Dar, când mi-am dat seama că nu voi putea spune prea multe "delicatețuri" și mai puțină "politică", am început să am îndoieli că e bine să scriu.
Și apoi, de Crăciun, am urmărit King's Speech. Nu! Nu cunoscutul film, ci discursul actualului rege al Marii Britanii, Charles al III-lea.
Și am rămas pur și simplu intrigată: Regele mulțumea bugetarilor din toate domeniile începând cu armata și forțele de ordine, lucrătorii din sistemul sanitar, profesorii etc. lăudându-le devotamentul și evidențiind importanța și implicarea lor în viața comunităților.
Da, suntem bugetari. Da, Masca este un teatru finanțat de PMB. Bugetul nostru e pe site (și împărțeala pe capitole). De când ne-am înființat suntem bugetari, deși am fi vrut să fim... independenți, dar în ianuarie-februarie 1990, nu existau niciun fel de legi care să facă posibilă așa o întreprindere și nici instituții care să ofere finanțare, așa cum există acum - cine va avea curiozitatea să caute informații despre acest demers în presa anului 1990, le va găsi.
Și dacă nu am reușit să înființăm o companie independentă, măcar mă pot lăuda că ne-am comportat ca independenții: nu am ținut cont de postul pe care îl aveam în schema de personal (foarte mică încă de la început! ) și am făcut toți de toate: am făcut bannere (!) pe vremea când nu existau firme specializate în așa ceva și când nici nu apăruseră (!) bannerele în România, am conceput afișe și flyere și caiete program și le-am machetat cu ajutorul unui... copiator, le-am împărțit pe străzi chiar noi, de la director la actori, am făcut sunetul la spectacole timp de 15 ani și nu am avut sonorizator angajat (directorul adjunct a făcut luminile tot atâția ani, am vândut sau am rupt bilete la intrare (și acum directorul adjunct face același lucru în fiecare seară de spectacole, am măturat scena și foyerul - asta mai târziu când am avut un sediu - în 2005 - sau am cosit maidanele pe care jucam în anii '90, am fost șoferi, am pictat decoruri, am confecționat zeci de kilograme de confetti fiecare (nu se găseau pe atunci de cumpărat), am legat elastice la zeci de nasuri de clovn, am făcut și de pază, am fost mânuitori decor și cabiniere ani de zile, dar lista e mult prea lungă pentru a o epuiza aici și acum. Da, mă laud că am reușit să fim organizați ca independenții, deși am fost bugetari. De fapt, ceea ce ne apropie de independenți e mai important și cantitativ mai mult decât ceea ce ne desparte; asta cred eu și nu mă poate nimeni contrazice pentru ca eu vin cu fapte și date concrete, deși suntem bugetari:).
Scriu asta cu puțin înainte de 2023, anul în care ne vom lua "La revedere" de la publicul nostru și vom petrece Crăciunul viitor acasă. De ce spun de Crăciun? Pentru că ani în șir am fost de Crăciun departe de casă și de familii. Eu și Mihai avem 4 copii, dar niciunul nu este un împătimit de teatru și deși se învârt în zona creativă / artistică nu și-au dorit niciodată să facă teatru. Și sunt convinsă că asta este din cauză că viața noastră a fost în proporție de 90% petrecută în teatru, departe de ei chiar și de sărbători sau pentru că și-au petrecut vacanțele de vară singuri pentru că noi jucam în aer liber și nu puteam pleca din București.
Și în toți acești ani totul a fost o luptă continuă pentru a rezista, pentru a face teatrul în care credeam.
Dar mulțumiri nu am primit niciodată de la șeful statului sau de la oficialități. Da, Masca are două decorații, dar au fost primite când fenomenul Masca nu a mai putut fi ignorat. Avem și premii. Dar doar de la UNITER care a știut și a înțeles (încă de la început prin Ion Caramitru, dar nu numai!) ce dracului facem noi când unii zic că facem teatrul de râs și îi răpim misterul și că ar fi bine să ne întoarcem în sala de teatru și să nu mai jucăm în stradă sau la metrou "printre scuipații oamenilor" (vorbe apărute într-o revistă săptămânală de largă audiență).
Dar doar când publicul din cartierele de la periferie nu a mai putut fi ignorat, iar publicul ăsta a fost (!) alături de noi - au mai apărut și alte gesturi de "bunăvoință", dar tot sporadic.
Am fi făcut mai mult și mai bine dacă am fi avut fondurile necesare, dar mai ales susținerea decidenților politici și mai cu seamă, a breslei. Am fi și povestit mai mult despre ce făceam, dar e un timp pentru toate, iar pentru noi acești 33 de ani au fost Timpul Facerii.
2022 pentru noi a fost un an foarte bun și a însemnat că am ieșit din nou pe străzi, în parcuri și am făcut ce știm cel mai bine: am jucat aproape toată vara și am oferit publicului și spectacole și emoție și educație și în București și în turnee! Căutați fotografiile noastre din stradă din anul 2022 și veți înțelege de ce am făcut atâția ani tot ce am făcut.
Dar dincolo de reușitele noastre din anul care se încheie, din lumea bună a teatrului, câți ne-au văzut spectacolele? Câți au scris despre Masca în 2022? Dar în anii dinainte?
Din 2022 ne-am reîntors în stradă, iar lumea bună s-a reîntors în sălile de teatru și în cel mai bun caz a luat de-a gata spectacolele outdoor. Mă tem că pandemia a trecut degeaba peste noi toți și pare că nu am învățat prea multe, nu am devenit mai deschiși, ba parcă, din contra, breasla s-a închis și mai tare...
Pregătim o stagiune de outdoor solidă cu spectacole de statui vivante în stilul teatrului documentar inspirate de 18 personalități românești despre care nu se prea mai vorbește și un spectacol de clovni, acesta din urmă încheind un ciclu de 33 de ani - Clovnii a fost prima reprezentație a noastră, în aer liber (!) la Cafeneaua Muzeului Literaturii Române, în august 1990 - dar dincolo de asta, Clovnii - după 33 de ani va sta mărturie pentru un stil actoricesc promovat de Masca și care pornește de la descoperirea propriului clovn.
Va fi ultima stagiune outdoor a Teatrului Masca așa cum îl știu bucureștenii. În sală vom ieși cu două premiere, una a lui David Schwartz și una a lui Florin Fieroiu - o stagiune indoor ca o trecere (de excepție, zic eu) spre ce va urma din anul 2024.
Lăsăm un stil de teatru, un teatru / o companie de teatru echipată pentru a derula proiecte în aer liber și puțini angajați care însă știu ce înseamnă să muncești cu un scop. Și care, încă (!) nu vin la teatru doar să semneze condica.
Și mai lăsăm amintirile spectacolelor și proiectelor noastre în memoria multor spectatori.
Dar cele mai multe spectacole și proiecte vor rămâne cu noi pentru că ele nu au avut șansa întâlnirii cu publicul.
*