Anul 2022 a fost cel puțin ciudat, liniștit. Cu mai puțină muncă în exterior, față de alți ani, însă cu foarte multă muncă în interior, pentru că a fost timp.
Poveștile au fost, pe rând, haioase pentru mine, tragice pentru alții, dar am reușit să fac un slalom glorios printre jaloanele idioților, cum fac prin traficul bucureștean, cu motocicleta mea din '83. Adică, cu hâcuri și cu momente în care te lasă motorul în rond la Arcul de triumf. Halal triumf. Dar am reușit.
Iată-mă la final de cursă 2022 cu un rid mai pronunțat între cele două sprâncene și un fund mai voluptuos cum de mult n-am mai avut. Poate niciodată.
Am început anul stând într-o poveste cu L., pe care însă am decis să o desăvârșesc mișelește la telefon. Biletul până în Tel Aviv mă costa prea mult emoțional.
Lunile de primăvară mi l-au adus pe R. De fapt, poate prin Februarie, când am hotărât să ne plimbăm prin Cișmigiu, la 4 dimineața. Eu venită de la o petrecere, pe tocuri și amețită, el foarte înalt. Gândul mi-era în continuare într-un loc în care îngropasem ceva la care am ținut prea mult.
Am zburat la Bratislava, unde am continuat filmările cu L. și unde, din cauza durerii pricinuite, m-a ignorat în primele zile de filmare. În ultima zi, a venit într-un final, să dăm mâna și să convenim că "măcar am încercat" (la persoana întâi, plural, bineînțeles).
Am revenit în România și am continuat să mă văd cu R., dar nu a durat mult până ce m-a deconspirat, mirosindu-mi sufletul încă nevindecat după marea schismă din august 2021. Grei ani, să-mi bag picioarele.
A urmat o vară super tăcută, atât profesional, cât și emoțional. Dar m-am dus două săptămâni la New York și m-am plimbat pe străzi. M-au agățat un contabil de pe 5th Avenue și un indian-canadian în Greenwich, dar niciunul nu era destul de prolific.
L-am întâlnit pe Jim Jarmusch la un concert The Kills în Brooklyn, iar la final mi-a strâns mâna și mi-a spus că "we need your films". Eu tot cu gândul la M. eram.
Tot în cea mai călduroasă vară vreodată am pierdut o prietenă veche, pentru că ea nu a înțeles că nu am avut suma de 77 de lei, să îi plătesc băuturile pe care le consumasem cu o seară înainte, la invitația ei. Eu nu lucram. A fost un moment aparent superficial, în care nefericirea ei s-a suprapus pe lipsa mea de fonduri alocate distracției și iată cum o prietenie de 18 ani se poate reduce la tăcere și inexistență în câteva schimburi de mesaje jignitoare.
Am și câștigat suflete feminine apropiate, cu care sper să merg mai departe.
Am participat la nunta celui mai vechi prieten și primului meu iubit vreodată. M-am bucurat să aflu tot în ziua nunții că, la scurt timp, avea să fie tatăl unui nou Săgetător de sex masculin.
Filmul meu a fost la un pas de a fi în competiție la Quinzaine sau cel puțin așa mi s-a spus. A urmat să fie refuzat în mod glorios la toate festivalurile la care a mai fost înscris.
În ordine cronologică, am fost la mare, la yoga la munte, la mare din nou.
A venit și un job de continuitate în Septembrie, la care am fost, m-am plictisit, dar am făcut bani ca să-mi pot plăti facturile și ce restanțe mai aveam la "prietena" mea din liceu și mi-au mai ajuns să mă duc și până la Londra. Nu mai fusesem din 2015, când locuiam la Paris, făceam mulți bani și eram extrem de nefericită în timp ce îmi beam cafeaua, cu vedere spre Sacre Coeur.
Am găsit orașul londonez la fel de obositor, iar pe prietenii mei la fel de iubitori și de luminoși, dacă nu chiar și mai.
Probabil că cea mai mare parte a anului a fost dedicată ruperii, smulgerii, distrugerii și arderii atașamentului meu mental și emoțional față de un om, căruia i-am dat tot ce reprezentam eu. Nu credeam vreodată să îmi ia atât de mult să revin la dorința sau măcar la infimul dram de speranță în a mai lăsa o poartă deschisă unei alte povești. Simt însă la final de an că sunt pe drumul cel bun înspre a mă deschide din nou.
Odată cu reîntoarcerea la sfânta terapie în iarnă, s-a reîntors și R. Iar căldura lui s-a dublat pentru mine.
Am început să scriu un nou scenariu despre o poveste care mă urmărește de mult timp. E greu, e lung, merge încet. Însă nu cred că am o mai mare realizare a acestui an, decât fișierul din Final Draft în work in progress, salvat pe desktop. Și faptul că, în fine, după multă absență, m-am reîntors la scris. La mine.
Am zâmbit și am râs mai mult anul ăsta, decât în cel precedent și asta e mare lucru.
Am luat ciuperci la munte cu colegii mei de breaslă. Nu dăm nume. M-am întins pe iarbă, lângă pădure, și am mutat și controlat norii care se suprapuneau peste luna plină. Apoi m-am uitat la palmele mele timp de... nu prea pot estima, dar a părut o eternitate. Am reușit să mă ridic din pod la clasa de Ashtanga yoga și nu mi-a venit să cred. Sunt convinsă că fricile mele, măcar o parte din ele, dispar, una câte una.
A fost un an în care am ales conștient să fac niște lucruri și e un sentiment aparte. Nu m-am mai simțit niciodată atât de onestă față de mine.
C.P. mi-a declarat la telefon, timp de 15 minute, timp în care făceam asistență de regie la un spot, că am făcut un film prost, scris prost, plin de nuanțe false.
Cine știe? Poate în 2023 lucrurile vor sta altfel.
În rest, dorm bine, îmi place să mănânc gustos și îmi iubesc și mai mult familia și câinii.
Și mulțumesc cuiva acolo sus că mi-a luminat creierii de câteva ori bune în anul ăsta. Continui să am încredere în asta și în faptul că, de foarte multe ori, cineva știe mai bine decât tine cum stau lucrurile aici, pe Terra.
*