(Don't worry about the future
Or worry, but know that worrying
Is as effective as trying to solve an algebra equation by chewing bubble gum*)
A fost un an mai degrabă greu, deși nu s-a întâmplat nimic major în timpul lui. L-am purtat în spate ca pe un sac de cartofi, suficient de greu cât să mă doară spatele, insuficient de greu cât să mă pună jos.
În afară de motanul Bob Bobiță Miau, dispărut fără urmă, nu am pierdut pe nimeni apropiat, ceea ce presupun că e din start o victorie. (Nu a mea, că doar nu am făcut nimic pentru asta, dar tot victorie. A vieții sau așa ceva.)
În afară de orele de muncă în zadar, nu am pierdut nimic. Iar pe ele nici nu știu dacă are sens să le regret. S-au dus și duse rămân, cu tot ce-au însemnat ele. Visuri, idei, speranțe, dezamăgiri. Varianta optimistă ar fi că am învățat ceva din ele. Doar că nu știu cât de optimistă pot fi azi. Poate mâine.
Am citit mai puțin decât mi-am propus, am scris și mai puțin. Am văzut câteva filme bune, câteva filme proaste. M-am plimbat mai mult ca în alți ani. Pe câmpuri, pe străzi, pe malul mării, prin muzee. M-am trezit de nenumărate ori noaptea, cu gândul la ce aș putea să fac să fie mai bine. Am fost nedreaptă, de multe ori. Am judecat. M-am scuturat, am luat-o de la capăt. Am obosit. Am îmbătrânit.
Uitându-mă pe fotografiile făcute în ultimul an, mi se pare că momentele capturate în ele s-au petrecut cu mult timp în urmă. În altă viață, parcă.
*) Baz Luhrmann - Everybody's free to wear sunscreen
*