Mi s-a îndeplinit acolo o veche dorință, să fiu la mare fix de ziua mea (sunt născută în ianuarie, nu era chiar ceva foarte ușor de realizat).
Mi-am luat porția de scoici, vânt și sare la Dunkirk, unde a fost faimoasa bătălie din al Doilea Război Mondial.
Cine știa atunci că peste doar câteva săptămâni o să înceapă alt război, aproape de casă.
Când a venit vremea întoarcerii în țară, am fost așteptată la aeroport de verișorii mei și de cei trei nepoți, cu pancartă de "Bine ai venit", desenată cu mâinile și talentul lor copilăresc (o am și acum pe etajeră).
La momentul respectiv, aveam impresia că m-am readaptat bine, dar vremea care a trecut mi-a demonstrat că eram încă prinsă între ce bine (dar și greu) a fost în Franța, și cum să fac să mă organizez pentru un examen important ce mă aștepta în toamnă. Am schimbat echipele de două ori în 8 luni, oamenii de la lucru m-au ținut pe linia mea de plutire, pentru că examenul nu avea să fie cu happy-end. Dar, vorba șefului meu, om de nădejde, "nimic iremediabil nu s-a întâmplat". Sau cum zicea diriginta mea din liceu, "noi să fim sănătoși".
Dar să povestesc și despre loisirs nițel, nu doar despre muncă. Am văzut unul dintre cele mai frumoase filme de animație din ultimii ani, Interzis câinilor și italienilor, iar cartea care ocupă locul întâi în topul celor citite în 2022 este Suntem deja uitarea ce vom fi a lui Hector Abad Faciolince. Am vizitat câteva muzee franțuzești, casa lui Jules Verne din Amiens, am văzut, alături de sora mea, cafeneaua din Arles a cărei terasă a pictat-o van Gogh (era închisă, pare-se că și pe la alții se lasă în părăsire locuri importante), am fost cu cortul la munții noștri și-am rezistat drumeției, fără să fi avut vreo pregătire prealabilă (e de îmbunătățit condiția fizică anul ăsta).
De notat și concertul electro-acustic om la lună, mi-a mers la inimă, precum și cele două ediții Art Safari, pur și simplu minunate.
Sunt foarte recunoscătoare pentru prieteniile noi legate, românești și străine, și pentru cele vechi care s-au întărit. De asemenea sunt bucuroasă și pentru că am evoluat în relațiile cu părinții mei, ne-am maturizat un pic mai mult toți, forțați de împrejurări mai puțin fericite, dar c'est la vie, nu-i așa?
Anul ăsta a fost anul în care am împlinit 30 de ani. Mi se pare că nu am învățat prea multe, și m-am schimbat prea puțin în bine, față de cum aș fi vrut. Și pentru al treilea an la rând, oameni dragi mie au primit vești triste la final de an, și cum "niciun om nu-i un ostrov singur", cum zice John Donne, nici eu n-am putut fi pe deplin bucuroasă de sărbători.
Așa că nu îmi mai fac planuri de niciun fel pentru 2023; în afară de sănătate și să ieșim toți prezenți la numărătoare la finalul lui, nu îmi doresc nimic deosebit.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2022 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2022), pe adresa [email protected], până pe 10 februarie 2023. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2022. (Redacția LiterNet)