A doua scrisoare - O Nina împărțită la două

Draga mea prietenă, deja îmi lipsești. Tu, orașul, apartamentul meu sublim... Să treci oricând ai chef. Dormi, spală-te, citește ce vrei tu din bibliotecă, bea ce vrei tu din bar; numai chefuri să nu dai în lipsa mea, că mă mănâncă pielea să-mi știu teritoriul plin de oameni când eu nu sunt acolo stăpână.

Azi noapte mi-am ros toate unghiile, până la carne. Îmi e rușine, îmi e silă de mine, dar ce să fac? Am citit o carte bună de tot, care m-a stresat cumplit! De aia nu port inele, să nu atrag atenția la degetele mele. Deși mult aș vrea să-mi împodobesc mâinile ca Anna Karenina. Dac-aș putea scăpa de obiceiul ăsta dezgustător! Până la sânge mă rod. Așa cum fac totul, în viață. Până la sânge.

M-am trezit de dimineață... foarte devreme. Mi-am regăsit mașina în parcare... mașinuța mea dragă! Cât mi-a lipsit... Am condus până la mare (marea e la jumătate de oră de teatru). Am mers pe plajă, să-mi salut apa iubită, să-mi plâng nostalgiile conjugale, să-mi liniștesc focurile din piept. Apoi m-am întors în oraș, am băut o cafea uriașă. (Da, amân momentul pentru că vreau să desenezi în minte tot traseul meu.) O cafea uriașă cu frișcă! La restaurantul italienesc atât de chic! Vântul îmi sufla coama neagră în toate direcțiile, dar cerul strălucea, eu fumam calmă, purtam ochelari de soare (da, aceia pe care tu mi i-ai dăruit!)... bref, mă simțeam ca în filmul din creierul meu! Ori Fellini, ori Antonioni! În orice caz, Mastroianni îmi lipsea. Apoi am plecat spre teatru.

Știi la ce mă gândeam? Să-mi găsesc niște băieți de la conservator sau chiar niște pui de la filarmonică, să-mi fac ansamblu, și să cânt prin cârciumă. Așa mi-ar plăcea! Are Maria Tănase unele... pe care le-aș stropi cu sufletul meu ars! Și Gabi Luncă! Vai de mama mea... Are Gabi Luncă așa un stil... brechtian! de interpretare. Se detașează, nu știu cum, de drama cântecului. O doare, sigur că o doare, dar parcă-și râde de durere, privește dintr-o parte. Par exemple... "Supărată sunt pe lume"... Aici și versurile deschid poveste în poveste... ca teatru-n teatru. Iată: "Foaie verde de mărar,/ Nene, sus, în deal, lângă stejar,/ Plânge o fată cu dor,/ Și spune păsărilor...". Ei da! Adică... nu sufăr eu, cea care cânt! Suferă proasta aia care plânge, despre care eu doar vă povestesc! Aiurea... Eu cânt, eu povestesc, eu sunt aia, eu plâng, eu sufăr... Și e minunată... că spune mai departe să-și facă o casă în pădure, că e supărată pe lume, să stea acolo, să plângă, singură, să n-o știe nimeni... "Că văd fetele ca mine(...) AU BĂRBAT ȘI O DUC BINE (...) Dar eu nu știu ce-oi avea..." și tot așa, și tot așa, și mai departe... Of, of, of... ce frumos, ce trist, ce jale... Așa aș mai cânta... Cu damigeana lângă mine... Cu țâgara în dinți. Ei... visuri.

Ascultă. (Râd în timp ce scriu. Cuvintele mele scrise urlă, de aia pot fi ascultate. Așa că ascultă.) Mă abat de la poveste.

Ajung eu la teatru și pup pe toată lumea. Ai, ai, ai... sărbătoare, ce mai! S-a întors prințesa acasă! Glume, sărutări gumoase, îmbrățișări rotunde, mă rog. Cum se obișnuiește. Și intru în cabina actrițelor, să-mi las blana, să-mi așez cărțuliile la oglindă (că dacă nu e bibliotecă pe masa mea la cabină, atunci nu mai e masa mea, îți dai seama), să-mi așez coama, că-mi stătea de zici că am aterizat... Și ce văd? În cabina noastră, unde mereu am fost patru, acuma suntem cinci! Pe mine nu m-a anunțat nimenea, de nimica! Întotdeauna cele tinere am fost: Lera, Olga, Maria și cu mine! Iar acum, dă-i și fă cunoștință cu cea mai nouă prospătură din teatru: o silfidă de zici că n-a mâncat de șapte săptămâni, mai scundă, parcă, decât mine, care oricum nu-s vreo capră, fără sânișori, fără curuleț, blajină, frumoasă pare, dar pierdută în gânduri... tăcută, nici solară, nici întunecată... nici blondă, nici brunetă, nici delicată, nici rigidă... Așa, ca o întruchipare a femeii-bibelou. Mai mică decât noi toate. Douăzeci de ani. Numele ei: Krasna Leskova. Minunat nume, dacă mă întrebi. Sunt aproape invidioasă de sonoritatea lui. Sigur, nu se compară cu Yekaterina Volk! (dar cine se compară cu Katyusha vreodată?) Râzi, Vulpe, că mi-au murit lăudătorii.

Și bomba bombelor e că fătuca asta de zahăr va juca pe dublă cu Lera. Abia aștept să văd care Nină o să fie mai bună! Lera spumegă pe interior, pot să bag mâna în foc. Dar nu trădează nimic. Deja a luat-o sub protecția ei pe mititica asta. A așezat-o lângă ea la masă, la lectură. Îi prezintă teatrul, culisele, pe doamnele cabiniere. Se simte amenințată, oare? Nu-mi dau seama. Lera e o frumusețe stridentă, nu se poate simți inferioară în fața acestei fete-poem. Pentru că Lera nu e destul de spirituală ca să înțeleagă cât e ea de comună, de fapt, și cât de specială e această făptură ruptă din basme, parcă. Din pădure, parcă...

Nu-mi dau seama ce impresie a făcut celorlalți. Cloștele de actrițe nu dau doi bani pe ea, ăștia bătrânii nici atât. Băieții o privesc de parcă le e teamă să privească. Ivan e singurul care o sfredelește cu privirea. Dar asta pentru că Ivan ar fute tot ce mișcă, fără rușine. Porcul. Porcul meu prețios. Bijuteria mea.

Yudin, regizorul nostru, a fost apatic, azi. A ținut un discurs plictisitor de o oră jumate. Apoi am citit textul. Krasna are o voce plăcută. Te face să fii curios. Mă întreb dacă poate cânta frumos.

Vulpe, ce să-ți zic? Îmi caut taraf ca să-mi îndeplinesc visul cu cântatul. Și între timp... Orașul M. cu marea la jumătate de oră! Yudin! Cehov!

Oare de ce dragostea absolută, plenară, generoasă, cea care ajunge la zenit, îți dă aceeași senzație de liniște interioară ca și lipsa dragostei de orice fel? Pentru că eu am crezut azi dimineață că nu îl mai iubesc pe fostul meu soț, dar de fapt altceva s-a întâmplat cu inima mea. L-am iertat. L-am iertat pentru toate, iar acum nu simt decât drag. Pot trăi fără el. Și îl pot iubi de la distanță.

Dar gata cu asta, nu vreau să te plictisesc cu stângăciile amoroase, pe tine, care ești atât de cinică. Să-ți vorbesc despre mine și Ivan, mai bine! Despre cât de tare abia așteaptă să sară la atac. Nu-l chem, încă. Nu pot, încă. Dar ce bine e să știi că ai atâta libertate în legătură cu cineva care e mereu liber. Libertin. El va fi Medvedenko. Ah! Abia aștept să joc din nou!

Te sărut pe obraji! Trimite-mi fotografii cu tine.