Pentru Sonja. Mulțumesc că ai fost alături de mine în liceu și ai crezut în mine când eu nu mai credeam. Nu puteam să sper la o prietenă mai blândă și mai înțelegătoare.
Pe plan personal, anul care a trecut m-a învățat că nu sunt invincibilă. Nici eu, nici oamenii pe care îi cunosc. Am învățat că îngerul păzitor pe care l-am avut până acum își mai ia și concediu. Că obiectele de valoare chiar pot fi pierdute pe vecie și nu se întorc miraculos la mine de fiecare dată. Că pot să fiu și eu a doua opțiune cum au fost alții pentru mine. Că pot să fiu și eu trădată și înșelată de persoana pe care o iubesc, cum poate s-au simțit alții din cauza mea. Că pot să fiu aruncată pe casa scării și la cei douăzeci și unu de ani pe care îi am. Că pot să primesc interdicție pe nedrept în localul meu preferat în care mi-am chemat toți cunoscuții în nenumărate ocazii. Că moartea și abuzurile sexuale nu există doar în filme. Că suntem chiar norocoși să respirăm. Că "poți să mănânci un sac de sare cu cineva și tot să nu îl cunoști", cum îmi zicea cineva odată. Și, mai presus decât orice, că suntem inefabil de vulnerabili.
"Câteva întâmplări neașteptate mi-au demontat și credințele iraționale cum că nu o să mai găsesc vreun băiat de care să fiu atrasă după toată nebunia din vară." Așa afirmam acum un an pe vremea aceasta. Băiatul acesta, care se întâmplă să împartă același prenume cu EL (da, EL, militarul din retrospectiva 2021 care mi-a schimbat viața pe absolut toate planurile), a semănat în câteva privințe cu predecesorul lui, dar a reușit să scoată la suprafață o răutate care nu știam că sălășluiește înăuntrul meu, o disperare și o anxietate pe care speram să nu le reîntâlnesc și o nesiguranță acerbă - după ce abia îmi recăpătasem încrederea în mine). Băiatul acesta mi-a arătat ce dureros e să ai bănuieli că nu ești singură în ecuație, dar în același timp să crezi că ești paranoică și nebună. Să afli adevărul cinci luni mai târziu, vorbind cu fata respectivă. Să ajungi totuși într-o relație cu un asemenea individ, din cauză că a fost alături de tine în perioada unei traume și mai mari (prietenul meu cel mai bun nu era disponibil fiindcă tăiase legătura cu mine la insistențele iubitei lui geloase de atunci). Să nu te simți niciodată o prioritate. Să ai un iubit care mai degrabă pare să fie într-o relație cu verișoara lui sau care vorbește constant despre foste. Și cel mai dureros, să se întoarcă la "iubirea vieții" lui imediat după despărțire, când tu pierdeai trei oameni importanți deodată. Și să realizezi că să închei contactul cu EL pentru acest băiat a fost una din cele mai mari greșeli pe care le-ai făcut vreodată. Ce mai telenovelă...
Nu am fost niciodată o sfântă. Iar karma lucrează încet, dar sigur. Anul 2022 a fost anul în care toate greșelile mele s-au întors ca un bumerang la mine. Și acum, uitându-mă în urmă, mă bucur că le-am primit cu brațele deschise. Pentru că am avut răgaz să mă simt pentru prima dată cu adevărat vinovată, să analizez ce am pățit și ce am făcut la rândul meu și să îmi schimb comportamentele. Și chiar a funcționat! În ciuda celor două luni extrem de intense de după despărțire, în care am încercat să mă distrag prin cele mai nesănătoase metode posibile, am reușit în cele din urmă chiar să îmi înfrâng dependența de țigări! (Asta era una din predicțiile pe care le-am făcut în retrospectiva din 2021). Nu o să mint, meritul nu e în totalitate al meu, a avut și EL o contribuție. Printr-o minune cerească a re-revenit în viața mea când, din nou, aveam cea mai mare nevoie (dar nu destul de devreme încât să fie prea devreme). De patru ani încerca să mă convingă să renunț la viciile mele. În 2022 am fost în sfârșit destul de autonomă încât să mă descurc și fără ele.
Poate nu o să mai vorbesc niciodată cu băiatul acesta care m-a învățat o sumedenie de lecții sau cu fostul meu prieten Dan - același minunat Dan din 2021... și 2020, și 2019. Poate am pierdut alți prieteni pe care îi aveam de ani de zile fiindcă s-au transformat în oameni cu care nu mai eram compatibilă. Poate prima excursie în străinătate în care m-am aventurat singură, la Festivalul de Film de la Cannes, va fi mereu pătată de amintirea tipului la care am stat prin intermediul aplicației Couchsurfing și care culmea, a făcut ca primul meu weekend în Nisa să fie unul dintre cele mai frumoase din viața mea, iar ultimul weekend, unul dintre cele mai confuze din punct de vedere sentimental. Poate nu o voi mai vedea niciodată pe cea mai bună prietenă a mea din liceu, pentru că Dumnezeu sau Universul sau ce forță mai presus de înțelegerea noastră există a decis subit și complet neașteptat că sunt prea mulți îngeri pe acest Pământ. Poate ceea ce se întâmplă chiar nu are niciun sens și totul este doar o mișcare browniană colectivă.
Sau poate toate acestea sunt menite să împiedice tragedii mai mari. Sau măcar să ne facă să apreciem mai mult ce avem. De un lucru sunt sigură: am știut mereu că sunt privilegiată. Dar acum privesc cu alți ochi aspectele pozitive din viața mea. Nu mai pot să uit atât de ușor cum am început anul 2022 la cabană cu gașca mea de suflet din liceu. Cum am fost cu ei apoi la schi la Straja. Sau cu alții la schi la Cavnic. Cum am fost la teambuilding cu cei din organizația studențească. Sau în Vamă de 1 mai. Sau la o gală din București, fix înainte să plec în Franța - altă aventură plină de peripeții. Cum am fost cu mama la Roma și Vatican, - și am avut ocazia să închid ochii și să ascult melodia Pompeii pe străzile din Pompei -, cu Miruna în Erasmus în Grecia, cu Cristi și Catrina în Erasmus în Austria, cu Dan la concertul trupei noastre preferate, Guns N' Roses, în Portugalia (concert pe care îl așteptam din 2020 și la care am ajuns abia la un an după despărțire, când aveam deja fiecare pe altcineva). Cum am fost pe platou la Mircea Bravo cu acel băiat. Sau la Neversea. Sau în Vamă din nou. Sau la Electric Castle - o zi, că după a trebuit să plecăm din cauza lui, dar bună și aia. Am avut amintiri frumoase și cu el, nu mă pot preface că nu. Cum am fost cu colegii în tabăra de film. Sau cu prietenii la Holzstock. Sau la toate cluburile și petrecerile (chiar dacă parcă am exagerat un pic imediat după ridicarea restricțiilor).
Apreciez și perioada de responsabilizare care a venit în toamnă, după despărțire, odată cu mutatul în chirie cu câțiva prieteni - chiar dacă în final s-a dovedit a nu fi cea mai înțeleaptă decizie. Motivată de primul semestru în care nu am luat bursă, am decis să lucrez. Mi-am adunat în sfârșit curajul să fac școala de șoferi, și nu oriunde, chiar în Cluj (nu aveam idee că voi ajunge în scurt timp să fac oricum naveta la Sibiu). Sunt recunoscătoare pentru absolut toate încercările. Pentru că le-am primit și pentru că am reușit să le depășesc. Și pentru că m-au format. Și cel mai mult, sunt recunoscătoare pentru familia mea, pentru sănătatea noastră și pentru că ne înțelegem mai bine decât ne-am înțeles vreodată, în ciuda scandalurilor de anul trecut. Și pentru EL, pentru că m-a iertat și a avut atâta răbdare cu mine în toți anii ăștia, aproape șapte, care se împlinesc de când ne știm. Pentru că a fost lângă mine indiferent prin ce am trecut, fie că vorbeam la momentul respectiv sau nu. Nu o să înțeleg niciodată cum și de ce o face. Pot doar să sper că mă voi putea revanșa cândva.
Sunt campioană la procrastinare, dar cred că niciodată nu am mai tras atât de timp ca să scriu un text. Adică scriu despre 2022 la început de februarie! Să fiu sinceră, mi-a fost frică să retrăiesc anul ce a trecut. Dar nu regret că am făcut-o. Privind retrospectiv am dobândit chiar mai multă claritate decât înainte. Și, fiind nerăbdătoare din fire, nu pot decât să mă întreb... oare ce pasăre voi fi în 2023?
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2022 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2022), pe adresa [email protected], până pe 15 februarie 2023. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2022. (Redacția LiterNet)