Ce-a fost mai întâi: oul sau găina? - A fost odată la Hollywood

De la debutul cu Reservoir Dogs (1992), urmat de Pulp Fiction (1994; Palme d'Or 1995), regizorul-cult Quentin Tarantino nu mai are nevoie de nici o prezentare. S-a născut în 1963 în Knoxville, Tennessee, dar a crescut în Los Angeles. De la vârsta de 29 de ani, când Reservoir Dogs a fost proiectat la festivalul Sundance, cariera lui de regizor, scenarist și producător - Jackie Brown (1997), Kill Bill: Volume 1 (2003), Kill Bill: Volume 2 (2004), Death Proof (2007), Inglorious Basterds (2009), Django Unchained (2012), The Hateful Eight (2015), Once Upon a Time in ... Hollywood (2019) - a fost jalonată de premii Oscar, Globul de Aur și BAFTA, filmele sale având un enorm succes de critică și de public. Filmul A fost odată la... Hollywood a avut, printre altele, zece nominalizări la Oscar, cinci la Globurile de Aur (unde a fost desemnat cel mai bun film musical sau comedie, iar Tarantino a primit premiul pentru scenariu) și douăsprezece la Critics'Choice Awards. Pentru interpretarea rolului lui Cliff Booth, Brad Pitt a primit un Oscar și un premiu BAFTA. În 2021, Tarantino debutează ca romancier cu A fost odată la Hollywood, rescriind și îmbogățind povestea fascinantă din film. În săptămâna când a fost lansat, romanul lui Tarantino a intrat direct pe primul loc în New York Times Bestsellers List și în topul vânzărilor de pe Amazon.

După cum declară Tarantino, romanul A fost odată la Hollywood este "o regândire totală a întregii povești din film", comică, savuroasă, uneori dură, în care a adăugat detalii diferitelor secvențe și personaje, inclusiv mai multe capitole ce dezvăluie latura aventuroasă și sinistră a cascadorului Cliff Booth (personaj interpretat în film de Brad Pitt), o paranteză narativă despre demonul hipiot Charles Manson și noi întâmplări al căror protagonist este steaua pălind Rick Dalton (personaj interpretat în film de Leonardo DiCaprio). Pe scurt, tot ce a rămas ascuns, nespus și neexplicat în filmul de Oscar, adică imensul volum al aisbergului de dincolo de peliculă: detalii toride, crime nerezolvate, secrete din culisele industriei, anecdote sordide despre staruri care întruchipează pentru fani perfecțiunea sau momente sublime de pe platourile de filmare ale unor filme de mult uitate. Avem în roman anul 1969, muzica, mașinile, filmele și spectacolele TV ale epocii. Și, mai ales, avem Hollywoodul, cu minciuna feerică și realitatea brutală, așa cum ni le livrează un maestru al povestirii care-l cunoaște ca pe propriile buzunare. Rezultatul: o epopee a culturii americane din anii '60, ai cărei zei și eroi descind din și aspiră la Olimpul de pe Coasta de Vest - fabrica de visuri de pe colinele Hollywoodului.

"Deja faimos pentru filmele sale, Tarantino se dovedește o adevărată forță literară." (Booklist)
"În acest roman, Tarantino reușește cel mai dificil truc din lume, ca povestea sa să fie fluidă și să se citească pe nerăsuflate." (The New York Times)
"Romanul ne aduce aminte că Tarantino este, de fapt, un foarte bun scriitor, și că nu e deloc surprinzător faptul că strălucirea sa ca scenarist s-a transferat în ficțiune, în dialogurile ca niște focuri de artificii, dar și în pietrele de temelie ale narațiunii." (The Guardian)


Cândva în anii '90, maică-mea avea obiceiul de a veni acasă cu niște cărțulii cu coperți negre, scoase de edituri necunoscute. De ce le cumpăra? Pentru că știa că sunt mare fan Indiana Jones și Star Wars. Cărțile respective erau transpunerea în text a filmelor pe care le văzusem la cinematograf și le iubeam. Calitatea lor era îndoielnică, scriitura și traducerea erau de multe ori atroce, dar mie îmi plăceau pentru că adăugau un element în plus poveștilor vizuale. Peste ani am aflat că această practică de a transforma un film într-o carte se numește în engleză "novelisation" și că a avut mare succes în Statele Unite în anii '60-'70. Unul dintre cei captivați de acest fenomen este Quentin Tarantino care nu cred ca mai are nevoie de nici o prezentare. Invitat în emisiunea The Late Show a lui Stephen Colbert , regizorul recunoaște că ideea de a scrie o poveste bazată pe unul dintre propriile filme îi trecuse de ceva vreme prin minte. Inițial s-a gândit să scrie Reservoir Dogs, dar și-a dat seama că documentarea consistentă pe care o are pentru Once upon a time in Hollywood i-ar ușura foarte mult munca.

Recunosc că deși iubesc filmele lui Tarantino, am fost sceptică cu privire la calitățile lui scriitoricești. N-ar fi trebuit. În romanul apărut la Humanitas și intitulat (cum altfel?) A fost odată la Hollywood, Tarantino se dovedește un scriitor inspirat, amuzant și plin de vervă. Mai mult, prin intermediul romanului său, regizorul își educă cititorul, dar și privitorul. Citind cartea înțelegi ce cultură cinematografică solidă are, ce privire atentă la detalii și câtă muncă se află în spatele fiecărui gest al fiecărui personaj care îi populează filmele.

Pentru cei care nu au văzut filmul, spun că romanul A fost odată la Hollywood se petrece în 1969, în ultimii ani nebuni și liberi ai Americii de după Summer of Love. Este vorba despre o perioadă în care mișcarea hippie își păstra încă imaginea pozitivă și caldă, Manson și acoliții lui fiind însă doar la un pas distanță de momentul în care vor șoca America prin crimele lor odioase. La o primă vedere, intriga cărții se bazează pe viețile și experiențele a doi bărbați, Rick Dalton și Cliff Booth. Rick Dalton, o fostă glorie a serialelor TV se află într-un moment critic al vieții și carierei sale. El trebuie să aleagă între a accepta roluri mărunte în filme de duzină sau a face filme în Europa, mai precis la Roma. Suntem în epoca în care western-urile sunt încă în mare vogă, inclusiv Spaghetti Western-urile făcute de italieni. Rick trăiește un acut sentiment de ratare pe care încearcă să și-l înece în pahare de whisky sour. Cliff Booth este cascadorul care îl dubla pe Rick în perioada lui de glorie, devenit între timp și din motive care ni se vor dezvălui pe parcursul romanului, șoferul și omul lui bun la toate.

Cei doi se completează într-un mod genial, Tarantino reușind să creeze, după părerea mea, unul dintre cele mai amuzante și interesante tandemuri din literatura actuală. Dialogurile dintre cei doi, dar și dintre ei și restul lumii sunt absolut savuroase. Gândurile care le trec prin minte în diferite momente sunt atât de bine construite încât cei doi prind viață și se desprind efectiv din paginile cărții spre bucuria și încântarea cititorului.

Miza cărții este, însă, mult mai profundă. Spuneam mai sus că Quentin Tarantino își educă cititorul. O face în moduri multiple. De exemplu, o face atunci când îl însoțim pe Cliff la cinematograf, acesta dovedindu-se un cunoscător mai fin al celei de-a șaptea arte decât Rick. Considerentele lui Cliff pe marginea filmelor regizorilor japonezi și europeni sunt inteligente, uneori crude, alteori pline de respect. Avem ocazia să citim despre filmele lui Mifune, Kurosawa, Bergman sau Truffaut, dar să aflăm și că prima scenă de sex care a ajuns vreodată pe ecranele americane și a stârnit scandal a fost cea din filmul suedez Sunt curioasă (galben).Tarantino nu plictisește prin aceste digresiuni pe care le transmite prin intermediul lui Booth, care nu are mintea unui intelectual, a unui critic de film, ci a unui cinefil, fost erou de război, un ins care a scăpat de mâna legii deși și-a omorât nevasta.

Mie personal mi-au plăcut și paginile despre Charles Manson, unul dintre cei mai cunoscuți criminali americani. Cred că Tarantino îi surprinde bine esența, considerându-l un guru spiritual de conjunctură, un individ care nefiind capabil să se realizez muzical, distruge din frustrare tot ceea ce crede că i s-a refuzat pe nedrept.
"Charlie avusese de gând să se lanseze în muzică, să-și înregistreze cântecele ca solist, să facă rost de un contract cu o casă de discuri și în cele din urmă să devină un star rock-and-roll. Toată povestea asta cu liderul spiritual al unei cete de puști prăjiți și gurul unui harem de fete fugite de-acasă urma să fie doar o ocupație secundară!"

Originală și interesantă mi s-a părut și comparația dintre modul în care a evoluat cariera lui Manson față de cea a lui Bruce Lee. Tarantino se dovedește un observator atent și un bun cunoscător al vieții și dedesubturilor hollywood-iene.

Cartea aceasta va fi cu siguranță o bucurie și pentru cei care au văzut filmul. Există câteva momente în film care capătă nuanțe noi dacă le (re)vezi după ce citești descrierea lor în carte. Unul dintre ele este confruntarea dintre Cliff Booth și Bruce Lee. Cartea și filmul se completează genial, așa că te întrebi pe bună dreptate ce o fi fost mai întâi în mintea lui Tarantino: cartea sau filmul? Pentru că citind descrierea din carte a momentului respectiv ți-l imaginezi povestindu-l lui Brad Pitt și lui Mike Moh pentru a-i face să înțeleagă ce și cum trebuie să facă pe platoul de filmare.

Un alt astfel de moment în care condeiul regizorului se dovedește din punctul meu de vedere mai bun decât imaginea filmată este descrierea episodului pilot din serialul western Lancer. Din nou, le-am pus față în față pentru a descoperi că textul scris dă culoare filmului. Văzut prin ochii lui Tarantino, acel episod devine o operă de artă, un moment important din istoria filmului. De altfel, aceasta este una dintre bucuriile cărții: că ți se permite să vezi prin ochii și în mintea unuia dintre cei mai interesanți și mai plini de imaginație regizori pe care ni i-a dat Hollywood-ul.

Mi-a plăcut mult de tot cartea lui Tarantino. Pentru idee, pentru dialogurile spumoase, pentru faptul că reușește să construiască o poveste cu tâlc bine pusă în pagină și deloc plictisitoare. Mi-a plăcut mult și traducerea Iuliei Gorzo pe care o bănuiesc că iubește anii '60 americani. Cert este că, această carte nu se compară cu alte romane scrise (la comandă) după filme sau seriale de succes. Este un roman care nu are nevoie de film pentru a avea succes și a se infiltra în mintea și inima cititorului. Așadar, dacă vreți să vă faceți o mică bucurie, citiți cartea lui Tarantino. După ce o veți termina veți rămâne cu un zâmbet în colțul gurii, cu nostalgia unei epoci apuse, dar și cu speranța (secretă) că va mai scrie și alte cărți bazate (sau nu) pe filmele sale.