În noiembrie-decembrie eram deja alt om. Reușisem cumva să rămân în relații bune cu amândoi (fiindcă am fost sinceră cu ei și odată cu trecerea timpului m-au înțeles și m-au iertat), îl aveam pe Cristi care accepta orice propunere nebună de-a mea și începusem deja să îmi fac prieteni noi care erau pe aceeași lungime de undă cu mine. Sau să îi redescopăr pe cei vechi, să văd că pot face cu ei mult mai multe lucruri frumoase decât făcusem până la momentul respectiv. Am început să mă implic din nou în voluntariat și în activitățile organizației studențești care, fiind acum fizice și nu online, deschideau uși ce cu un an în urmă erau blocate. Câteva întâmplări neașteptate mi-au demontat și credințele iraționale cum că nu o să mai găsesc vreun băiat de care să fiu atrasă după toată nebunia din vară. Iar spre finalul anului, mi-am dat seama că niciodată nu mi-a mai mers la fel de bine pe toate planurile. Ieșisem dintr-un Triunghi al Bermudelor cu minimum de pierderi și suferințe, dar învățând foarte multe lucruri despre mine și despre cum funcționează lumea.
Acum, am în sfârșit în jurul meu prieteni cu care chiar mă potrivesc, cu care nu mă simt în plus sau desconsiderată, cu care pot fi deschisă și cu care mă simt cu adevărat bine. Familia mea e sănătoasă, a reușit să treacă peste toate problemele și se reîntregește încet-încet. Am o mamă care știe toată viața mea tumultuoasă pe de rost și mă susține de fiecare dată, chiar și atunci când dau cu bâta în baltă și nu mă scoate din "cretină" și "dobitoacă" (deși ea insistă să menționez că s-a întâmplat doar o dată). Am oportunități de carieră cum nu am avut niciodată până acum: acreditări la festivaluri, practică într-un studio de producție, model de pictură pentru artiști precum Tara von Neudorf, Andy Ciocan sau viitori absolvenți ai Universității de Artă, figurație și ajutor de casting pentru viitoarele filme ale lui Cristian Mungiu sau Tudor Giurgiu (despre care tot de la EL am aflat), reviste și scurtmetraje.
Am amintiri din locuri în care chiar m-am simțit bine. În liceu eram obișnuită să fiu peste tot, în toate excursiile, la toate festivalurile, cabanele, petrecerile. Dar erau foarte dese ocaziile în care abia așteptam să plec de acolo. În anul care a trecut, a fost diferit.
M-am bucurat din plin de weekendul petrecut la mănăstire la Oașa alături de fostul meu coleg de școală care de 5 ani de zile încerca să mă ducă acolo, weekend în care am dormit în casa lui Mihail Sadoveanu, am pescuit și am furat barca unui preot ca să ne dăm cu ea pe lac (nu foarte legal, știu, alo, poliția, nu mă luați, vă rog) - chiar dacă la pescuit am fost doar observator și la tura cu barca am lipsit fiindcă m-am pierdut de gașcă. M-am bucurat și că am luat parte la ascultări sau că am fost la spovedanie după ani de zile, chiar dacă sinceritatea mea excesivă și păcatele mele numeroase l-au cam speriat pe preot.
Am trăit cu intensitate momentele de la festivalul din Brezoi, la care am fost cu fostul meu prieten, unde am ascultat trupe rock românești, am escaladat stânci pentru a face skinny-dipping la cascadă și m-am dat pentru prima oară cu caiacul. Tot cu el am revizitat și locuri în care demult îmi doream să mă întorc, cum ar fi casa mea de la Cornățel, sat în care mi-am petrecut cu bucurie frageda vârstă de 5 ani, sau complexul de la Râul Sadului, care găzduia an de an tabăra de matematică la care am participat de 8 ori, unul din locurile mele preferate de pe pământul ăsta vast, de unde provin multe dintre cele mai frumoase amintiri din viața mea.
El m-a dus pentru prima dată și la Castelul de Lut sau la călărie, unde m-am luptat să o țin în frâu pe iapa Sabrina când trecea prin râu ori se oprea la fiecare copac să mănânce frunze. Și tot cu el alergam de câini pe câmpurile arabile dintre Turda și Cheile Turzii, în weekendul de dinainte să ne despărțim oficial.
Nu regret nici că am plecat din Vamă după trei zile pentru a ajunge cu EL cu cortul la Periam, în capătul celălalt al țării, o distanță de 13 ore de mers cu trenul. Din a face baie în valurile Mării Negre cu Cristi și gașca mea din Sibiu am ajuns la a face baie în Mureș, a trage cu arma și arcul la un poligon improvizat, a dansa la focul de tabără, a câștiga la Cruce și a da bulls-eye la darts cu EL și cu niște necunoscuți foarte faini pe care sper că îi voi revedea vreodată în viața asta imprevizibilă. Îmi amintesc cu drag și de excursia în Oltenia, de la Vârtopu, unde am fost de asemenea cu EL. De cum îmi citea din Cioran când mă jucam cu cățelușii Ursulei, de cum am tăiat copacii împreună cu bunica lui și am cărat lemnele cu roaba, de cum stăteam noaptea să privim stelele cu muzica rock în fundal. De cum ne-am speriat că vin rușii peste noi când am văzut pentru prima dată sateliții lui Elon Musk. De cum ne-am plimbat pe câmp, pe lângă lanurile de porumb.
Și nu pot uita cum am urcat pentru prima oară pe un vârf, Vârful Măgura, cu EL, Raluca, Cristi și Radu, fostul LUI coleg și prieten bun de-al meu, datorită căruia am reluat legătura cu gașca din liceu. Cum am ajutat atunci o prietenă să filmeze un filmuleț pentru facultate în care eu și Raluca îi întindeam o capcană lui Cristi și îl omoram în pădure. Cum am fost la petrecerile mele preferate cu tematică retro. Cum am stat ca model pentru picturile lui Tara von Neudorf, unul din cei mai controversați și nonconformiști artiști români contemporani. Cum am ajuns pe lista scurtă pentru o reclamă. Cum am participat la Nuclear Attack, un treasure hunt prin Sibiu cu tot felul de provocări jucăușe care ne-au amintit de copilărie. Cum am fost la Brașov la ziua unui prieten din Sibiu și am urcat cu buggy-ul până la Canionul 7 Scări, fiindcă l-au îmbârligat băieții pe pădurar să ne ducă o tură, iar el ne-a povestit pe drum despre cum lemnul căzut din cauze naturale este "banul pădurarului". Cum am fost la Untold și o zi eram cu fostul meu prieten, o zi cu EL, anti-untoldist convins, până l-a trimis Armata Română în misiune la festival să împartă pliante și a realizat că dracul nu e chiar atât de negru.
Sunt amintiri pentru care voi fi recunoscătoare toată viața și le voi purta mereu cu mine în suflet. Dar anul care a trecut a fost și despre visuri împlinite. Mi-am dorit de când m-am apucat de cursurile de teatru, în clasa a doua, să apar într-un film, chiar și ca figurație. Nu m-aș fi așteptat ca asta să se întâmple cu adevărat, cu atât mai puțin ca primul regizor să fie renumitul Cristian Mungiu (mai multe despre asta aici). Mi-am dorit să scap de OCD și anxietate și am reușit. Și pentru că am o fascinație față de anii '80 și orice e retro, mi-am dorit un pick-up pentru viniluri, pe care mi l-am făcut singură cadou de Crăciun. Acum scriu acest text cu muzica celor de la Wizzard în fundal, de care nu am știut până nu s-a întors Teo ieri la cămin cu un vinil de-al lor cumpărat pe 10 lei. Mi-am dorit să mă reapuc de sport și mare mi-a fost bucuria când am văzut că am cu cine să merg la schi, cu sania, cu bicicleta off-road sau pe traseele de la Arka Park. Sau când am fost voluntară cu Cristi la Spartan Race (tot grație LUI, care nu a mai putut ajunge din cauza armatei), o cursă cu obstacole la care plănuiesc să merg vara viitoare ca participantă.
Poate nu interesează pe nimeni ce am debitat eu pe aici. Poate toate aceste lucruri nu înseamnă nimic din exterior. Dacă ar fi trebuit să scriu despre anul 2020, probabil ar fi ieșit jumătate din lungimea acestui text. Dar cum ar zice un om mare, "ghinion". În niciun an din viața mea nu am mai evoluat la scara la care am evoluat în 2021. Și mi-a făcut o plăcere deosebită să scriu despre asta, chiar dacă poate numai mama va citi. Un lucru e cert, nu întâmplător am desenat această creatură mitologică, care dă titlul memoriilor mele, în școala generală - o lucrare de care am fost cu adevărat mândră. Mă ridic din propria cenușă în fiecare an, ca orice om de altfel. Nu încetez să mă redescopăr. Iar dacă mă mai întreabă cineva cu ce animal mă identific cel mai bine, voi răspunde cu toată modestia de care pot da dovadă: Pasărea Phoenix.
*
Așteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2021 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2021), pe adresa [email protected], până pe 15 februarie 2022. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2021. (Redacția LiterNet)