2022 sau anul împământării originare

Această retrospectivă este scrisă pe muzica lui Angelo Badalamenti, mai precis, Laura's Palmer Theme. Acum câțiva ani, aș fi ascultat Badalamenti în tandem cu o lacrimă umflată pe obraz, mărșăluind obraznic în dorul unor sentimente apuse și oameni care se stingeau în memoria mea. Acum, înțeleg în Badalamenti o anumită duritate și gravitate pe care nu numai că o admir - am nevoie de ea ca să fiu eu. Bineînțeles, îmi vine să spun că în 2022 am prins o anumită forță - îmi vine să-i spun curaj, dar nu e curaj - de a-mi admite că nu sunt de acord cu lumea în care trăiesc, cu lumea în care am fost aruncată, așa cum ar spune Heidegger (cu el aș fi de acord).

În 2022, mi-am permis să-mi admit că am fost aruncată în lume ca să mă pot bucura pe urmă de ceva (ce anume încă nu se știe, nimeni care a fost acolo nu a vrut să se întoarcă să ne povestească). Mi-am permis să cred mai mult decât niciodată în mitul lui Adam și Eva, doi oameni care n-au fost chiar oameni, dar pentru că nu s-au putut abține, au fost oameni. M-am simțit urmașa lor mai mult decât oricând - am trăiri elevate, sentimente profunde, inexplicabile, care-mi ridică și-mi hrănesc sufletul într-un mod pe care știința încă nu și-l poate explica, dar totuși nu mă pot abține.

După acest an, dacă ascult Angelo Badalementi, mă bucur că mă împământează, nu că mă ridică, și nimic nu este mai uman de atât. În 2022 am avut suficient curaj și forță să admit că am un corp care expiră. De unde înainte (aruncându-mă în lume) mă susținea și mă îngrijea, mă ținea întreagă și uneori chiar mă proteja, 2022 m-a durut, m-a rănit, și m-a vindecat (cu greu). Anul acesta a fost vorba despre pământ, despre materialitate, despre neputință, despre coaste, coloană, și tărie. Dacă ar fi să apelez la clișee (ceea ce vreau să fac, pentru că, la urma urmei, clișeele au limbajul lor universal care pătrunde ușor în inimi), am renăscut ca un Phoenix din... pământ. Am acceptat cu ușurință și ușurare că suntem aruncați în lume să creăm războaie, să ducem molime și pandemii în spinare, și să suferim. Să ne greșim unul altuia, să ne mințim, și să regretăm. Mulți ar spune că e foarte mult, e foarte greu de acceptat o asemenea viziune asupra lumii. Că suntem buni, că suntem profunzi, că suntem demni de iubire și miluire. Și suntem, dar nu găsesc nimic mai potrivit pentru anul pe care tocmai l-am izbăvit decât să admitem cu toată forța că am fost făcuți din pământ și că toată viața ne zbatem și ne luptăm cu ideea că tot acolo ne vom și întoarce.

Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2022 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2022), pe adresa [email protected], până pe 10 februarie 2023. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2022. (Redacția LiterNet)