1
În București, mașinile intră tot mai des pe trotuare, amenințînd nu numai deplasarea pietonilor, ci de-a dreptul viața acestora, în frunte cu aceea a copiilor și a bătrînilor. A devenit tot mai greu, adică mai periculos, să mergi, pur și simplu, pe stradă prin București. Trotuarul bucureștean a devenit teren de vînătoare, poligon de tragere cu aceste veritabile arme și proiectile, tot mai puternice și precise, care sînt mijloacele de locomoție numite automobile, biciclete și trotinete. În București e război și se trage cu mașini, biciclete și trotinete. Circulația rutieră a devenit o balistică, condusă tot mai mult de Inteligența Artificială, de algoritimi, fără a mai ține seama de lumea reală, percepută tot mai mult ca un obstacol care trebuie străpuns așa cum ai practica un tunel printr-un munte.
În București, spuneam, nefăcînd decît să remarc, să fiu atent la ce se întîmplă, la realitatea așa cum e ea, în București, așadar, mașinile intră tot mai des pe trotuare. Adică pe niște trotuare și așa deja masiv circulate, adică abuzate, invadate, ocupate de biciclete și trotinete, în special de cele ale livratorilor, acești muncitori precari, fără nicio acoperire socială, alergînd înnebuniți, mînați de la spate de foame în toate formele ei, dar asupra căreia planează umbra monstruoasă, ca de bombardier atomic, a abisalei (în toate sensurile acestui cuvînt) avidități capitaliste, a foamei fără fund (semantica, aici, ne-ar putea face să rîdem, căci ce altceva poate fi o "foame fără fund" decît o foame atît de mare încît înghite tot ce există, dar nu elimină nimic, de frică să nu piardă ceva, intoxicîndu-se cu ea însăși, cu propriul exces, cu propriile dejecții), foame fără fund care nu numai le animă pe toate, ci înnnebunește, la propriu, toate lucrurile, tot ce e viu și mort, tot ce e animat și inanimat de pe planetă.
Unii numesc asta "dezvoltare", dar este vorba de sub-dezvoltare. De fapt, de arhaism și de extremism.
În discursurile publice românești din ultima vreme, termenul de "dezvoltare" a fost arestat și i s-a sucit gîtul, fiind întors împotriva lui însuși prin reducerea doar la un derivat al sub-derivatului "dezvoltator (imobiliar)". Regresie infinită pe toate planurile. Cînd campionii dezvoltării sînt doar auto-intitulații "dezvoltatori imobiliari" și cînd din progres este făcut să rămînă, infamant, doar așa-zisul "progresism", este clar că trebuie fie să pornim lupta de re-semantizare violentă a ambilor termeni și a ambelor concepte fundamentale (progres și dezvoltare), fie să le opunem la fel de drastic (progres contra dezvoltare-subdezvoltare), fie să le abandonăm pur și simplu și să începem prin, măcar, a învăța să vorbim și să gîndim altfel. Atît progresul, cît și dezvoltarea este clar că au fost contaminate. Care progres? Care dezvoltare? Primul a desemnat o utopie pe care al doilea pare a o contrazice pe sub mînă împlinind-o obscen. Și așa mai departe pînă la punct. Și de la capăt.
Pentru că așa-numiții, înșelător auto-numiții "dezvoltatori imobiliari" nu dezvoltă, ci, cum să spun, "in-voltă", de fapt, subjugă și asupresc, exploatează și extrag, secătuiesc, storc ultima picătură de profit nu din resursele subsolulului, ci din suprafața solului însuși, din spațiul care întotdeauna e public - doar pe fondul, în temeiul, pe soclul a ceea ce este public se delimitează, se decupează prin privare, negativ și sustractiv deci, ceea ce nu întîmplător (limba spune totul, dacă o ascultăm) este numit privat, de la privațiune, lipsire - desfigurînd spațiul și mediul urban de viață. Schilodind și ucigînd la propriu.
Cam despre asta, numai despre asta ar trebui să discutăm, de fapt, în legătură cu actualitatea Bucureștiului, și a orașului românesc în general. Adică despre sinizarea lui. "Sinizare"? Da: devenirea lui tot mai "chinezească", "chinizarea", "cinizarea" și chimizarea orașului românesc actual, în frunte cu fruntea lui, tot mai brăzdată și mai îngustă, cu Bucureștiul adică.
2
Spuneam deci că orașul românesc este în curs de "sinizare". Adică se apropie tot mai mult de dezastrul fals "dezvoltator" al urbanismului chinez actual, acest haos determinat, ordonat, comandat de Inteligența Artificială: haosul urban algoritmat.
Pentru că nu mai trebuie să vorbim de americanizarea vieții, ci, de fapt, de "chinizarea", de sinizarea ei. Iar pentru a ne convinge de acest lucru, adică de aspectul tot mai chinezesc (nu în sens deja vechi, de mărfuri de mîna a doua și de còpii: aceasta este o etapă care a fost depășită), vă propun ne documentăm, adică să ne "apdatăm" percepția, resursele și temeiurile perceptive ale realității imediat înconjurătoare, cu cîteva fragmente din una dintre cărțile unui expert. Este vorba de Kai-Fu Lee (căutați pe internet cine e, și de ce poate fi considerat o voce autorizată) și de cartea lui intitulată AI superpowers: China, Silicon Valley, and the new world order (pe românește: "Superputeri în materie de Inteligență Artificială: China, Silicon Valley și noua ordine mondială", apărută 2018). Iată, așadar, cîteva fragmente din această carte, culese aproape la întîmplare, pentru a începe să ne înțelegem în termeni cu adevărat actuali propria actualitate, adică propria realitate globală.
Pentru că așa-numitul smart city este de fapt un oraș tipic chinezesc actual. Un oraș controlat polițienește politic și canalizat exclusiv economic. Asta, repet, înseamnă de fapt "oraș inteligent". Să citim.
"Universul digital alternativ al Chinei creează și captează acum oceane de date noi despre lumea reală. Această bogăție de informații despre utilizatori - localizarea lor în fiecare secundă a zilei, cum fac naveta, ce alimente preferă, cînd și de unde cumpără mîncare și bere - se va dovedi neprețuită în era implementării Inteligenței Artificiale. Ea le oferă noilor companii din acest domeniu un tezaut amănunțit al obiceiurilor zilnice ale acestor utilizatori, care poate fi combinat cu algoritmi de deeplearning pentru a oferi servicii personalizate, de la audit financiar pînă la planificare urbană. De asemenea, ea depășește cu mult ceea ce companiile-lider din Silicon Valley pot descifra din căutările, «aprecierile» sau achizițiile ocazionale online. Acest depozit fără egal de date din lumea reală va ajuta companiilor chineze să facă un pas important în dezvoltarea serviciilor bazate pe inteligență artificială."
Aceasta este de fapt teza principală a cărții lui Kai-Fu Lee: China este pe cale de a depăși America, devenind global hegemonică grație enormei sale populații deja dresate polițienește și digital (vetero- și neo-panoptic) și care, astfel, o îmbogățește, făcînd-o imbatabilă.
Mai departe. Să ne apropiem de transformarea digitală a orașului: "Utilizarea bicicletelor comune a explodat. În decurs de un an, bicicletele au trecut de la niște ciudățenii urbane la ubicuitate, fiind parcate la fiecare intersecție, la fiecare gură de metrou și grupate în jurul magazinelor și a restaurantelor populare. Rareori a fost nevoie de mai mult de o privire în oricare direcție pentru a găsi una și cinci secunde în aplicație pentru a o debloca. Străzile orașului s-au transformat într-un curcubeu de biciclete viu colorate (...)."
Și mai departe: "Cînd ceasul bate ora 6 a.m., orașul se auto-devoră. Clădirile dens împachetate din beton și oțel se îndoaie de la mijloc și se răsucesc în jurul coloanei vertebrale. Balcoanele și copertinele exterioare sînt întoarse spre interior, creînd niște exterioare netede și etanșate. Zgîrie-norii se descompun în părți componente, amestecîndu-se și consolidîndu-se în niște cuburi Rubik de proporții industriale. În interiorul acestor blocuri se află locuitorii celui de Al Treilea Spațiu al Beijingului, subclasa economică care trudește în timpul nopții și doarme în timpul zilei. Pe măsură ce peisajul urban se pliază pe el însuși, un mozaic de pătrate de pe suprafața pămîntului își începe rotația de 180 de grade, răsturnîndu-se pentru a scufunda aceste structuri consolidate în subteran. Cînd cealaltă parte a acestor pătrate se întoarce spre cer, ele dezvăluie un oraș separat. Primele raze ale zorilor se strecoară peste orizont în timp ce acest nou oraș iese din amorțire. Străzi mărginite de copaci, parcuri publice vaste și frumoase case unifamiliale încep să se desfășoare, răspîndindu-se spre exterior pînă ajung să acopere întreaga suprafață. Locuitorii Primului Spațiu se frămîntă din somn, întinzîndu-se spre a se dezmorți și privind o lume numai a lor."
Orașul viitorului? Nu: orașul prezentului. Distopia acum.
3
Pentru a ne lămuri în legătură cu noua realitate urbană globală de model chinezesc, nu american, pe care o trăim deja și la București, v-am propus mai sus cîteva fragmente din cartea lui Kai-Fu Lee, intitulată AI superpowers: China, Silicon Valley, and the new world order. Să ne continuăm imersiunea, adică ceea ce am numit "apdatarea", aducerea la zi a capacității perceptive a realităților noastre urbane imediate.
"Acestea (cele de mai sus, n. m., B. G.) sînt niște viziuni ale lui Hao Jingfang, un scriitor chinez de science-fiction și cercetător în economie. Povestirea lui Hao «Folding Beijing» a cîștigat prestigiosul premiu Hugo în 2016 pentru imaginea impresionantă a unui oraș în care clasele economice sînt separate în lumi diferite. Într-un Beijing futurist, orașul este împărțit în trei caste economice care își împart timpul pe suprafața orașului. Cinci milioane de locuitori ai Primului Spațiu, de elită, se bucură de un ciclu de douăzeci și patru de ore care începe la ora 6 a.m., o zi și o noapte pline într-un oraș curat, hipermodern și ordonat. Cînd Primul Spațiu se pliază și se răstoarnă, cei 20 de milioane de locuitori ai celui de Al Doilea Spațiu au șaisprezece ore pentru a lucra într-un peisaj urban oarecum mai puțin plin de farmec. În cele din urmă, locuitorii Spațiului al Treilea - 50 de milioane de lucrători de la salubritate, vînzători de alimente și muncitori - apar pentru o tură de opt ore de la ora 22:00. la 6 a.m., trudind în întuneric printre zgîrie-nori și gropi de gunoi. Lucrările de sortare a gunoiului, care sînt un pilon al celui de Al Treilea Spațiu, ar putea fi complet automatizate, dar sînt făcute manual pentru a li se oferi locuri de muncă nefericiților locuitori condamnați să trăiască acolo. Călătoria între diferitele spații este interzisă, creînd o societate în care locuitorii privilegiați ai Primului Spațiu pot trăi fără grija că masele nespălate le-ar putea contamina tehno-utopia."
Trei spații diferite în același oraș: nu așa arată deja și Bucureștiul? Mai departe.
"Pentru a prospera în acest mediu, a fost nevoie atît de pricepere inginerească, cît și de forță de muncă brută: armate de livratori pe scutere pentru a distribui mese calde prin oraș, zeci de mii de reprezentanți de vînzări foindu-se pentru a le face plăți mobile vînzătorilor stradali și milioane de biciclete partajate încărcate în camioane și împrăștiate prin tot orașul. O explozie a acestor servicii a împins companiile chineze să-și suflece mînecile și să facă anevoioasa treabă de a conduce o afacere de operațiuni în lumea reală."
"Orașenii chinezi au început să plătească pentru achiziții din lumea reală cu coduri de bare pe telefoanele lor, parte a unei revoluții a plăților mobile nemaivăzute nicăieri altundeva. Armatele de livrători de mîncare și maseuzele la cerere care se deplasează pe scutere electrice au blocat străzile orașelor chinezești. Toți aceștia au reprezentat un val mare de startup-uri online-to-offline (O2O) care au adus avantajul comerțului electronic asupra serviciilor din lumea reală, cum ar fi restaurantul, cumpăratul mîncării sau manichiura. La scurt timp după aceea, au apărut milioanele de biciclete partajate viu colorate pe care utilizatorii le puteau ridica sau lăsa oriunde doar prin scanarea unui cod de bare cu telefoanele lor."
Vă place? Acesta e deja Bucureștiul: un oraș neo-chinez oarecare.
4
Există însă și vești măcar incipient bune, chemări la rezistență împotriva smart-sinizării orașelor. Citesc din presa franceză:
"Parizienii vor fi chemați la vot duminică, 2 aprilie 2023, să decidă dacă vor menține sau nu trotinetele de închiriat în capitală, a anunțat Anne Hidalgo sîmbătă, 14 ianuarie 2023. (...)
Între accidente și utilizatori care circulă în perechi sau pe niște trotuare presărate cu trotinete prost parcate, primăria își pune întrebări cu privire la «raportul cost-beneficiu» al trotinetelor, ca și la «costul lor în materie de mediu», subliniase deja adjunctul lui Anne Hidalgo responsabil cu mobilitatea și drumurile, ecologistul David Belliard. Dezbaterea nu se referă la scuterele private, pentru care «nu există nicio problemă», a precizat totuși primarul general al Parisului. Dar self-service-ul fără bază de domiciliu (sau free-floating) «nu este verde», și «angajații acestor companii nu sînt protejați corespunzător» din punct de vedere social, susține ea. «Acest mod de transport este greoi și periculos», adaugă, într-o reacție transmisaă Agenției France-Presse, David Belliard, care ar prefera să elimine trotinetele, pentru a «liniști străzile și trotuarele». «Avem prea multe feedback-uri negative», rezumă el. Pentru a-și salva locul într-unul dintre cele mai vizitate orașe din lume, o piață foarte simbolică, operatorii formulaseră la sfîrșitul lunii noiembrie 2022 unsprezece propuneri de întărire a siguranței utilizatorilor și a pietonilor și de a integra mai bine utilajele în spațiul public. Printre acestea, o plăcuță de înmatriculare care să faciliteze amendarea utilizatorilor care trec pe roșu sau conduc în perechi. În ceea ce privește dificultățile de circulație și de coexistență a modurilor de mobilitate (mașină, transport în comun, biciclete, scutere, trotinete etc.) de pe drumurile capitalei, Anne Hidalgo a estimat că Parisul vine din urmă în acest domeniu și se află în prezent într-o «fază de tranziție». «Fiecare încearcă să-și găsească locul, puțin în detrimentul celuilalt. Doar că pînă la urmă cel mai fragil rămîne pietonul», a spus ea. «Lipsește un Cod al Străzii, care să ne spună cum să ne comportăm și cum trebuie să îi pedepsească poliția municipală pe cei care nu respectă regulile». O «adunare cetățenească» lucrează în prezent la acest «Cod al Străzii, [care] va fi prezentat în iunie 2023», a anunțat primarul Parisului.
Vă propun să reținem aceste două idei: 1) plăcuță de înmatriculare pentru a facilita amendarea utilizatorilor care trec pe roșu sau conduc în perechi, și 2) un cod al străzii.
Sinizarea artificial inteligentă, de fapt îndobitocitoare și infantilizantă, poate fi contrată. Dar vrea, pe aici, pe la noi, cineva asta, sau Bucureștiul și, în general, orașul românesc actual a devenit în totalitate un Luna Park, un orășel al copiilor pe biciclete, trotinete și alte jucării de-a dreptul ucigătoare, armele unei incivilități în creștere alarmantă?
5
Am văzut deci că rezistența este posibilă. Că ne putem opune politic politicii de totală de-reglementare, adică de invadare economic-tehnologică a vieții orașelor. Altfel spus, sinizării lor. Pentru că după ce ne-am americanizat, acum ne sinizăm, China însăși ieșind din epoca copy-paste și devenind un model și o putere global hegemonice. Bucureștiul trebuie perceput, în imediatul actualității lui, ca un oraș de tip chinez. Adică un smart city distopic.
Nu știu dacă referendumul primăresei Parisului, Anne Hidalgo, de a interzice trotinetele de închiriat din Paris va avea cîștig de cauză. S-ar putea să i se întoarcă împotrivă. Dar, cel puțin, ea va fi încercat. La București și în România nu încearcă nimeni să ne apere: nici măcar noi înșine pe noi înșine, lăsîndu-ne antrenați să confundăm îndobitocirea cu o "inteligență" care nu este nici a noastră, nici în folosul nostru, ci care nu face decît să ne transforme în resursă (umană) ultimă, în niște mine de date. Dimpotrivă, toți aleargăm înnebuniți, orbiți de falsa dezvoltare (în primul rînd urbană) și de falsul progres (delegat tehnologic), după această nouă aservire voluntară. Din acest punct de vedere dominant, Bucureștiu momentului actual este un oraș al nebunilor.
În ceea ce mă privește, țin să-mi spun opinia ferm, răspicat, cu convingere. Trotinetele urbane free-floating sînt o porcărie. Niște jucării care, la București cel puțin, nu numai că nu și-au demonstrat utilitatea, ci reprezintă pur și simplu un pericol, mai mult, un pericol în plus, un factor supra-perturbator care complică și mai mult un mediu urban și așa dificil pentru că, de fapt, cum spuneam, total de-reglementat, lăsat în voia pulsiunilor economice cele mai elementare.
Trotinetele în sistem free-floating, așa cum sînt folosite ele acum, trebuie să dispară. Sau, cel puțin, repet, trebuie să dispară, la fel ca și bicicletele, scuterele și mașinile, de pe trotuare. Elementul, unitatea de bază, reperul oricărui urbanism este și trebuie să rămînă pietonul: omul pe picioarele sale, drept, nu așezat, răpus. Biciclistul sau trotinetarul trebuie să fie o prelungire, e extensie a pietonului, nu a automobilistului împotriva pietonului. Așa cum pistele de biciclete - inexistente, pratic, la București - trebuie să "fure" din spațiu carosabil, nu din cel pietonal. Iar acestea sînt niște principii, niște axiome ale urbanismului actual.
În cazul trotinetelor, balanța costuri (publice)-beneficii (private) este total disproporționată în avantajul celui de-al doilea termen. Ele aduc doar venituri cîtorva, dar niciun beneficiu public și comunitar real - dimpotrivă, o avansată handicapare. Pentru că nu sînt folosite serios, adică util, ci doar ca mijloc de joacă și de abuzare a unora de către alții.
Pe trotuarele bucureștene pur și simplu nu se mai poate merge. Și nimeni nu apără trotuarele bucureștene, de falsa dezvoltare, de extremismul și terorismul unei modernizări întru totul arhaice.
În București, mașinile intră tot mai des pe trotuare, amenințînd nu numai deplasarea pietonilor, ci de-a dreptul viața acestora, în frunte cu aceea a copiilor și a bătrînilor. A devenit tot mai greu, adică mai periculos, să mergi, pur și simplu, pe stradă prin București. Trotuarul bucureștean a devenit teren de vînătoare, poligon de tragere cu aceste veritabile arme și proiectile, tot mai puternice și precise, care sînt mijloacele de locomoție numite automobile, biciclete și trotinete. În București e război și se trage cu mașini, biciclete și trotinete. Circulația rutieră a devenit o balistică, condusă tot mai mult de Inteligența Artificială, de algoritimi, fără a mai ține seama de lumea reală, percepută tot mai mult ca un obstacol care trebuie străpuns așa cum ai practica un tunel printr-un munte.
În București, spuneam, nefăcînd decît să remarc, să fiu atent la ce se întîmplă, la realitatea așa cum e ea, în București, așadar, mașinile intră tot mai des pe trotuare. Adică pe niște trotuare și așa deja masiv circulate, adică abuzate, invadate, ocupate de biciclete și trotinete, în special de cele ale livratorilor, acești muncitori precari, fără nicio acoperire socială, alergînd înnebuniți, mînați de la spate de foame în toate formele ei, dar asupra căreia planează umbra monstruoasă, ca de bombardier atomic, a abisalei (în toate sensurile acestui cuvînt) avidități capitaliste, a foamei fără fund (semantica, aici, ne-ar putea face să rîdem, căci ce altceva poate fi o "foame fără fund" decît o foame atît de mare încît înghite tot ce există, dar nu elimină nimic, de frică să nu piardă ceva, intoxicîndu-se cu ea însăși, cu propriul exces, cu propriile dejecții), foame fără fund care nu numai le animă pe toate, ci înnnebunește, la propriu, toate lucrurile, tot ce e viu și mort, tot ce e animat și inanimat de pe planetă.
Unii numesc asta "dezvoltare", dar este vorba de sub-dezvoltare. De fapt, de arhaism și de extremism.
În discursurile publice românești din ultima vreme, termenul de "dezvoltare" a fost arestat și i s-a sucit gîtul, fiind întors împotriva lui însuși prin reducerea doar la un derivat al sub-derivatului "dezvoltator (imobiliar)". Regresie infinită pe toate planurile. Cînd campionii dezvoltării sînt doar auto-intitulații "dezvoltatori imobiliari" și cînd din progres este făcut să rămînă, infamant, doar așa-zisul "progresism", este clar că trebuie fie să pornim lupta de re-semantizare violentă a ambilor termeni și a ambelor concepte fundamentale (progres și dezvoltare), fie să le opunem la fel de drastic (progres contra dezvoltare-subdezvoltare), fie să le abandonăm pur și simplu și să începem prin, măcar, a învăța să vorbim și să gîndim altfel. Atît progresul, cît și dezvoltarea este clar că au fost contaminate. Care progres? Care dezvoltare? Primul a desemnat o utopie pe care al doilea pare a o contrazice pe sub mînă împlinind-o obscen. Și așa mai departe pînă la punct. Și de la capăt.
Pentru că așa-numiții, înșelător auto-numiții "dezvoltatori imobiliari" nu dezvoltă, ci, cum să spun, "in-voltă", de fapt, subjugă și asupresc, exploatează și extrag, secătuiesc, storc ultima picătură de profit nu din resursele subsolulului, ci din suprafața solului însuși, din spațiul care întotdeauna e public - doar pe fondul, în temeiul, pe soclul a ceea ce este public se delimitează, se decupează prin privare, negativ și sustractiv deci, ceea ce nu întîmplător (limba spune totul, dacă o ascultăm) este numit privat, de la privațiune, lipsire - desfigurînd spațiul și mediul urban de viață. Schilodind și ucigînd la propriu.
Cam despre asta, numai despre asta ar trebui să discutăm, de fapt, în legătură cu actualitatea Bucureștiului, și a orașului românesc în general. Adică despre sinizarea lui. "Sinizare"? Da: devenirea lui tot mai "chinezească", "chinizarea", "cinizarea" și chimizarea orașului românesc actual, în frunte cu fruntea lui, tot mai brăzdată și mai îngustă, cu Bucureștiul adică.
2
Spuneam deci că orașul românesc este în curs de "sinizare". Adică se apropie tot mai mult de dezastrul fals "dezvoltator" al urbanismului chinez actual, acest haos determinat, ordonat, comandat de Inteligența Artificială: haosul urban algoritmat.
Pentru că nu mai trebuie să vorbim de americanizarea vieții, ci, de fapt, de "chinizarea", de sinizarea ei. Iar pentru a ne convinge de acest lucru, adică de aspectul tot mai chinezesc (nu în sens deja vechi, de mărfuri de mîna a doua și de còpii: aceasta este o etapă care a fost depășită), vă propun ne documentăm, adică să ne "apdatăm" percepția, resursele și temeiurile perceptive ale realității imediat înconjurătoare, cu cîteva fragmente din una dintre cărțile unui expert. Este vorba de Kai-Fu Lee (căutați pe internet cine e, și de ce poate fi considerat o voce autorizată) și de cartea lui intitulată AI superpowers: China, Silicon Valley, and the new world order (pe românește: "Superputeri în materie de Inteligență Artificială: China, Silicon Valley și noua ordine mondială", apărută 2018). Iată, așadar, cîteva fragmente din această carte, culese aproape la întîmplare, pentru a începe să ne înțelegem în termeni cu adevărat actuali propria actualitate, adică propria realitate globală.
Pentru că așa-numitul smart city este de fapt un oraș tipic chinezesc actual. Un oraș controlat polițienește politic și canalizat exclusiv economic. Asta, repet, înseamnă de fapt "oraș inteligent". Să citim.
"Universul digital alternativ al Chinei creează și captează acum oceane de date noi despre lumea reală. Această bogăție de informații despre utilizatori - localizarea lor în fiecare secundă a zilei, cum fac naveta, ce alimente preferă, cînd și de unde cumpără mîncare și bere - se va dovedi neprețuită în era implementării Inteligenței Artificiale. Ea le oferă noilor companii din acest domeniu un tezaut amănunțit al obiceiurilor zilnice ale acestor utilizatori, care poate fi combinat cu algoritmi de deeplearning pentru a oferi servicii personalizate, de la audit financiar pînă la planificare urbană. De asemenea, ea depășește cu mult ceea ce companiile-lider din Silicon Valley pot descifra din căutările, «aprecierile» sau achizițiile ocazionale online. Acest depozit fără egal de date din lumea reală va ajuta companiilor chineze să facă un pas important în dezvoltarea serviciilor bazate pe inteligență artificială."
Aceasta este de fapt teza principală a cărții lui Kai-Fu Lee: China este pe cale de a depăși America, devenind global hegemonică grație enormei sale populații deja dresate polițienește și digital (vetero- și neo-panoptic) și care, astfel, o îmbogățește, făcînd-o imbatabilă.
Mai departe. Să ne apropiem de transformarea digitală a orașului: "Utilizarea bicicletelor comune a explodat. În decurs de un an, bicicletele au trecut de la niște ciudățenii urbane la ubicuitate, fiind parcate la fiecare intersecție, la fiecare gură de metrou și grupate în jurul magazinelor și a restaurantelor populare. Rareori a fost nevoie de mai mult de o privire în oricare direcție pentru a găsi una și cinci secunde în aplicație pentru a o debloca. Străzile orașului s-au transformat într-un curcubeu de biciclete viu colorate (...)."
Și mai departe: "Cînd ceasul bate ora 6 a.m., orașul se auto-devoră. Clădirile dens împachetate din beton și oțel se îndoaie de la mijloc și se răsucesc în jurul coloanei vertebrale. Balcoanele și copertinele exterioare sînt întoarse spre interior, creînd niște exterioare netede și etanșate. Zgîrie-norii se descompun în părți componente, amestecîndu-se și consolidîndu-se în niște cuburi Rubik de proporții industriale. În interiorul acestor blocuri se află locuitorii celui de Al Treilea Spațiu al Beijingului, subclasa economică care trudește în timpul nopții și doarme în timpul zilei. Pe măsură ce peisajul urban se pliază pe el însuși, un mozaic de pătrate de pe suprafața pămîntului își începe rotația de 180 de grade, răsturnîndu-se pentru a scufunda aceste structuri consolidate în subteran. Cînd cealaltă parte a acestor pătrate se întoarce spre cer, ele dezvăluie un oraș separat. Primele raze ale zorilor se strecoară peste orizont în timp ce acest nou oraș iese din amorțire. Străzi mărginite de copaci, parcuri publice vaste și frumoase case unifamiliale încep să se desfășoare, răspîndindu-se spre exterior pînă ajung să acopere întreaga suprafață. Locuitorii Primului Spațiu se frămîntă din somn, întinzîndu-se spre a se dezmorți și privind o lume numai a lor."
Orașul viitorului? Nu: orașul prezentului. Distopia acum.
3
Pentru a ne lămuri în legătură cu noua realitate urbană globală de model chinezesc, nu american, pe care o trăim deja și la București, v-am propus mai sus cîteva fragmente din cartea lui Kai-Fu Lee, intitulată AI superpowers: China, Silicon Valley, and the new world order. Să ne continuăm imersiunea, adică ceea ce am numit "apdatarea", aducerea la zi a capacității perceptive a realităților noastre urbane imediate.
"Acestea (cele de mai sus, n. m., B. G.) sînt niște viziuni ale lui Hao Jingfang, un scriitor chinez de science-fiction și cercetător în economie. Povestirea lui Hao «Folding Beijing» a cîștigat prestigiosul premiu Hugo în 2016 pentru imaginea impresionantă a unui oraș în care clasele economice sînt separate în lumi diferite. Într-un Beijing futurist, orașul este împărțit în trei caste economice care își împart timpul pe suprafața orașului. Cinci milioane de locuitori ai Primului Spațiu, de elită, se bucură de un ciclu de douăzeci și patru de ore care începe la ora 6 a.m., o zi și o noapte pline într-un oraș curat, hipermodern și ordonat. Cînd Primul Spațiu se pliază și se răstoarnă, cei 20 de milioane de locuitori ai celui de Al Doilea Spațiu au șaisprezece ore pentru a lucra într-un peisaj urban oarecum mai puțin plin de farmec. În cele din urmă, locuitorii Spațiului al Treilea - 50 de milioane de lucrători de la salubritate, vînzători de alimente și muncitori - apar pentru o tură de opt ore de la ora 22:00. la 6 a.m., trudind în întuneric printre zgîrie-nori și gropi de gunoi. Lucrările de sortare a gunoiului, care sînt un pilon al celui de Al Treilea Spațiu, ar putea fi complet automatizate, dar sînt făcute manual pentru a li se oferi locuri de muncă nefericiților locuitori condamnați să trăiască acolo. Călătoria între diferitele spații este interzisă, creînd o societate în care locuitorii privilegiați ai Primului Spațiu pot trăi fără grija că masele nespălate le-ar putea contamina tehno-utopia."
Trei spații diferite în același oraș: nu așa arată deja și Bucureștiul? Mai departe.
"Pentru a prospera în acest mediu, a fost nevoie atît de pricepere inginerească, cît și de forță de muncă brută: armate de livratori pe scutere pentru a distribui mese calde prin oraș, zeci de mii de reprezentanți de vînzări foindu-se pentru a le face plăți mobile vînzătorilor stradali și milioane de biciclete partajate încărcate în camioane și împrăștiate prin tot orașul. O explozie a acestor servicii a împins companiile chineze să-și suflece mînecile și să facă anevoioasa treabă de a conduce o afacere de operațiuni în lumea reală."
"Orașenii chinezi au început să plătească pentru achiziții din lumea reală cu coduri de bare pe telefoanele lor, parte a unei revoluții a plăților mobile nemaivăzute nicăieri altundeva. Armatele de livrători de mîncare și maseuzele la cerere care se deplasează pe scutere electrice au blocat străzile orașelor chinezești. Toți aceștia au reprezentat un val mare de startup-uri online-to-offline (O2O) care au adus avantajul comerțului electronic asupra serviciilor din lumea reală, cum ar fi restaurantul, cumpăratul mîncării sau manichiura. La scurt timp după aceea, au apărut milioanele de biciclete partajate viu colorate pe care utilizatorii le puteau ridica sau lăsa oriunde doar prin scanarea unui cod de bare cu telefoanele lor."
Vă place? Acesta e deja Bucureștiul: un oraș neo-chinez oarecare.
4
Există însă și vești măcar incipient bune, chemări la rezistență împotriva smart-sinizării orașelor. Citesc din presa franceză:
"Parizienii vor fi chemați la vot duminică, 2 aprilie 2023, să decidă dacă vor menține sau nu trotinetele de închiriat în capitală, a anunțat Anne Hidalgo sîmbătă, 14 ianuarie 2023. (...)
Între accidente și utilizatori care circulă în perechi sau pe niște trotuare presărate cu trotinete prost parcate, primăria își pune întrebări cu privire la «raportul cost-beneficiu» al trotinetelor, ca și la «costul lor în materie de mediu», subliniase deja adjunctul lui Anne Hidalgo responsabil cu mobilitatea și drumurile, ecologistul David Belliard. Dezbaterea nu se referă la scuterele private, pentru care «nu există nicio problemă», a precizat totuși primarul general al Parisului. Dar self-service-ul fără bază de domiciliu (sau free-floating) «nu este verde», și «angajații acestor companii nu sînt protejați corespunzător» din punct de vedere social, susține ea. «Acest mod de transport este greoi și periculos», adaugă, într-o reacție transmisaă Agenției France-Presse, David Belliard, care ar prefera să elimine trotinetele, pentru a «liniști străzile și trotuarele». «Avem prea multe feedback-uri negative», rezumă el. Pentru a-și salva locul într-unul dintre cele mai vizitate orașe din lume, o piață foarte simbolică, operatorii formulaseră la sfîrșitul lunii noiembrie 2022 unsprezece propuneri de întărire a siguranței utilizatorilor și a pietonilor și de a integra mai bine utilajele în spațiul public. Printre acestea, o plăcuță de înmatriculare care să faciliteze amendarea utilizatorilor care trec pe roșu sau conduc în perechi. În ceea ce privește dificultățile de circulație și de coexistență a modurilor de mobilitate (mașină, transport în comun, biciclete, scutere, trotinete etc.) de pe drumurile capitalei, Anne Hidalgo a estimat că Parisul vine din urmă în acest domeniu și se află în prezent într-o «fază de tranziție». «Fiecare încearcă să-și găsească locul, puțin în detrimentul celuilalt. Doar că pînă la urmă cel mai fragil rămîne pietonul», a spus ea. «Lipsește un Cod al Străzii, care să ne spună cum să ne comportăm și cum trebuie să îi pedepsească poliția municipală pe cei care nu respectă regulile». O «adunare cetățenească» lucrează în prezent la acest «Cod al Străzii, [care] va fi prezentat în iunie 2023», a anunțat primarul Parisului.
Vă propun să reținem aceste două idei: 1) plăcuță de înmatriculare pentru a facilita amendarea utilizatorilor care trec pe roșu sau conduc în perechi, și 2) un cod al străzii.
Sinizarea artificial inteligentă, de fapt îndobitocitoare și infantilizantă, poate fi contrată. Dar vrea, pe aici, pe la noi, cineva asta, sau Bucureștiul și, în general, orașul românesc actual a devenit în totalitate un Luna Park, un orășel al copiilor pe biciclete, trotinete și alte jucării de-a dreptul ucigătoare, armele unei incivilități în creștere alarmantă?
5
Am văzut deci că rezistența este posibilă. Că ne putem opune politic politicii de totală de-reglementare, adică de invadare economic-tehnologică a vieții orașelor. Altfel spus, sinizării lor. Pentru că după ce ne-am americanizat, acum ne sinizăm, China însăși ieșind din epoca copy-paste și devenind un model și o putere global hegemonice. Bucureștiul trebuie perceput, în imediatul actualității lui, ca un oraș de tip chinez. Adică un smart city distopic.
Nu știu dacă referendumul primăresei Parisului, Anne Hidalgo, de a interzice trotinetele de închiriat din Paris va avea cîștig de cauză. S-ar putea să i se întoarcă împotrivă. Dar, cel puțin, ea va fi încercat. La București și în România nu încearcă nimeni să ne apere: nici măcar noi înșine pe noi înșine, lăsîndu-ne antrenați să confundăm îndobitocirea cu o "inteligență" care nu este nici a noastră, nici în folosul nostru, ci care nu face decît să ne transforme în resursă (umană) ultimă, în niște mine de date. Dimpotrivă, toți aleargăm înnebuniți, orbiți de falsa dezvoltare (în primul rînd urbană) și de falsul progres (delegat tehnologic), după această nouă aservire voluntară. Din acest punct de vedere dominant, Bucureștiu momentului actual este un oraș al nebunilor.
În ceea ce mă privește, țin să-mi spun opinia ferm, răspicat, cu convingere. Trotinetele urbane free-floating sînt o porcărie. Niște jucării care, la București cel puțin, nu numai că nu și-au demonstrat utilitatea, ci reprezintă pur și simplu un pericol, mai mult, un pericol în plus, un factor supra-perturbator care complică și mai mult un mediu urban și așa dificil pentru că, de fapt, cum spuneam, total de-reglementat, lăsat în voia pulsiunilor economice cele mai elementare.
Trotinetele în sistem free-floating, așa cum sînt folosite ele acum, trebuie să dispară. Sau, cel puțin, repet, trebuie să dispară, la fel ca și bicicletele, scuterele și mașinile, de pe trotuare. Elementul, unitatea de bază, reperul oricărui urbanism este și trebuie să rămînă pietonul: omul pe picioarele sale, drept, nu așezat, răpus. Biciclistul sau trotinetarul trebuie să fie o prelungire, e extensie a pietonului, nu a automobilistului împotriva pietonului. Așa cum pistele de biciclete - inexistente, pratic, la București - trebuie să "fure" din spațiu carosabil, nu din cel pietonal. Iar acestea sînt niște principii, niște axiome ale urbanismului actual.
În cazul trotinetelor, balanța costuri (publice)-beneficii (private) este total disproporționată în avantajul celui de-al doilea termen. Ele aduc doar venituri cîtorva, dar niciun beneficiu public și comunitar real - dimpotrivă, o avansată handicapare. Pentru că nu sînt folosite serios, adică util, ci doar ca mijloc de joacă și de abuzare a unora de către alții.
Pe trotuarele bucureștene pur și simplu nu se mai poate merge. Și nimeni nu apără trotuarele bucureștene, de falsa dezvoltare, de extremismul și terorismul unei modernizări întru totul arhaice.