Trăiești și atunci când nu trăiești - 2022

Este 29 decembrie 2022. Sunt în tren spre iubitul meu. Încărcată cu bagaje, dulciuri și gânduri, cu geaca lui și melodica mea pe care mi-a spus expres să o aduc. Știți voi, e muzician. Orice eveniment e prilej de muzică. Gândul mi se întoarce înapoi la fostul meu prieten, și cum acum 2 ani el a venit încărcat cu de toate la mine. Ne înțelesesem bine luna aceea până să ne expunem și supunem relația la mediul exterior, rude, prieteni și sărbători. De asta acum de sărbători sunt mai precaută, mai atentă. Îmi face plăcere să-i car geaca. Dragostea, și mai ales expresia ei, e un lucru fragil. Mă bucur că anul acesta am învățat să primesc și să ofer mai mult, indiferent de lumea externă.

Ianuarie și februarie au fost luni reci și mohorâte. Trăiam în așteptarea a ceva, trebuia să plec în Polonia și până să vină vestea că sigur voi pleca, aproape am făcut gastrită de la stres. Umblam numai prin Mega după legume pentru supă, și pe Internet după semne clare care să nu mă trimită la doctor. Trebuia sa strâng bani pentru zbor.

Martie și aprilie au fost reci și ele, într-o Varșovie electrizantă, cu o nouă prietenă și o nouă relație. Stăteam într-un apartament stil victorian și nu mă mai interesa Calea Victoriei din București. Erau doi ucraineni care-mi inspirau un alt fel de victorie.

În aprilie am vizitat de ziua mea, singură, Auschwitz, iar apoi am început să ies la plimbări lungi pe malul Vistulei și m-am revăzut cu cel ce urma să fie actualul meu iubit; acolo unde s-au unit Buda și Pesta, ne-am unit și noi, deși nu o știam încă.

Vara a fost frumoasă și pusă la locul ei, dar este prea aproape de mine și momentul prezent ca să mi-o amintesc cu subtilitatea memoriei îmbătate de nostalgie. Mi-a fost rău, eram cu mintea fragmentată și cu inima ruptă după pierderea Varșoviei. Cred și acum că lucrurile bune se întâmplă întâmplător, și nu știu niciodată cum să le fac să se întâmple din nou. Deci, sufăr când cred că le-am pierdut. Uneori, și când cred că nu le-am obținut.

Din toamnă am început să lucrez din nou, mai mult acum, și să văd copiii crescând și exprimându-și diferite păreri, să mă regăsesc în ei și să mă și pierd în ei. Relația cu iubitul meu a dus lupta apropierii și depărtării care se poartă la începutul relațiilor.

Coroborez toate amintirile astea împreună și-mi dau seama că totul sună sec, dar că a fost trăit din plin, atunci. Rămân cu impresia că aș fi putut trăi mai bine, mai mult, mai prezent, dar ăsta e un reproș pe care mi-l fac demult. Anul viitor, 2023, este pentru trăit cât se poate, și eu sunt sigură că acest less is more este ceea ce-mi trebuie.
 

Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2022 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2022), pe adresa [email protected], până pe 30 ianuarie 2023. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2022. (Redacția LiterNet)