Flash-urile dulci-amărui ale efemerului. 2022

Am avut așteptări de la 2022? Nu știu, cred că mai mult de la mine și uneori de la semeni. Trecuse pandemia, restricțiile erau aproape amintire, iar anul a debutat cu o nouă apariție editorială; de această dată cu o carte de proză scurtă - Ireversibil, având coperta personalizată de mine, special pe tema abordată. Bucuria părea să se instaleze în suflet, dar a primit o piedică și următoarele două anotimpuri (primăvara și vara) m-au țintuit destul de mult la pat, cu dureri insuportabile și tristeți profunde. Simțeam că nu mai sunt eu și ce era de neconceput altădată acum era firescul zilelor care nu se mai sfârșeau. Mâinile nu mai puteau ține pensonul, scrisul de mână devenise o poveste frumoasă, iar independența - un vis.


- Când primești cuponul de pensie, ai bonus junghiuri ascuțite.
- Da, cu miros de boli cronice.
- Dar și cu gust bestial de colivă!
- Pentru unii vine cu un concediu prelungit, croaziere... Am specificat, pentru unii mai norocoși!
- Nu știu cum e cu norocul, dar fără trudă, de mine nu s-a lipit.
 
Ascultam astfel de discuții - laitmotive, de câteva ori anul trecut, din salonul în care fiecare dorea să-și dezvăluie viața, cu grabă necunoscuților.

M-am rușinat, când am constatat că nu pot merge fără ajutor și nu pot urca trepte. De ce rușine? Poate pentru că am conștientizat pentru prima oară cât de inutile sunt unele rampe, deoarece nu pot fi folosite fără să te accidentezi și am înțeles că uneori ignorăm faptul că alături de noi trăiesc persoane cu dizabilități și nici nu poți ști când poți ajunge asemeni lor; apoi constați că nu ai făcut nimic ca să le ușurezi măcar accesul în clădiri sau mijloace de transport.

Am observat adesea în preajma unor complexe comerciale cum lumea căutând cu disperare locuri de parcare, se jignea utilizând gesturi și cuvinte grele. Aș fi putut ocupa de multe ori locul rezervat persoanelor cu dizabilități, dar mă gândeam că sunt cu siguranță persoane cu probleme mult mai grave ca ale mele, care au nevoie.

Poate și din cauza asta aleg ades să mă refugiez în universul meu imaginar, cu marginile deșirate, unde petrec mai mult timp decât în cel real. Aici, visele nu îngheață, nu se frâng, nu țipă. Pot găsi soluții la probleme și atinge linia orizontului, iar dacă trimit pe cineva la dracu, se întoarce cu răspuns.
 
 Dar a venit toamna cu altfel de belșug: analize medicale, evaluări și o formă de covid (deși aveam deja trei doze de vaccin administrate). Totuși, trebuia să apară și speranța și am întâlnit oameni implicați, profesioniști, altruiști și empatici. Există. Așa am reînvățat să doresc să merg mai departe, să prețuiesc mai mult ceea ce poate-mi păruse banal, uzual sau prea puțin interesant.

Anul s-a încheiat cu o nouă bucurie - o altă apariție editorială, dar de data aceasta cu o carte dedicată copiilor și pliată pe dezvoltarea creativității. Cartea a fost un proiect dintre mine (bunica) și Maria (nepoțica mea). Textele și coperta îmi aparțin, iar desenele de la finalul fiecărei povestiri sunt realizate de Maria. 

 
  Sunt dureri și bucurii în același timp. Privind peste umăr, constat că viața e imprevizibilă - unică și irepetabilă. Nu vreau să o risipesc fără rost, privind doar peste umăr, ci înaintând... Anul 2022 cu siguranță nu-l voi uita, căci mă oprește preț de un oftat și un zâmbet. 2022 - anul dulce-amărui...

Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2022 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2022), pe adresa [email protected], până pe 10 februarie 2023. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2022. (Redacția LiterNet)