O viață nouă

Katyusha avea doar șapte ani când, alergând prin zăpada înaltă și pufoasă, îmbrăcată în alb și așa de mititică, s-a pierdut, nu știu cum, de maică-sa. Omătul a înghițit-o cu totul: căciula de vulpe-albă, rochița de dantelă-albă, ursanul-alb de puf, ciorăpeii-albi de cașmir, cizmulițele negre. Ea era o fetiță cu piele bronzată, nicidecum nu se ferea de soare sau de pistruii pe care oricum nu-i avea. Avea părul negru și des, sprâncene întunecate, gene lungi ca gheruțele dulci din cântec, ochii negri ca doi cărbuni încinși. S-a pierdut și pierdută a rămas. Centrul pământului s-a deschis deodată, iar Katea și omătul ce-o cuprindea, au căzut în hăul nevăzut.

Deschide ochii, se dezmeticește, se scutură ca o mâță după ploaie și privește în jurul ei. Și ce vede? Își vede copilăria. Copilăria arată ca o poartă și miroase a livadă de vișini. Copilăria are un iaz cu un cor de broaște soprane. Are un conac mare, cu multe camere, băi, șemineu, saună, bar, bibliotecă. Copilăria are singurătăți și plimbări prin iarbă și adormit între reginele-nopții albe, deschise sub cerul plin, plin de stele mărunte și luminoase ca bijuteriile, ca îngerii de gheață. Copilăria are Crăciun. Are un frate mai mic. Are poante de balerină și clape de pianină.

În seara aceasta am fost la un spectacol de teatru cu vulpița mea. Apoi ne-am întors acasă. Frate-miu se juca pe laptop un joc obsedant. În casă e dezordinea lumii, exact așa cum îmi place mie. Turnuri de cărți pe podea, haine aruncate pe fotolii, pe scaun, hârtii scrise uitate peste tot, creioane, pixuri, pe jos, pe sus, pe masă, scrumiera pe pernă, halba din care beau apă sprijinită de un picior al canapelei, un pantof într-un colț, o mănușă în alt colț, dressuri printre cărți, trandafiri uscați... Eu îmi găsesc totul în dezordinea asta. Așa sunt eu.

Vulpița s-a pus pe fumat țigară după țigară și a cerut un ambient sentimental. M-am conformat. Spotify - Jeff Buckley - I know it's over. Bagă.

Ascultam și priveam în gol, fumând. Vulpea s-a apucat de bocit. A cerut să nu ne speriem. Nu m-aș fi speriat oricum, o înțeleg perfect: când te doare în punctul ăla din piept, trebuie să dai afară totul imediat. S-a aruncat dramatic pe canapea și a plâns mult, mult, mult, mult... valuri de rimel îmbibau fața de pernă albă, iar corpul ei se unduia convulsiv. Cu o mână o mângâiam pe spate, pe umeri, pe ceafă, cu cealaltă fumam. Cadru de cinema cu două actrițe tragi-comice. Plângi, vulpe, plângi cât vrei. Să mai plângă și alții că eu am tot plâns. Gândeam că viața ei abia a început, iar a mea se termină. Nobila superioritate a celor ce au suferit mult și înainte. Să mai plângă și să mai bea și alții că eu am tot plâns și-am tot băut.

Îi simțeam tremuratul sensibil și nu o invidiam pentru că trăiește. Și în mine a pulsat viața. Acum gata. Rocă tare. Nu voi mai plânge decât pe scenă.

A obosit repede, s-a ridicat și s-a spălat pe față. Am scrutat-o cu miopia mea de doi lei și m-am înduioșat. Mă bucuram că suferă. Mă bucuram că trăiește, că e vie. Voi urmări istorisirile sufletului ei de femeie care începe să se aventureze în furtuna obscură, dar atât de dulce, a filantropiei inimilor.

Rămânând singură, m-am gândit la prietenia pe care mi-o oferă. Și mi-am dat seama câtă libertate de mișcare e în legătura noastră. Și mi-am amintit de alte prietenii în care simțeam că mișc pietroaie grele. Și cât de ușoară mă simt acum.

Cât de ușor te simți când scapi de povara dăruirii către cineva care nu ți se dă cu aceeași loialitate. Valabil pentru toate genurile de relații.

Scurt playlist pentru o zi mai frumoasă și o bună ocazie de a regândi lumea și pe oamenii din ea:
Rachmaninoff - Rhapsody on a Theme of Paganini, Op. 43 "Variation 18" (Pennario), o frumusețe absolută, o compoziție foarte dragă mie
Анна Герман - Надежда, adică Anna German - Nadejda, adică speranță
Marina Voica & Margareta Pâslaru - Baladă, două păsări într-un duet de miere, două doamne ale muzicii românești
Caetano Veloso - Cucurrucucú Paloma
I'll be seeing you, varianta lui Jimmy Durante, solară
Paul Simon - Run that body down, pe care o am de la E.B. și
Nu meriți inima a lu' Paulina, dedicație pentru toți cei care nu merită inima.

Dacă e să vorbim despre propriile mele păcate, ar fi nevoie de pagini întregi. Nici eu n-am meritat inima, cândva. De aceea, dacă tot e așa de complicat, hai mai bine fiecare cu inima lui. Și să ne vedem de treburile noastre.