Ianuarie
În primele zile de ianuarie 2022 am reluat repetițiile, începute în decembrie 2021, la Femeia mării de Ibsen. Text mare al literaturii universale în regia lui Andriy Zholdak, regizor ucrainean important și controversat. Nu, nu jucam Elida sau una dintre cele două copile, aveam un rol inventat pentru mine, o servitoare care o urăște pe Elida și e devotată fostei stăpâne a casei.
Lucrul cu Zholdak nu este comod, este intens, se bazează mult și pe legătura care se formează între el și actor, uneori inexplicabilă și mistică. De exemplu mi-a spus odată: "Când lucram la un spectacol, am luat 15 căni și le-am întors invers, și am ascuns sub două câte un mic obiect, apoi am pus actorii să aleagă. Cei care au găsit obiectele au avut șanse mai mari să se regăsească în distribuție, pentru că erau pe aceeași lungime de undă cu mine". Mi-a spus povestea asta pentru că exact atunci când voia să îmi construiască un moment în scenă eu eram, din nefericire, la toaletă și am întârziat un minut. De atunci am avut mereu grijă să nu mai beau multă apă în pauze :)
Februarie
Cam imediat după premiera din februarie 2022 cu Femeia mării urmau să înceapă repetițiile la Richard al 3-lea de Shakespeare, text mare al literaturii universale, cu un regizor român important de origine maghiară - László Bocsárdi. Eram convinsă că nu voi fi în proiect pentru că nu aveam nici emploi-ul pentru unele personaje feminine din piesă, nici vârsta potrivită pentru celelalte. Totuși am fost distribuită. În două roluri... masculine. Urma să joc unul dintre ucigași, mai precis al doilea, și micul duce de York. Eram extrem de încântată că voi juca una dintre scenele iconice din Richard al 3-lea, poate singura într-o cheie comică, cea cu ucigașii.
Trebuie să precizez că repetițiile la Richard s-au desfășurat în două etape. S-a repetat în februarie și început de martie, până la venirea lui Declan Donnellan, repetițiile urmând să se reia în timpul Festivalului Shakespeare, într-o hală special amenajată pentru spectacol și pentru festival. Din păcate când s-au reluat repetițiile, regizorul a tăiat aproape total scena ucigașilor, așa că bucuria pe care o aveam că joc în acest spectacol s-a diminuat direct proporțional cu textul tăiat. :)
Martie și aprilie
La jumătatea lui martie 2022 am început repetițiile la Oedip Rege de Sofocle. Din nou text mare al literaturii universale, regizor englez de talie internațională, Declan Donnellan. În rolurile principale Claudiu Mihail și Ramona Drăgulescu (care fac niște roluri extraordinare). Eu în Cor.
Întâlnirea cu Declan a fost una excepțională, o școală de teatru în sine. Nu pot să vă mint și să nu spun că m-aș fi bucurat să pot să aplic cele învățate de la el pe un rol mai consistent, nu doar pe cele câteva replici pe care le avea Corul. Atmosfera de lucru era extrem de relaxată și orice ai fi făcut nu era greșit așa că de multe ori când se lucrau scene sau monologuri, îmi venea să ridic mâna, ca la școală și să îl rog să mă lase și pe mine să încerc. Țin să subliniez că m-am abținut și nu am ridicat mâna niciodată, m-am ținut de replicuțele mele :))
Mai
A fost luna unui mare eveniment teatral: Festivalul International Shakespeare. Noi intrasem în a doua perioadă de repetiții la Richard al 3-lea, așa că am ratat multe spectacole din festival. Din fericire nu am ratat 887 al lui Robert Lepage și Tiger Lillies joacă Hamlet regizat de Martin Tulinius. În festival a fost și premiera la Richard al 3-lea cu scena ucigașilor tăiată drastic și deci cu inima mea frântă, noroc că minunile văzute pe scenă la Lepage și Tulinius mi-au mai reparat-o. :))
Iunie
Luna iunie 2022 mi-a adus o premieră. Am participat pentru prima dată la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. A fost selectat Femeia mării și un alt spectacol extrem de drag mie, distins de UNITER în 2021 cu premiul "Cel mai bun spectacol", Inimă și alte preparate din carne de Dan Coman în regia lui Radu Afrim, în opinia mea, cel mai important regizor al momentului.
Profit de ocazie să îi anunț pe cei interesați că vom ajunge cu Inimă și alte preparate din carne la Cluj pe 21 februarie 2023 și la Târgu Mureș pe 23 februarie 2023. Vă așteptăm cu inima deschisă!
Iulie și august
Restul verii a trecut fără teatru, doar mare.
Septembrie și octombrie
În septembrie Alexandru Boureanu mi-a propus să co-regizam un text al unor autori mai puțin obișnuiți. Era vorba despre un text scris de Regele Mihai și de Regina Ana în anii '60, în timp ce se aflau în exil, Alegerea. Personajele indicate de autori erau patru, toate masculine, dar în cele din urmă pe lângă co-regie am jucat și eu, mai bine zis am cântat și eu în spectacol. Deci lunile septembrie și octombrie 2022 au stat sub semnul repetițiilor la Alegerea, spectacol gândit ca un concert de muzică și vorbe, ca o experiență aproape hipnotică pentru privitor.
Noiembrie
Cel mai important eveniment al toamnei a fost participarea în FNT cu câine cu om. câine fără om în regia lui Radu Afrim și cu Oedip Rege în regia lui Declan Donnellan. Am jucat câine cu om. câine fără om al lui Afrim cu mare succes. Emoțiile mari le aveam pentru Oedip Rege, spectacol itinerant scos pentru prima oară din spațiul lui. TNB-ul imens, lume mai multă decât în mod normal. Misiunea Corului, din care fac parte, era și de a conduce publicul prin diferitele spații ale teatrului. Emoții mari. Dacă nu-i vom convinge pe toți oamenii ăștia să ne urmeze? Dacă spațiul ăsta imens ne va înghiți? Va fi bine? Va fi rău? A fost bine!
Tot în noiembrie 2022 a fost și premiera la Alegerea în prezența Alteței Sale Regale, Principesa Sofia, fiica Regelui Mihai I și a Reginei Ana.
Când eram foarte mică și am fost pentru prima oară la castelul Peleș am rămas foarte impresionată și mi-am promis că atunci când cresc voi face rost de mulți bani și îl voi cumpăra. De ce vă povestesc asta? Bani să cumpăr castelul nu am strâns, dar pentru două zile m-am simțit altfel decât un simplu turist, pentru că am avut bucuria să jucăm Alegerea chiar la Peleș.
A fost aproape suprarealist să te schimbi și să aștepți să înceapă spectacolul în sala unde au jucat biliard regii României, apoi în Sala Maură să răsune din nou, în 2022, cuvintele Regelui Mihai și ale Reginei Ana.
Decembrie
Am sărbătorit 1 Decembrie 2022 prin muncă, jucând Alegerea la Peleș.
Pe 10 decembrie 2022 am început repetițiile la Băgau de Ioana Bradea. Premiera va fi în februarie 2023. Nu e un text mare al literaturii universale, e doar un text important în literatura română de după Revoluție, nu mai este vorba despre un regizor cu faimă internațională, ci doar de o tânără regizoare talentată, Cristina Giurgea, dar în sfârșit am un personaj care mă provoacă.
Trag linie.
2022 a fost anul întâlnirilor cu texte mari și regizori importanți, dar din păcate eu personal nu prea am rupt pe scenă cum visam în ianuarie, nu prea am avut parte de provocări.
Privesc cu speranță spre 2023!!
(Foto: Cristi Floriganță)
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2022 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2022), pe adresa [email protected], până pe 15 februarie 2023. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2022. (Redacția LiterNet)