23.01.2023
motto: "Vine un ceas al unei vieți când îți rămâne, printr-o singură fereastră, o singură priveliște, oricare ar fi ea. Citește atunci câte ai văzut cândva, sau măcar amintește-ți, și ai să crezi că vei fi fost cândva o pasăre sau însuși vântul" (Petru Creția)

O dimineață senină de duminică. Început torid de iulie. Luna lui Cuptor. Soarele își trimite primele raze. Nu răsare din apa mării sau dinspre culmea domoală a munților. Și nici din întinderea nemărginită a câmpiei. Ci apare surâzător deasupra acoperișului unui bloc aflat într-un complex de locuințe. Fiecare clădire având același număr de etaje, douăsprezece. Fațada lor este finisată în culori vii, portocaliu, verde, cărămiziu, roșu, în combinație cu alte nuanțe mai stinse: bej, gri sau alb.

În aerul încă răcoros al zorilor zboară stoluri de porumbei. Aud trilul inconfundabil al mierlei și al altor păsări cântătoare, dar și țipătul pescărușilor pe care îi surprind deseori în zborul lor nu prea înalt. Își au domiciliul în Parcul Morarilor sau în preajma unor grădini și lacuri pe care le întâlnești la tot pasul prin București.

Privind de la înălțimea etajului nouă, mă pot bucura de imaginea șirurilor de copaci ornamentali străjuind culoarele interioare ale zonei. Descopăr cu bucurie arborele de mătase în perioada sa de maximă înflorire, dar și o varietate de salcâm cu flori galbene. Sau poate greșesc, o fi vreo altă specie necunoscută mie.

În blocul de vizavi majoritatea ferestrelor sunt închise. Când am o clipă de răgaz, îmi place să-mi imaginez câteva trăsături ale celor care locuiesc în aceste spații ascunse privirii. Sunt multe ferestre acoperite cu draperii în culori întunecate sau cu jaluzele exterioare. Acestea nu-mi permit să pătrund nici măcar cu gândul dincolo de suprafața exterioară. Nu mă inspiră. Probabil, locatarii sunt plecați pe alte meleaguri în căutarea fericirii sau a unui trai mai bun. Mai sunt și ferestre întredeschise ușor, prin care abia dacă pătrunde o rază de soare. Uneori, un ghiveci cu flori, o jucărie de copil sau orice alt semn pot declanșa creativitatea. Te pot trimite în lumea poveștilor misterioase.

Cea mai dragă fereastră îmi este una situată, precum o imagine în oglindă, la nivelul etajului de unde privesc. Pe aripa stângă a ferestrei sunt două simboluri albe: o inimă și un fluture. Simple, discrete, sugestive. Cred că sunt obiecte croșetate și prinse de partea superioară a geamului, printr-un fir aproape invizibil. Aripa dreaptă a ferestrei este larg deschisă, lăsând drum liber unei pisici cafenii, care se așază pe pervazul exterior explorând de la înălțime mediul înconjurător. Este foarte atentă mai ales la porumbeii care se opresc din când în când pe țeava centralei de apartament.

Destul de rar am observat-o și pe stăpâna pisicii, o tânără blondă cu părul bogat strâns în creștetul capului. Mângâie cu delicatețe blănița mătăsoasă a pisicii și îi vorbește în șoaptă. Ca unei prietene de nădejde. Sau poate îi fredonează un cântec. De atâtea ori i-a îmblânzit singurătatea. A ajutat-o să o accepte și, mai ales, să-i dea sens. Drept recunoștință animalul își lovește ritmic codița stufoasă în pervaz, dând indicii de încântare, de bucurie. Privindu-le, inexplicabil, mă învăluie o stare de duioșie. E o scenă emoționantă. E acolo o interacțiune profundă ce nu poate fi văzută decât cu ochii inimii. Chiar după retragerea tinerei, starea de bine a felinei continuă. În această bucătărie, lumina stă aprinsă toată noaptea. O fi din cauza pisicii, căreia îi este frică să stea pe întuneric? În altă dimineață, domnișoara blondă șterge cu sârg rama geamurilor de termopan, sticla. Acestea ajung să strălucească în bătaia razelor soarelui abia născut. Pisica îi urmărește cu interes fiecare gest. Dacă ar fi posibil, i-ar ușura munca.

Să fii mângâiat, să ți se vorbească pe un ton binevoitor, să fii văzut și apreciat de cei pe care îi iubești. Dar să și răspunzi. Doar simple dorințe. Prea puțin importante pentru lumea în care trăim, aflată într-un adevărat turbion. Când nimeni nu are timp de celălalt sau nici măcar de el însuși. Nu prea ai avut parte de împlinirea acestor dovezi firești de afecțiune. Probabil nici tu nu ai dăruit suficient, altfel nu-ți explici de ce tandrețea te-a ocolit de-a lungul timpului. Începând chiar din copilărie, când viața părinților, aspră și grea, nu oferea timp pentru alint și vorbe sensibile. Acum interpretezi, spunându-ți că toate acestea s-au întâmplat spre folosul tău. Numai așa a fost posibil să te întorci spre tine însăți. Să călătorești în lumea ta interioară. Să înțelegi că doar aici există un loc liber de orice constrângere, al cărui garant este Dumnezeu. A cărui sursă este tot El. Aici poți creiona lumile, cărora nu ai fi avut cum să le dai viață, dacă nu ai fi trăit starea de conștientizare deplină că de jur-împrejur toate lucrurile se află în conexiune.

Realitatea pe care o trăiești e rezultatul gândurilor, cuvintelor, faptelor și intențiilor tale. E rezultatul propriei tale creații. Și ziua încă nu s-a terminat, dăruindu-mi alte și alte momente de reflecție...

După numai o săptămână de la scrierea acestor rânduri, despre pacea pe care o degajă un bloc de locuințe și oamenii care trăiesc, muncesc și iubesc între pereții lui despărțitori, o veste venită din Ucraina lovește ca un fulger. În localitatea Ceasiv Iar din Donețk, rachetele rusești lovesc două blocuri de locuințe, cu cinci etaje fiecare. În unul dintre acestea sunt zeci de victime, printre care și un copil de zece ani. Sunt oameni prinși sub dărâmături. În zilele următoare câteva vieți au mai fost salvate. Nu prea îmi găsesc cuvintele potrivite pentru a-mi exprima compasiunea pentru semenii noștri care trec prin astfel de încercări.

Acolo, în Ceasiv Iar, o mamă își plânge copilul dispărut, o tânără își caută cu disperare pisica cu blană cafenie. Sau poate ele însele au nevoie de ajutor. Un bloc de locuințe ascunde atâtea povești de viață încât, dacă cineva s-ar gândi să le scrie, ele ar acoperi pagini fără număr într-o carte a trecerii. Sunt vibrații de înaltă și joasă frecvență ce pornesc spre universul, al cărui echilibru este atât de greu tulburat în aceste zile...

(o zi de 3 iulie 2022, în București)



*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2022 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2022), pe adresa [email protected], până pe 25 februarie 2023. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2022. (Redacția LiterNet)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Topuri & Retrospective

Publicitate

Sus