Îi ascult pe băieții ăștia de la Phoenix și-mi dau seama că așa am vrut să fiu iubită în 2022.
Ca de un Ion nebun de patimă, îngenuncheat nu de femeie, ci de pământ, extrem în pasiune și departe de adevăr. Să-ți fie rușine dacă m-ai iubi vreodată ca pe Ana. Voiam să mă vezi cum te vedeam și eu: o harță de-animale, o datorie nu față de carne, ci față de spirit. Eu nu te-am iubit omenește, iar tu m-ai iubit prea puțin. Te-am urcat singură în vârful celui mai măreț munte să te pot privi ca pe-un răsărit. La apus închideam ochii - nu te pot imagina muritor. Mă-ntreb dacă sfinții ajung icoane din pricina adorărilor imposibile. Tu ești Everestul, iar eu doar o amatoare. Tu ești biserica, iar eu o cerșetoare.
Erau primele ore ale lui ianuarie și te-am pus să spargi un pahar în centrul orașului. Era ghinionul meu. Din timiditatea ta și din impulsul meu alcoolic, ne-am petrecut până am ajuns pe buza unui deal. Ne-am întors cu fața la lume și-am spus: ce frumos! De-ai fi știut tu ce-i făceai inimii mele. De asta mai târziu ți-am spus că ai frânt-o. Este ușor odată ce te obișnuiești, iar eu te-am lăsat să tot repeți, ca pentru scenă, inevitabilul refuz. Acum, la un an distanță, te văd ca pe-un Nini îndrăgostit de poezia lui. Te iert pentru că n-ai putut să-mi dai și mie din puținul tău. Dar nu mă pot ierta pe mine pentru că acum, la același an distanță, încă m-apuc cu mâini de măcelar de marile speranțe. Aș vrea să mă vreau pe mine mai mult decât te vreau pe tine.
Nu corespund sensibilității și sincer nici nu vreau. Sunt o îngâmfată, mă știu mai tare-n sânge decât toți. De n-ai putea tu, aș da singură foc la sat, să-ți luminez chipul acela de anecdotă șerpuită. Să te văd nu ca pe-un glob de brad pe care-l arunci în cutie, ci ca pe-un trofeu vânat cu multă iscusință. Îmi place să-mi spun că-i semăn lui Lebedev, că te-aș fura de orice sentiment doar pentru plăcerile mele. Orgolioasă, ți-aș scrie versuri și le-aș oferi altuia, ca mai apoi să te răpesc de o iubire pe care nu ai cerut-o niciodată.
În miezul verii am ajuns să mă ascund pe după copaci suprapoziționați în onduleuri de cozonac, ținând o namilă de fotografiat și pândind nu unul, ci o herghelie de cai sălbatici. În fruntea lor, un mascul perfect, negru, ce mă făcea să dau crezare poveștii cum că sub nisipul pădurii Letea se află călcâiul lui Ahile. Îl priveam în ochi personal. Ce m-a rănit nu a fost dispariția lor de după, ci faptul că mi-am dat seama de cât de îmblânzită sunt eu. O pramatie de casă. Și-am stat așa tot anul, cuibărită în seceta dorului de casă și încolțită de medii transparente, care nu vor substanța din tine. M-am scurs ca timpul în care nu te-am mai văzut. Anul ăsta nu mă vei iubi - trebuia să o știu!
Cu două zile înainte de a se termina decembrie, te-am căutat și ne-am regăsit. Era același întuneric de casă, doar că de data asta cerul se cerea fotografiat. Prea multe stele - am paralizat! Să fi fost ceva dăruit de sus sau simpla coincidență că universul devine mai frumos când am ocazia să te văd? Erai adevărat și nu-mi venea a crede. Am discutat despre artă și-mi plăcea, dar era un pretext pentru a-mi savura momeala. Nu știam cum să mă uit în ochii tăi, așa că nu o făceam. Jucam în ture și ecranizam pe timp real o iubire platonică fără structură. Niciunul nu știa de celălalt. N-am avut curaj să-ți tot spun aceleași simțăminte din nou și din nou, te-am luat așa cum veniseși - la distanță. Odată eram prea intimi, iar acum am regresat în două mișcări, ca o țigară uitată pe balcon. Tot fumul ăsta și nimeni nu vine să mă salveze.
Am 23 de ani și vreo 10 ți i-am oferit ție. O nebună, chiar tu mi-ai spus-o. Cum ne comportăm cu nebunii? Îi lăsăm să știe de ce sunt în stare sau îi închidem cu toată astenia lor? Nu știu dacă mi-am trăit viața pentru mine atât de intens și pasional cum am făurit-o în jurul tău. Aproape că am decăzut în fața celor de sus pentru cât de multe nopți am petrecut scriind despre tine și nu pentru mine. Mă dezleg și mă tot leg de cine ai fi putut fi, și sângerez ca un cal răsturnat în plin război. Uite. Iar mi-ai făcut-o. Am avut o pagină doar pentru mine și ți-am scris ție totul. Tot trecutul e al tău, într-adevăr. Dar, de acum, dragule dragă, de acum o să devin eu însămi Ion. Nu pot deveni soție de geniu. Nu mi-aș ierta-o. Mai întâi de toate trebuie să mă desăvârșesc în propria măiestrie, trebuie să iau locul lui Nini așa cum a făcut-o el cu Labiș. Iar dacă pentru asta trebuie să te iubesc de una singură, atunci așa să fie. Voi da chiar eu foc la tot satul.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2022 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2022), pe adresa [email protected], până pe 15 februarie 2023. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2022. (Redacția LiterNet)