauna prezent, ca un musafir-gazdă. Dar interzis și misterios. De ce numai tata putea să vorbească cu tine? Uneori și mama, dar atât de rar...
Când veneau la masă prietenii lui tata: intelectuali, artiști, politicieni, preoți... tu cu toți flirtai, tu pe toți îi fermecai cu iscusință. Te-am observat de atunci, când eram doar o copilă. Mă intrigai.
Cu o capacitate cameleonică îți schimbi forma. Și ești nelipsit. De când mă atragi? De când mă seduci, de fapt?
Cine ți-a dat voie să te apropii de mine? Mama cu siguranță nu; ea a zis dintotdeauna să stau departe de dumneata. Dar nu știe ea ce fel de fetiță am fost. Fetița-bărbat.
Tata nu a încurajat nici el primele noastre dialoguri superficiale, însă a glumit pe seama lor, iar asta mi-a dat curaj.
Ca să nu mai spun că am văzut tineri colegi mai în vârstă care aveau conversații cu dumneata deja. Iar asta m-a făcut geloasă.
Te-am apucat. Te-am abordat când eram în clasa a șaptea; mai ții minte?
La început a fost o cochetărie stângace, diformă. Apoi am mai crescut puțin și am simțit că îmi faci sângele să clocotească în pași de dans.
Apoi am terminat școala generală și tu m-ai făcut praf. Ai dat în vileag amorul nostru fraged. A aflat tot orașul. M-ai făcut de rușine. L-ai făcut pe tata de rușine! Mama m-a iertat...
În liceu am început să ne trimitem scrisori. Secrete. Ții minte? Cum să uiți? Doar tu prin prea mult de tine însuți poți să uiți, dar eu cred că îți amintești, în ciuda narcisismului. Tu, dincolo de defectele tale, ești extrem, extrem, extrem de generos.
Acum am douăzeci și cinci de ani și nu pot scăpa de tine. Ești cu mine în. fiecare. zi. din. ultimii. șase. ani. în. fiecare. zi. ÎN FIECARE ZI.
Te cunosc mai bine decât cunosc ceasul. Te cunosc în toate formele, în toate mirosurile tale. Din cauza ta m-am apucat de fumat! Din cauza ta am vomitat cumplit! Din cauza ta mi-am distrus reputația! Din cauza ta am făcut lucruri... lucruri... regretabile... Din cauza ta...
Dar tu zâmbești cu zâmbetul tău acru... Nu e din cauza ta, nu-i așa? Eu te-am ales când puteam alege oricare altă amorțire. Sau nicio amorțire.
Te cunosc în vin, în vodka, în șampanie, în tequila, în bere, în whiskey, în gin, în shoturi și cocktailuri de ieri, de azi, de mâine...
Tu mă cunoști mai bine decât mama cunoaște ceasul. Mă vezi tot timpul. Am cântat și am scris împreună; și cât am plâns împreună! La un moment dat nu mai aveam nevoie de oameni în jurul nostru! Singuri. Am rămas singuri singurei. Romantic. Pasional.
Acum cunosc cum să te beau, câți lei să dau pe tine; acum nu mai am grețuri său dureri de cap din cauza ta; îți rezist și te pot aborda lesne de dimineață.
Ești în sângele meu, în creierul meu, în inima mea bolnavă. Ești demonul meu drag.
Recunosc, da! Te iubesc! Nu mă pot ascunde, oricum toată lumea știe deja, de ce să ne mai ascundem? Te iubesc. Și tu mă iubești mult, dar m-ai vrut doar pentru tine și ai uitat... ai uitat cine sunt eu... fetița-bărbat.
Trebuie să ne despărțim. Definitiv și fără cale de întoarcere. Tu râzi pentru că știi că te voi vedea mereu cu altcineva, dar nu are importanță. Aplică farmecele tale dulci pe cine poftești. Tu și eu... suntem o scrisoare penibilă din trecutul din umbră.
Vreau să continui fără tine.
Te mai savurez acum, o clipă. Și mă lepăd de tine în următoarea...
Nu mai sta pe capul meu! Fă-ți magia... am încredere în tine... poți și fără mine.
- scrisoare alcoolului -