Toate drumurile au dus la Roma... - 2022

De data asta s-a potrivit: clișeele s-au legat și dezlegat, făcând loc unui spațiu de regăsire într-o oglindă în care, în sfârșit, să-ți placă să te vezi. Cel puțin pentru o oră, cel puțin pentru un weekend, după un an de consumat tot ce s-a putut prinde: de la imagine, suflu, chef de a face ceva coerent. Nu m-am omorât cu nimic, punându-mă la un adăpost mental din care speram să ies cel puțin o dată pe lună cu inima ușoară. Dintr-o epifanie într-alta (mi-a plăcut să folosesc acest cuvânt în ultimele zile: mi-a readus aminte de ceea ce se dezvăluie doar celui inițiat). Și știu bine că am făcut cu greu față pragmatismului ultimului an, în care am încercat să fiu mai cu picioarele pe pământ decât am știut să fiu eu vreodată. Și uitându-mă în oglinda magazinului în care intrasem teleghidată, mă văd, în sfârșit: cu cearcăne și cu fața trasă, dar zâmbind ca atunci când ești anunțat că tocmai ai câștigat un Oscar. Mulțumesc tuturor sanctităților care m-au ținut în viață, pe mine și pe cei apropiați, mulțumesc tuturor celor care au închis un ochi atunci când puteau să mi-l scoată, celor care nu mi-au întors spatele atunci când aveau toate motivele să o facă, celor care mi-au scuzat absențele fizice sau mentale, celor care au ales să nu mă calce în picioare, care m-au protejat și înțeles. Cred că n-am mai făcut demult asta: să-mi dau seama după un an, privindu-mă într-o oglindă dintr-un magazin de pe Corso-ul original, după un apus de cinci minute pe acel Colosseum pe care nu-l văzusem live niciodată, că ar fi putut fi mult mai rău fără ei. Atunci am prins curaj: să sper că nu mi-am prăjit mințile, că Sensul (cu S mare) poate reveni în forță, că direcția în care merg (cu toate buclele ei) e ce trebuie. Lângă oglindă era o femeie căruntă dar nu foarte în vârstă care îmi aducea, unul după altul, câte un obiect de îmbrăcăminte care mi se potrivea turnat. Că mă simțeam ca o Augustă posibil să se fi datorat și celor trei Espresso Macchiato pe care le consumasem într-un oraș de care mă ferisem atâta vreme (nostalgia aurului dacic, probabil), dar ce știam era că reușisem să trec peste câteva bariere autoimpuse. Mare lucru, după un an în care mi-am bătut capul cu reziduuri. Întorcând capul oglinzii, îmi dau seama că am rămas hipnotizată de acea reflexie a idealului, a ceea ce aș fi putut fi dacă aș fi fost perfectă. Vorba unui profesor de filosofie la care mă tot întorc atunci când am nevoie de un bobârnac peste nas: "You want to be Mozart without writing anything." Da, poate, câteodată, îmi place luxul de a mi se pune lauri pe cap fără să fi făcut un efort pentru a-i obține și câteodată îmi place să fiu o regină într-un palat moștenit. Să stau să privesc apusul peste Roma antică, să stau la povești interminabile la un Negronni servit de niște valeți impecabili, în compania unui personaj complex și intrigant. Ca-ntr-un film de Fellini, gravitând deasupra unei existențe aristocrate în care nu există schimbări climatice, războaie la graniță, foamete, frig, refugiați, gripe sau Covid. Ieșind din micul boutique roman și trăgând aer de Imperiu pe nas, îmi dau seama de un clișeu generos de data asta: la vita e bella. Fără să fi reținut texturi sau texte, fără să fi tras concluzii radicale, fără să-mi amintesc pelicule spectaculoase, piese de teatru marcante, plimbări mentale reflectorizante, imagini curioase, combinații periculoase, conversații revelatoare, am rămas cu câteva idei purificatoare.


Și iată cum Retrospectiva mea, după un an de tras la galere, mai mult emoțional decât factual, mai mult cu stres decât cu acțiune, mai mult cu griji decât degajat, mai mult cu grimase decât cu zâmbet și mai mult cu teamă decât cu speranță, sună mult mai bine decât mă așteptam. Undeva, acolo unde lumea încă se bucură de pasta și un vin bun, de o plimbare în aer liber mai mult decât de VR, de joacă mai mult decât de executat, există speranță. Din spațiul meu mental din acest început de 2023, dintr-o Timișoară în sfârșit Capitală Europeană a Culturii, drumurile s-au dus și s-au întors de la Roma: cu puțin mai mult chef de viață și cu mai puțin stres legat de ce va fi. Fellini night. Urmează...

Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2022 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2022), pe adresa [email protected], până pe 30 ianuarie 2023. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2022. (Redacția LiterNet)